Adevăruri care trebuie rostite

(Sursa)
(Sursa)

Există lucruri pe lumea asta care, dacă nu sunt puse în cuvinte, au o existenţă destul de obscură şi chiar precară. Foarte interesant e că lucruri cunoscute de aproape toată lumea par să devină certe şi reale abia când cineva le spune cu voce tare. Uneori, pentru ca ele să existe, trebuie rostite de către o persoană cu vizibilitate.

E cu atât mai fascinant cu cât acest fenomen se înregistrează într-o epocă a inflaţiei de cuvinte şi de adevăruri concurente. N-o să mă apuc de filosofia adevărului, însă iată că încă persistă o forţă inerentă în rostirea publică a adevărului. Ironică mai e realitatea şi nărăvaşă. Cum nu se lasă ea supusă de paradigmele interpretative, ci se încăpăţânează să răzbată de sub pojghiţa filosofiilor la modă.

Las în seama altora interpretarea, şi mă mulţumesc să semnalez câteva astfel de adevăruri care par să ţâşnească violent în spaţiul public, obligând oamenii să ia act într-un fel sau altul de existenţa lor.

Genocidul împotriva armenilor. Până să spună papa că masacrul comis de turci împotriva armenilor e un genocid, cu siguranţă că această opinie exista, însă a dobândit o forţă excepţională abia când pontiful a rostit cuvântul necesar. În acest moment, orice luare de poziţie faţă de tragicele evenimente din urmă cu un secol trebuie să conţină şi o raportare la ideea de genocid.Citește mai mult »

Anunțuri

De ce îl căutați pe Isus la CTP?

Screen capture
Screen capture

De o vreme, CTP își etalează „teologia” în editoriale în care amestecă (uneori cam confuz) de toate. Există la el și intuiții surprinzătoare, dar și interpretări catastrofale. Așa zicem noi. Adică cei care ne revendicăm explicit de la tradiția creștină și care o luăm „de bună”.

În ce mă privește, l-am citit și ascultat în multe rânduri cu folos pe CTP, formulând păreri pe diverste teme – n-am fost întotdeauna de acord cu ce spunea. Și, câtă vreme nu avem vreo dovadă contrară, îl consider onest și consecvent. Omul are damblalele lui, dar sunt ale lui, nu ale altuia. L-am auzit spunând lucruri cu adevărat interesante și pătrunzătoare despre natura umană.

Așa că, inclusiv în acest demers „teologic” al său, îl citesc cu același gen precauții ca și în alte dăți: că poate fi subiectiv, că poate greși (că doar e om), dar că nu minte deliberat în ceea ce spune.

Sunt însă câteva observații utile care, cred eu, se desprind din lectura textelor lui CTP mai ales pentru relația intelectualului ateu cu creștinismul.

1. Lectura individuală a Bibliei. Iată încă o dovadă ce se ridică împotriva unui mit ce persistă în ciuda contraargumentelor, și anume acela că oricine citește Scriptura poate să o înțeleagă și se va converti ca urmare a acestei înțelegeri. Lectura lui CTP spune despre noi cel puțin la fel de multe pe cât spune despre el însuși. Spune despre noi că, în ciuda faptului că nu vrem în ruptul capului s-o recunoaștem (și mă refer aici, desigur, la evanghelici), avem deja o lentilă interpretativă prin care citim Scriptura. Înțelegerea de care ni se pare că avem parte – fără niciun alt ajutor decât, probabil, cel divin – când citim Biblia e condiționată deja de o seamă întreagă de idei subînțelese: o considerăm inspirată divin (sau măcar bănuim că ar fi așa), o considerăm coerentă, o considerăm credibilă etc.

De asemenea, CTP e dovada că nu chiar toți cei care pornesc cu ideea de a demonta creștinismul și de a contrazice Biblia sfârșesc prin a se converti. Sau, dea Domnul să fie așa!, se prea poate ca omul să se afle într-o perioadă intermediară, într-o relație conflictuală cu credința creștină.

În orice caz, CTP nu are același punct de pornire ca restul creștinilor, iar pentru el Biblia este/(pare?) doar un text literar prin care se mișcă cu câtă dezinvoltură îi permite spiritul său cultivat și cu siguranță iconoclast. Foarte important, el are tot dreptul să citească astfel Biblia, ba chiar s-ar putea să nici nu știe în această etapă s-o citească altfel.

