Despre Revoluție și religie

Revoluția română a început de la un pastor reformat ungur, minoritar religios și etnic. Într-o margine de țară, la Timișoara. Pe urmă, a izbucnit și la centru. Despre mai-marii religioși majoritari din Timișoara umblă o legendă stranie, cum că ar fi lăsat oameni să moară pe treptele catedralei, în loc să le deschidă ușa să se adăpostească. Zice-se că, totuși, mitropolitul – unul printre puținii (dacă nu chiar singurul) prelat care a recunoscut de bună voie că a fost colaborator al securității – era plecat din oraș.

Tot în Timișoara se mai consemnează un episod interesant: pastorul baptist Petre Dugulescu (și el cu ceva probleme la dosar, după cum s-a aflat ulterior) a ieșit în balconul Operei și a vorbit mulțimi, care, la îndemnul lui, a îngenuncheat să rostească rugăciunea Tatăl nostru.

Pastorul Iosif Țon anunța de ani de zile, în timpul predicilor sale difuzate de Radio Europa Liberă, căderea inevitabilă a comunismului. Vorbea cu o siguranță care îi făcea pe oameni să viseze, poate chiar și să spere, deși al XIV-lea Congres se încheiase confirmând puterea politică în România.

Cum ceea ce fusese multă vreme interzis sau cel puțin limitat ieșea acum să se afirme, una dintre cele mai radicale afirmări era cea de natură religioasă. Într-un regim care-și clama ateismul, să scandezi „Există Dumnezeu” era și o formă de protest politic.

Mai mulți lideri religioși locali au intervenit în diverse moduri în acele momente de cumpănă. Despre patriarhul BOR însă umblau zvonuri că l-ar fi felicitat pe Ceaușescu după intervenția brutală de la Timișoara. Dar se pare că erau false.

Dintre liderii bisericilor din România, destui au fost colaboratori sârguincioși ai Securității. Citește mai mult »