Postat de: Teofil Stanciu | 01/06/2014

Miroslav Volf, Excludere și îmbrățișare – note de lectură (1)

Excludere si imbratisare

Disclaimer.

S-a iscat, bag samă, o mică furtună în păhărelul cu apă al evanghelicilor români vizavi de iminenta și înfricoșătoarea descindere a lui Miroslav Volf, teolog mai greu de citit și înțeles, dar mai ușor de beștelit, pe teritoriul unor grupări care se știau relativ liniștite și invulnerabile la influențele păcătoase ale veacului.

Pentru a nu da apă (sau aer, că se poartă și eoliene) la morișca pricinoasă, am găsit cu cale să fac vreo câteva precizări pentru cetitorul curios și de bună credință.

1. Nu am de gând să discut despre „crislamul” de care s-ar face vinovat Miroslav Volf. E un subiect delicat, asta-i cert, dar care nu cred că poate fi tranșat în trei sentințe dezlânate și pline de sfânt năduf.

2. Cartea Excludere și îmbrățișare poate fi judecată autonom pe mai multe considerente solide. Unul e acela că – garantat! – nu pune deloc sub semnul întrebării doctrina Sfintei Treimi, ba chiar pe asta se întemeiază o bună parte a pledoariei. Nu contestă istoricitatea sau unicitatea lui Cristos. Nu exprimă vreun dubiu privind validitatea Bibliei și nici nu propune compatibilitatea ei cu vreo altă scriere sacră. Pe urmă, cartea a fost publicată înainte (cu vreo 10 ani) ca Volf să fi abordat chestiunea relației cu musulmanii.

3. Citim azi fără fiori reci pe șira spinării cărți și autori care au făcut mare vâlvă în epoca lor cu ereziile pretinse sau reale. De la Tertulian și Origen, până la puritani și iluminiști cam zevzeci dogmatic (Milton, de pildă, care avea probleme cu Sfânta Treime). Mai încoace nu prea trecem, fiindcă spaima de „liberalism” încă bântuie antroposfera drept credincioasă evanghelică. Deci chiar dacă ar fi ceva discutabil și problematic în scrierea asta (sau legat de persoana autorului) nu înseamnă că vom cădea automat, fără știrea noastră, în cine știe ce sincretism involuntar și păcătos.

4. Vâlva stârnită ar putea crește interesul pentru islam și, poate (just maybe – vorba clișeului), unii se vor alege cu niște informații folositoare sau măcar cu câteva întrebări serioase. Singura condiție ar fi să nu se mulțumească să citească chestii superficiale sau din aceeași zonă ideologică, ci să caute dovezi mai temeinice, la persoane cu autoritate, nu la spăimoși care nu pot face distincția între șiiți și suniți sau între musulman și islamist.

5. În ce mă privește, cartea lui Volf a fost un real câștig, din mai multe puncte de vedere pe care am de gând să le detaliez în cele ce urmează.

Îmbrățișarea

Metaforă și termen „tehnic” totodată în cartea lui Volf, îmbrățișarea cuprinde 4 secvențe obligatorii: (1) deschiderea brațelor, (2) așteptarea, (3) închiderea brațelor, (4) redeschiderea brațelor. Să le luăm nițel pe rând.

Deschiderea brațelor reprezintă dorința după celălalt (înțeleasă ca renunțarea la auto-suficiența de sine), o invitație adresată celuilalt și, totodată, anunță că ești dispus să îi faci loc să intre în sinele tău. Aș zice că putem spune că e vorba de asumarea unei vulnerabilități.

Așteptarea îi lasă celuilalt posibilitatea să accepte sau să refuze, în mod liber, invitația făcută. Riscul e, firește, să rămâi cu ochii în ploaie, căci nimic nu garantează un răspuns favorabil. Dar așteptarea înseamnă și recunoașterea faptului că e nevoie de reciprocitate pentru ca o îmbrățișare să aibă loc.

Închiderea brațelor e pândită de două pericole simultan: pericolul sufocării celuilalt, caz în care îmbrățișarea se transformă într-o formă de opresiune (și, în final, de excludere), fiindcă răpește libertatea celuilalt; pericolul disoluției propriului sine în celălalt, al deplinei negări de sine.