Știu că e puțin forțat, dar nu e chiar așa departe de adevăr pe cât pare, să spun că, la nivel de atitudine, CTP procedează ca un protestant radical care-și alege el însuși cum să citească Scriptura, ignorând regulile de bun simț și de bună credință pe care alții, cu îndreptățire, au luptat să le stabilească înaintea lui. Citește mai mult »

Noua Biblie

BibliaDe vechea Biblie ne-am cam săturat. O ştim pe dinafară, mai ales după ureche şi după preferinţe, o cităm din memorie aşa cum ne place să sune. E bună, nimic de zis, atâta vreme cât ne confirmă alegerile şi ne alimentează obsesiile.

Dar ne trebuie o Biblie mai nouă, care să integreze evenimentele contemporane. Pentru societatea secularizată, media este purtătoarea noilor adevăruri. Publicaţii, site-uri şi televiziuni influente spun oamenilor ce trebuie să creadă, ce trebuie să facă şi cum trebuie să înţeleagă realitatea.

Media promovează o Biblie mişto, mereu actualizată, mereu senzaţională, mereu aproape de gustul omului contemporan. Dacă urmărim însă felul în care evoluează filosofia din spatele a ceea ce transmite media, vom fi un pic descumpăniţi de gradul de acomodare a acestei Biblii la mentalitatea vremii.

Biblia-media e un pic avangardistă, dar numai atât cât să devină ispititoare pentru mulţi şi, bineînţeles, cât să câştige audienţă. Niţel picantă, niţel obraznică, niţel agresivă, dar convingătoare, insinuantă, concesivă.

Dacă o fi adevărat că ştiinţa a luat locul religiei pentru omul „raţional” şi stăpân pe destinul său, atunci e lesne de observat cum media face mai toată munca de propagandă a noii religii. Chiar dacă anumite dogme ale noii religii apar în cărţi, ele au adesea tot caracter de propagandă.

Creştinătatea (românească) internautică pare să nu dorească să facă nici ea excepţie de la această tendinţă. Biblia e mai palpitantă când ajunge în pagina de facebook, pe blog sau pe site condimentată cu nişte ştiri de senzaţie. Nici nu mai contează dacă sunt adevărate, important e să confirme că se apropie sfârşitul lumii. Sau să confirme că noi suntem singurii deţinători ai adevărului.Citește mai mult »

Cum „citim” așa ceva?

Introducere în Ortodoxie – bibliografie minimală

Dacă vreți să vă faceți o idee cât de cât pertinentă despre Ortodoxie, ați putea începe de aici.

Scriptorie

Teologie, dogmatică:

teologia_mistica_a_bisericii_de_rasarit

  1. Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad. Vasile Răducă, București, Anastasia, 1990, reeditată la Ed. Bonifaciu, 1998 și Humanitas, 2010.
    introducere_in_teologia_ortodoxa
  2. Vladimir Lossky, Introducere în teologia ortodoxă, trad. Lidia și Remus Rus, București, Ed. Enciclopedică, 1993, reeditată la editura Sophia, 2006 (și digitalizată de Apologeticum).abecedar
  3. Christos Yannaras, Abecedar al credinţei, trad. Constantin Coman, Bucureşti, Editura Bizantină, 1996, reeditată în 2007.teologia bizantina
  4. John Meyendorff, Teologia bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare, trad. Alexandru I. Stan, Bucureşti, Ed. IBMBOR, 1996, reeditată la Nemira, 2011, 2013.istoria-bo
  5. Timothy Ware, Istoria Bisericii Ortodoxe, trad. Alexandra Petrea, Bucureşti, Aldo Press, 1997 – în ciuda titlului, cartea e mai degrabă o istorie dogmatică, nu efectiv o istorie a Bisericii Ortodoxe.Evdokimov - Ortodoxia
  6. Paul Evdokimov, Ortodoxia, trad. Ireneu Ioan Popa, București, Ed. IBMBOR, 1996. Probabil datorită poeziei din scriitura lui Evdokimov, dar această carte mi-a lăsat cea mai puternică impresie, deși…

Vezi articol original 532 de cuvinte mai mult