Reportaj în țara lu’ școală-apune

Prima zi de școală. Unică, inegalabilă. Tot amestecul acela de trăiri contradictorii. Toată îmbulzeala din jurul școlilor. Flori, ghivece, buchete, mini-buchete, mega-buchete. Ce-am uitat acasă? Grabă. Transpirații. Noroc cu deodorantele astea moderne. Înghesuială mare pe metru pătrat. Înghesuială mare pe circumvoluțiunii. Trafic aglomerat spre hipotalamus. Fatidic sau providențial, începe școala.

Precuvântarea. Tapată, fardată, machiată și frumos gătită, doamna directoare ia în primire microfonul. Care țiuie cât să atragă atenția asistenței. Se face un pic de liniște. Deși rămâne o rumoare de fond. Necesară. Toată lumea se preface că își îndreaptă atenția spre vorbitor.

Se anunță somitățile invitate. Fiecare director musai să facă rost de câteva. Cei de pe la țară, vin cu primarul, cu popa și cu șeful de post. Poate și câte-un afacerist mai generos dintre părinți. La oraș, primarul nu poate fi peste tot, așa că iei ce poți mai bun (viceprimar, consilier local, director etc). Din poliție, e bine să ai unul cu grade mai mari. Dacă poți să faci rost și de cineva mai „de sus”, „de la județ” sau și mai de sus, e minunat. De la inspectorat, dacă nu vine decât vreun inspector de rând, măcar să faci bine să trimiți urările de viață lungă și sănătate către măria sa inspectorul-general.

Lumea se foiește. Numele nu prea spun nimic. În orice caz, pe copii nu-i interesează cine urmează să vorbească. Au alte griji pe cap. Fratele mai mic se joacă cu mașinuțele.

Cuvântarea. De cum încep cuvântările, începe și plictisul. Discursuri cu ochii adânc înfipți în trecut. Trec pe la microfon toate fantomele trecutului. Ba nu, sunt somitățile. Vorbesc despre nu se știe ce, nu se știe cui. A, da. Aplauze! Fratele mai mic scoate dinozaurul.

Cuvântarea continuă. Se schimbă fețele care vorbesc, dar păpușarul-șef repetă aceleași idei. Ca anul trecut. Ca acum zece ani, ca dintotdeauna. Nimeni nu ia notițe. Din lecția asta nu se dă extemporal. E ca în orele libere. Ultima respirație înainte să înceapă greul. Cuvintele zboară zgâriate din gura vorbitorilor încruntați. Nimeni nu le prinde. Poze pentru Facebook. Hai să postăm primul lot. Selfiiiiieeee! Fratele mai mic a recunoscut trei cuvinte și le repetă încântat.

selfie
By Kaique Rocha

Cuvântarea trece în gura celuilalt. Din cerul său de la București, ministrul-zeu cuvântă prin supușii locali. Nu prea pare discursul lui. E prea corect gramatical și coerent. O fi fost scris de altcineva, care era plecat în vacanță astă-vară și nu știe că avem manual de sport și ghid unic. Vorbește pompos, despre lucruri în care nu crede nimeni. Dacă l-a scris el, trebuie să-i fi luat câteva zile bune. Profesorii își socotesc salariul în gând și se întunecă la față. În fundal se aude o sirenă. Apoi o bormașină.

Cuvântarea se prelinge pe pielea ascultărilor ca un șarpe devenit brusc prietenos. Citește mai mult »

Reclame

32.460 de elevi nu au promovat examenul la Evaluarea Națională

După părerea mea, cu cifra de mai sus ar trebui să înceapă știrile care prezintă rezultatele la examenul recent încheiat. Sunt sătul de triumfalismul stupid care pune în față notele de 10 (sub 500, dintr-un total de 140.712 de înscriși). Practic, un orășel ceva mai mare decât Câmpina și-a ratat examenul – în mod normal, notele sub 5 nu ar trebui luate în calcul la admitere, altfel examenul devine aproape inutil. Acest fapt reprezintă mult mai adecvat performanțele sistemului decât o fac absolvenții străluciți.

Cu alte cuvinte, un sfert dintre elevii care ajung în clasa a VIII-a sunt „analfabeți”, în sensul că sistemul este astfel structurat încât nu-i poate pregăti pentru un examen de nivel mediu. Pierderile colaterale de 25% sunt foarte mari. Nu vorbim despre examenul de bacalaureat, care nu ar trebui să fie obligatoriu, ci despre un examen care verifică, în esență, capacitatea lor de a înțelege un mesaj, de a reformula niște idei cu propriile cuvinte și de a stăpâni cunoștințe medii de matematică.

Potrivit statisticilor oficiale, în ultimii 5 ani, 187.673 de elevi s-au aflat în această situație. Repet, pentru fixare: în doar 5 ani de zile, sistemul de învățământ din România a produs un „balast” educațional de mărimea orașului Brăila. La nivel local, 1136 de elevi orădeni au luat note sub 5, adică aproximativ 38 de clase a câte 30 de elevi fiecare. Chiar o fi puțin?

Am pus cuvintele astea dure în ghilimele tocmai pentru că sub aceste cifre se ascund oameni vii, niște adolescenți care și-au ratat un examen important și care vor fi nevoiți să-și găsească un drum în viață fără aportul unor minime noțiuni dobândite în anii de școală. Unele licee admiteau anii trecuți elevi și cu medii sub 5. Ce era să facă? Dar cine poate crede că acești elevi pot fi reabilitați în cei 4 ani de liceu, astfel încât să recupereze ce au pierdut în cei 8 ani precedenți?

Cei cu note foarte mari se împart în mai multe categorii posibile (ba chiar foarte probabile). Citește mai mult »

Amintiri dintr-o Românie părăsibilă – Fata

Romania in EuropaDevine tot mai agasantă imaginea aceasta a unei Românii imbecile, numai bună de părăsit și împroșcat cu lehamite, obidă, dispreț și chiar ură. Da, sunt multe lucruri blamabile. Scriu de multă vreme (și poate prea frecvent) despre ele. Dar tocmai întemeiat pe convingerea că există și ceva bine, dincolo de masca asta grotescă a răului, am curajul să critic. Cel puțin așa mi s-ar părea normal dacă mai credem că purtăm o urmă a chipului divin cu care am fost creați.

Da, sunt de acord că în sistemul de învățământ se petrec multe lucruri nasoale, dar încă mai există printre cei (poate tot mai mulți și tot mai sus ierarhic) fără scrupule și oameni care au dat curs unei vocații când au ales catedra.

Ba, ca lucrurile să fie și mai complicate, există oameni care iau parte și la hoții, dar fac și lucruri bune. În proporții variabile, ca să nu putem noi judeca de pe margine fix cât bine și cât rău a făcut fiecare în viața sa profesională.

Mi-a venit în minte recent cazul unei fetițe cu handicap destul de sever (un IQ redus, deficiențe grave de coordonare și mișcare, dificultăți serioase de comunicare), care a fost pusă într-o clasă normală și „trecută” cu ajutorul profesorilor și al colegilor de pragul celor 8 clase. Ulterior, nu mai știu care a fost traseul ei.Citește mai mult »