La această a treia secvență, autorul introduce o noțiune extrem de surprinzătoare: inabilitatea inițială de a-l înțelege pe celălalt. Încerc să explic. E vital, spune Volf, ca la început să ai abilitatea de a nu-l înțelege pe celălalt, adică de a-l privi ca pe un mister (el zice „întrebare”). Această (in)abilitate trebuie să ia forma unui refuz de a nesocoti opacitatea celuilalt. Numai dacă se pornește astfel există șansa unei cunoașteri mai bune ulterior.

Se poate în mod justificat argumenta că în fiecare îmbrățișare – oricând ar surveni – e necesar să se păstreze ceva din această abilitate de a nu-l înțelege pe deplin pe celălalt, de a lăsa loc de surprize, aș adăuga eu.

Redeschiderea brațelor îi garantează celuilalt faptul că îi este respectată demnitatea și libertatea. Se recunoaște astfel că fiecare își păstrează individualitatea și nu este asimilat într-o îmbrățișare definitivă. Diferențele se păstrează, dar brațele redeschise reprezintă și invitația de a reveni și de a continua negocierea identităților și relației.

Dreptatea dinamică

Volf demonstrează logic, filozofic și teologic că dreptatea este, în absolut, inaccesibilă unor ființe limitate. Foarte curând ne dăm seama că avem de-a face cu mai multe dreptăți concurente specifice diverselor tradiții în care s-au definit, iar dacă una capătă o poziție dominantă, în chiar același moment ea devine nedreaptă, fiindcă își subordonează alte dreptăți contracandidate, care au aceleași pretenții. Nu avem însă un criteriu absolut după care să le măsurăm.

În acest context, mai are vreun rost și mai e posibil să căutăm dreptatea? Dacă pornim de la iubire, răspunde Volf, da! Însă trebuie să ne asumăm parțialitatea dreptății noastre și să urmărim mai degrabă o dreptate dinamică, nu una stabilă și ultimă. Fie că suntem arbitri, fie că suntem în mijlocul unei situații conflictuale, exercițiul pe care trebuie să-l facem este să încercăm să înțelegem perspectiva și dreptatea celuilalt. Cu perspectiva lui, ne întoarcem în noi înșine și evaluăm cât putem de onest acele dreptăți.

Acest du-te-vino trebuie să rămână o permanență, pentru că dreptatea ultimă Îi e accesibilă doar lui Dumnezeu. Noi mereu vom rămâne la dreptăți parțiale, nedrepte. Așa că singura șansă e să încercăm să privim mereu și din perspectiva celuilalt.

De ce nu am încerca să ne detașăm și să decidem imparțial și obiectiv de care parte se află dreptatea? Pentru că imparțialitatea nu ține cont de specificitatea fiecăruia, de moștenirea lui culturală, genetică, morală. Obiectivitatea nu are loc pentru particularitățile individualizante. Prin urmare, dreptatea obținută astfel este una doar în aparență dreaptă, în fapt e profund nedreaptă. E ca și cum ai pune un atlet de performanță să concureze cu un paralitic. În mod obiectiv, contează numai rezultatul final, dar dreptatea ar cere să ținem cont și de condițiile inițiale.

Dreptatea lui Dumnezeu e din start părtinitoare, fiindcă urmărește binele celui judecat. Și fiecare act de judecată este situat în perspectiva harului și a iubirii desăvârșite. Acesta e exemplul pe care-l avem la dispoziție și pe care ne străduim să-l urmăm acceptând că nu vom izbuti niciodată nici să iubim în mod pur, nici să cunoaștem detaliile semnificative ale „dosarului” în mod exhaustiv.

Adevărul

În căutarea adevărului, adesea suntem în stare să-i lovim pe alții în cap cu ceea ce noi suntem convinși că ar fi adevărul. Volf face două observații extrem de percutante care au rolul de a diminua semnificativ aceste elanuri apologetice. Prima este aceea că, fapt evident, noi nu putem pretinde că am fi adevărul (așa cum putea pretinde Cristos despre Sine). Era clar, veți zice. Dacă e clar, atunci putem trece la a doua observație: noi nu suntem martori modești ai adevărului.

