Amintiri dintr-o Românie părăsibilă – Fata

Romania in EuropaDevine tot mai agasantă imaginea aceasta a unei Românii imbecile, numai bună de părăsit și împroșcat cu lehamite, obidă, dispreț și chiar ură. Da, sunt multe lucruri blamabile. Scriu de multă vreme (și poate prea frecvent) despre ele. Dar tocmai întemeiat pe convingerea că există și ceva bine, dincolo de masca asta grotescă a răului, am curajul să critic. Cel puțin așa mi s-ar părea normal dacă mai credem că purtăm o urmă a chipului divin cu care am fost creați.

Da, sunt de acord că în sistemul de învățământ se petrec multe lucruri nasoale, dar încă mai există printre cei (poate tot mai mulți și tot mai sus ierarhic) fără scrupule și oameni care au dat curs unei vocații când au ales catedra.

Ba, ca lucrurile să fie și mai complicate, există oameni care iau parte și la hoții, dar fac și lucruri bune. În proporții variabile, ca să nu putem noi judeca de pe margine fix cât bine și cât rău a făcut fiecare în viața sa profesională.

Mi-a venit în minte recent cazul unei fetițe cu handicap destul de sever (un IQ redus, deficiențe grave de coordonare și mișcare, dificultăți serioase de comunicare), care a fost pusă într-o clasă normală și „trecută” cu ajutorul profesorilor și al colegilor de pragul celor 8 clase. Ulterior, nu mai știu care a fost traseul ei.

Spuneți-mi și mie cum se poate da notă cinstită unei astfel de persoane într-o școală publică, atunci când în clasă ai chiar minți foarte istețe? Cum faci ca teza ei să își merite nota de trecere? Ce faci cu cei care-s doar puturoși, nu proști, dar care-s colegi cu o astfel de persoană?

Unde mai e imparțialitatea ta de dascăl în fața clasei? Unde mai e conștiința ta de profesor care se vrea drept sau măcar vrea să evite contestațiile elevilor obrăznicuți? Ce criterii folosești? La ce raportezi performanța unui copil cu probleme astfel încât să poți constata că merita sau nu să treacă clasa?

În veci pururi, fata asta n-ar fi fost în stare să scrie o compunere într-o oră. Cu o caligrafie chinuită și dezlânată, încropea câteva propoziții și mai ghicea câte ceva la gramatică. La literatură, reușea să scrie titlurile. Colegii îi dădeau notițele lor, ca să aibă și ea idee ce s-a întâmplat la școală.

Acest soi de „proști” ai clasei sunt adoptați uneori și de către elevi, care, cel puțin în acest caz, au avut atitudine ocrotitoare față de ei. De asemenea, profesorii îi privesc cu compasiune și îi protejează în felul lor. Nu întotdeauna, nu în toate școlile, nu toți profesorii. Dar, repet, am cunoscut în mod direct o astfel de situație. Și nimeni nu avea nici aere de erou, nici ifose de martir pentru că o ajuta. Intra în „atribuțiile de serviciu”.

Ei bine, domnilor, povestea asta e din România zilelor noastre. Dintr-o școală publică. Și n-a fost singurul „caz social/special” pe care l-am cunoscut. Da, noi ăștia nedemni de Europa, noi ăștia corupți, noi ăștia creduli, noi ăștia „mămăligoși” suntem în stare de astfel de gesturi și se pare că nu simțim nevoia să le considerăm performanțe, să facem filme și știri despre ele. În țara oteviștilor însetați de sânge e posibil și să vezi gesturi de bunăvoință firească, discretă, gratuită.

Culmea e că această „complicitate”, din care lipsește rigurozitatea „nemțească” (oare nemții chiar o au?), lipsește o justă departajare a elevilor, nu deranja pe nimeni. Și nu din indiferență, ci din omenie, din grijă pentru semeni. Iar acum, să vină împărțitorii dreptății să ne spună cine și unde a greșit.

Anunțuri

7 gânduri despre “Amintiri dintr-o Românie părăsibilă – Fata

  1. „Dacă dreptatea ar fi o sârmă aș îndrepta-o!” spunea Eugen Barbu. Eu nu pot să mai adaug nimic…
    Un împărțitor al dreptății, dacă vine cu rigla și compasul, automat scoate din schemă astfel de cazuri, după cum ați expus. Dar, slavă Domnului, nu de aceștia ducem noi lipsă, ci de cei care vor să îndrepte lucrurile…ceea ce profesorii respectivi au și facut, cu mijloacele de care au dispus…au făcut un pic de haiducie intr-un sistem care nu-i dădea nici o șansă fetei în școlile de profil. O fi trecut ea prin școală fără să acumuleze nimic, dar a rămas cu grija primită ceea ce pentru un suflet nu-i puțin lucru…ba aș spune că e totul, mai ales acum, in Postul Paștelui!
    Cât despre nemți, rămân la concluzia mea, de acum 15 ani, când m-am întors din Germania după 1 an de locuit acolo: sper să ajungem ca ei dar nu precum ei! Fiecare înțelege după cum îl taie capul si după cum îl lasă inima!

  2. E bine ca se mai fac si astfel de comentarii echilibrate. Altfel, ne ,,intoxicam” cu diverse statistici care toate ne dau pe ultimele locuri in orice. Suntem (dupa statistici) cel mai bolnav, mai corupt si mai neperformant popor din Europa. Si in acelasi timp (tot dupa statistici) cel mai credincios popor din Europa. Si astfel, in mintile multora ultima o conditioneaza pe prima. Manipularea statisticlor, totul ,,stiintific”, totul masurabil …

    Articolul pune problema altfel si e unul dintre putinele care nu intra in corul de lamentari care bantuie net-ul.

  3. foarte adevărat in tot ceea ce spui…dar oare cum am putea sa ne facem o ROMANIE bună….doar cu aportul fiecăruia dintre noi….doar asa….mi a plăcut ideea ta….mult spor si inspiratie pe masura….duminica faina

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s