În primă fază, mi se părea de la sine înțeles că suntem în mod cert niște martori mult mai modești ai adevărului decât Cristos însuși. Dar lucrurile stau exact pe dos. Cel mai modest martor este cel mai „transparent”, mai onest. Isus nu doar că era adevărul, El și transmitea nealterat adevărul pe care Dumnezeu Tatăl I l-a încredințat. Era oglinda fidelă a Dumnezeirii.

Nimeni dintre noi nu se poate lăuda cu așa ceva. Noi toți strecurăm și un interes personal în căutarea și rostirea adevărului.

Testul prin care ne putem verifica modul de raportare la adevăr e destul de drastic. Din atitudinea lui Cristos, Volf desprinde două idei: (1) adevărul este mai important decât sinele meu – Cristos moare pe cruce ca martor al adevărului; și (2) adevărul (meu) nu este mai important decât sinele celuilalt și nimeni nu trebuie sacrificat de dragul adevărului meu, nici obligat prin forță să-mi accepte adevărul – Cristos nu apelează la legiunile de îngeri ca să convingă.

(va urma)


Responses

  1. Reblogged this on Trezire si Restaurare.

  2. Reblogged this on Vaisamar.

  3. Reblogged this on pastor ciprian barsan .

  4. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Un motiv în plus să pun mâna pe această carte cât mai repede …

  5. Reblogged this on valimagicflash.

  6. mă întreb dacă va comenta cineva și de ce.

    și ca să nu cad în păcat, iacă cîteva idei.

    academic poți demonstra aproape orice, dacă ai aparatul bine pus la punct. și invers e adevărat. poți critica orice, teorie perfectă nu există.

    (mi se pare că ) ce ne arde aici sunt două lucruri:
    1. cine are curajul și lipsa de prejudecată să-și dea viața pentru un (cîțiva) musulman?
    2. cine are tăria – în ciuda istoriei sîngeroase – să pună în practică dragostea lui isus pentru musulmani.

    orice altceva e teorie. chiar și ce am comentat eu.

    • De acord. Cu mențiunea că la fel stau lucrurile inclusiv cu partea de învățătură din Scriptură.

  7. […] https://drezina.wordpress.com/2014/06/01/miroslav-volf-excludere-si-imbratisare-note-de-lectura-1 […]

  8. Sunt absolut de acord cu ce scrie Alexandru Nadaban in prima parte.

    O argumentatie coherenta nu rezulta neaparat intr-un raspuns corect. Argumentatia coherenta, nu pledez pentru cele incoherente, duce la concluzia pe care se bazeaza premizele de pornire. Nu stiu despre ce vorbeste Miroslav, fapt este ca se vehiculeaza o demagogie cu pretentii intelectuale, daca demagogia poate fi altfel, care nu duce la un dialog adevarat inter religios. Unii dintre noi confunda dialogul intereligios cu ecumenismul, am citit aceasta la Emanuel Contac. In ecumenism are trebui sa fie loc pentru un dialog larg. In dialogul inter religios trebuie eliminat in primul rind discursul ambigu. Dialogul inter religios trebuie sa recunoasca diferentele si faptul ca, daca sunt chemata sa iubesc un musulman nu sunt chemata sa iubesc Islamul.

    Daca avem trei religii monosteiste nu inseamna ca avem acelasi Dumnezeu, de aflfel religiile mononteiste nu siunt doar trei, Hinduismul este si el monothist, monotesmul in sine nu implica automat aceiasi divinitate.

    De asemenea ‘cele trei religii ale Cartii’ discurs pe care il auzim, porneste de a premza falsa chiar daca cele trei religii importante monosteite au texte scrise, este falsa. Iudasimul fiind religia Revelatiei, Crestinismul religia Logosului intrupat si doar Islamul fiind religia cartii atit de stricta si intepenita incit Coranul are putine traduceri, daca are, si care sunt intotdeauna puse sub semnul intrebarii.

    Crestinismul nu este deci RELIGIA CARTII ci a LOGOSULUI INNTRUPAT.

    • eu as putea spune ca, intr-un sens, crestinismul cuprinde toate cele trei arii: religia Revelatiei, aci Dumnezeu (YHWH) S-a revelat in Persoana Fiului Sau inomenit, Isus Cristos, Rascumparatorul promis inca de la caderea primilor oameni (nu numai a evreilor!); este religia Cartii (Biblia este Cartea prin excelenta!) a Scripturii scrise, care este Cuvantul scris al Cuvantului viu; si este religia Logosului intrupat, dar nu numai atat, ci mai mult decat atata, a Dumenzeului inomenit, Isus Cristos (Unsul lui Dumnezeu)… de fapt, nu o religie, ci o relatie cu Acesta!
      Cel care exista prin Sine Insusi (Yahweh/YHWH( a trimis in lumea oamenilor (creati de El), pe Fiul Sau, deofiinta cu Sine, in Persoana lui Isus Cristos, Dumnezeu inomenit, pentru a-L revela pe Tatal si voia Lui si pentr a-i mantui in conformitate cu planul Sau, prin jertfa ispasitoare („pentru ei”) si inlocuitoare („in locul lor”)! El este Centru crestinismului, si cu El avem relatie, nu religie formala!

  9. Imaginile autorului brate deschise, inchise, etc nu sunt decit imagini prea adesea folosite in discursul anglofon dar care nu sunt garantie a transmiterii vreunei realitati, nu vreau sa folosesc cuvintul adevar pentru ca aici sunt adepta a lui Jacques Elul pentru care adevarul este doar Christos.

  10. Numesc discurs demagogic tocmai discursul care se bazeaza mai degraba pe o argumentare buna decit pe Adevar, pe fapte reale, un discurs in care lipseste onestitatea cit de ‘intelectual” ar putea fi el.

  11. De asemena cand spun ca sutn chemata sa iubesc musulmanul dar nu Islamul vreau sa prexizez ca suntem chematii sa ne iubim aproapele, adica pe acela care, ca si mine si fiecare dintre noi este purtatori al imaginii, a chipului lui Dumnezeu dar nu religia lui. Nu cred ca suntem chematii sa facem amalgam.

    • Eu nu sunt nici chemat, nici plătit să-l apăr pe Volf. Cred că el se apără sau se acuză prin propriile cărți și prelegeri. În ce mă privește, am învățat niște lucruri frumoase și bune de la el. Deocamdată teoretice, dar nu mă deranjează deloc.

      Nu discut și nu voi discuta chestiunea relației lui Volf cu islamul. Cred că sunt oameni mai competenți s-o facă. Eu am discutat doar despre o carte și voi reveni cu încă câteva observații. Despre tema cărții n-am discutat și nu voi discuta pentru că vreau să las această plăcere cititorului.

  12. Am avut ocazia să citesc „Exclusion & Embrace” cu puțin timp în urmă. A fost o lectură de la care am învățat multe. Pe alocuri poate fi mai tehnică, dar cu siguranță este un text care mișcă cititorul.

    Lăsând la o parte discuția despre Islam, care este irelevantă pentru subiectul curent, recomand lectura (nu mă pot pronunța asupra traducerii).

    În plus, este o carte de teologie recunoscută internațional, relativ accesibilă. Felicitări celor care au avut inițiativa traducerii!

    Date fiind spiritele încinse, cred că titlul este nimerit pentru a sugera că o astfel de lectură ar putea fi obligatorie🙂

    • Nu doar titlul, ci și multe dintre observațiile din conținut.

  13. Nici eu nu discut carttea ci mai degraba ideile care se vehiculeaza astazi cu privire la „cele trei religii monoteiste” disucrs care este demagogic pentru ca ii lipseste onestitatea intelectuala. Cit despre lectura obligatorie cred ca e nevoie sa se faca si alte lecturi obligatorii a altor autori care sunt pe alte pozitii si care s-ar putea sa cunoasca mai bine dezbaterea. Problema unui autor american cit o fi el de vesit, este cel mai adesea ca se foloseste de surse secundare si nu de surse primare de cele mai multe ori pentru ca, cunostinta unei libii straine este STRAINA.

  14. Reblogged this on Persona and commented:
    Teo Stanciu incepe aici o srerie de note de lectura pe baza cartii lui Volf, Excludere si imbratisare, pe care sper s-o obtin si eu, cu dedicatia autorului, cu ocazia primei prelegeri de la ITP.
    Sper ca cei care cotesc aceste note sa devina curiosi si sa achizioneze cartea, care este una dintre cele mai citate in studiile legate de reconciliere.

  15. Acum chiar sunt curios de carte.

    • Dau de știre când apare!

      • Multumesc, dar sper sa nu fie nevoie. Presupun ca va fi disponibila la ITP, la prelegeri.

  16. Reblogged this on Editura Casa Cărţii.

  17. Trebuie sa citesc si eu aceasta carte !!!

  18. Pentru cei care se grabesc sa citeasca cartea lui Wolf mai ales cea despre Allah le recomand sa citeasca in paralel Du Dieu des chrètiens et d’un ou deux autres de Rémi Brague care este intr-adevar excelent cunoscator al istorie gandirii si filozofiei arabe si care cunoaste araba. Deci merge la sursele primare si nu la cele secundare. Nu va asteptati insa ca concluzia lui sa fie aceea care pare sa fie cea a lui Wolf. Rémi Brague este un ganditor care indrazneste sa mearga impotriva curentului.

    • Bibliografia de calitate e oricând bine-venită.

    • Exista tradusa Du Dieu des chretiens….si in En (macar)? De Ro nu indraznesc sa intreb.

  19. Cam mult relativism in afirmatiile lui Volf – aici ma bazez pe recenzia ta, dat fiind faptul ca respectiva carte o sa ajunga la mine abia peste vreo 2-3 saptamani. Oricum, cam aceeasi argumentatie este folosita si in „The End of the Memory”.
    Mostenirea genetica, culturala, etc. justifica raul sau il face sa fie mai putin rau? Si in ce mod
    La fel, ideea ca dreptatea lui Dumnezeu urmareste in mod absolut binele celui judecat este mai mult decat discutabila de vreme ce intalnesc in Biblie o dreptate ultima si cu caracter pur punitiv.
    La fel si in chestiunea adevarului, cand afirma ca „suntem în stare să-i lovim pe alții în cap cu ceea ce noi suntem convinși că ar fi adevărul”, as putea sa inteleg din asta ca o cunoastere obiectiva a oricarui adevar este imposibila si ca insasi conceptul de adevar este pus in discutie si nu transformarea lui in bata.
    In alta ordine de idei, eu cred ca tocmai „crislamul” (potential) al lui Volf ar trebui pus in discutie. In cazul in care se confirma, raul este mult prea mare ca sa permita o lectura relaxata a unei carti ca cea pe care o recenzezi.

    • Eu nu așa am înțeles ce spune Volf. Ci am înțeles că trebuie să fim mai modești în pretențiile noastre.

      Ar fi de discutat despre „cunoașterea obiectivă a unui adevăr” și „existența obiectivă a unui adevăr absolut”.

      Din nou, „caracterul punitiv” al pedepsei din VT capătă cel puțin o nuanță nouă în NT, unde toți sunt chemați. Plus că n-am văzut ca Volf să anuleze cu totul ideea de pedeapsă (altfel ar fi fost obligat să abroge iadul, fapt pe care nu-l face), ci vorbește de părtinirea marginalilor și binele pe care în face poporului lui Dumnezeu. Eroarea vine din exprimarea mea. Îmi asum această deformare.

  20. […] dar care nu cred că poate fi tranșat în trei sentințe dezlânate și pline de sfânt năduf. ”https://drezina.wordpress.com/2014/06/01/miroslav-volf-excludere-si-imbratisare-note-de-lectura-1/. Deci, acum să-mi fie permis acest prim deci, nu e chiar stafie închipuită crislamul. Mă intreb […]

  21. […] Caut 4 doritori să sponsorizeze, cu cîte 100 de lei, o deplasare la București în interes jurnalistic, cu o ocazia vizitei lui Miroslav Volf la Institutul Penticostal / lansării cărţii Excludere și îmbrățișare. […]

  22. […] Continuare de aici […]

  23. […] Continuare de aici […]

  24. Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Note de lectură la cartea lui Miroslav Volf scrise cu competență de Teofil Stanciu.

  25. […] Excludere şi îmbrăţişare […]

  26. […] Teofil Stanciu: Miroslav Volf, Excludere și îmbrățișare – note de lectură (1) […]

  27. […] Despre cele patru momente ale îmbrăţişării, puteţi citi detalii aici. […]

  28. […] 2014 – Teofil Stanciu: Miroslav Volf, Excludere și îmbrățișare – note de lectură (1) […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: