Să reintroducem religia în biserică

By tango7174 (sursa)

E în toi campania de promovare a orei de religie în școală. Și eu cred că e bine să se facă. Deși, cum susțineam într-un text anterior, acest moment poate fi folosit ca prilej de analiză și de reevaluare.

Totuși, de ce n-am reintroduce religia și în biserici? Ce vreau să zic cu asta? Ei bine, evanghelicii se laudă mult cu fidelitatea lor față de textul Scripturii. Cuvântul „religie” nu apare foarte frecvent în Biblie, iar într-un singur loc primește și o definiție. Deși în traducerea ortodoxă termenul folosit e „cucernicie”, Valeriu Anania face o notă de subsol în care echivalează termenul cu „religie”. Iar catolicii folosesc termenul „religiozitate”. Asta ca să nu existe suspiciunea că ar fi la mijloc numai o preferință a traducătorului.

Cu toate că nu mă dau în vânt după argumentarea cu versetul, de această dată versetele mi se par foarte edificatoare. Apostolul Iacov definește ceea ce ar trebui înțeles prin „religia adevărată” (Iacov 1:26-27), iar definiția lui include: prudență în vorbire, refuzul autoamgării, grija pentru nevoiași și refuzul spiritului „lumii”.

Pare relativ simplu. Dar ia încercați să vedeți ce iese. Încercați să „implementați” în orice biserică, indiferent de confesiune, „înfrânarea limbii”. Sunt foarte curios câți sunt cei care atunci când le vine să bârfească sau să dea sfaturi altora sau să judece sau să jignească ar fi dispuși pur și simplu să tacă. Cine, în zilele noastre, își pune cu adevărat problema să-și țină gura în epoca „libertății de exprimare”?

Treceți la următorul punct al definiției: amăgirea inimii sau autoamăgirea. Chestia asta mi se pare atât de subtilă, încât chiar și cine își dă seama că se automagește realizează o performanță însemnată. Darămite să și lupți cu asta, metodic, consecvent și să mergi tot mai adânc, spre autenticitate și sinceritate cu tine însuți… Pentru unii autoamăgirea face parte integrantă din credință, din felul în care își concep religia. Nu pot fără asta!

Dacă tot le-am rezolvat pe astea, putem să ne ocupăm liniștiți acum de văduve și de orfani. Ce-o fi așa de greu? Ați încercat însă recent să aduceți în discuție situația nevoiașilor în vreun context ce nu ține explicit de „proiectele bisericii”? Aproape sigur, dacă vorbiți despre sărăcie, veți fi acuzați de socialism!

Sărăcia a devenit un soi de tabu al creștinilor angajați politic (mai ales prin SUA), care se feresc să discute acest subiect de teamă să nu semene cu stângiștii. Preferă mai degrabă să susțină că săracii sunt niște lepre puturoase decât să admită că avem o problemă reală și la care nu putem rămâne indiferenți. Adesea, atitudinea politică față de sărăcie devine și atitudinea creștină față de sărăcie.

Am fost surprins câtă opoziție și chiar ostilitate am stârnit uneori încercând să discut un astfel de subiect. Mereu există impresia că am ceva împotriva bogaților, că sugerez că capitalismul e rău (ca și când capitalismul ar fi o revelație divină!). Am ceva cu discrepanța mare ce există între săraci și bogați, dar nu e o țicneală personală, ci am auzit oameni mai cu scaun la cap (și cu autoritate!) care discută această problemă.

Hai să zicem că am rezolvat-o și pe asta. Am ajuns, în sfârșit, la ultimul hop înainte ca religia noastră să poată fi certificată ca fiind „adevărată”, adică autentică – în biserică! Separarea de lume! Păi, la asta suntem campioni. Evanghelicii au enclavele lor. Ortodocșii au „vetrele” lor naționaliste. Catolicii sigur le vor fi având pe ale lor. Aici toți suntem atât de separați încât nici nu mai avem vreo treabă cu „spiritul lumii” sau unii cu alții.

Oare așa să fie? Oare izolaționismul autist o fi soluția? Oare nu adesea valori străine de orice religie adevărată sunt lăsate să treacă peste zidul de protecție și sunt transformate în liant pentru cei din ghetou? Ortodocșii au naționalismul aproape fanatic, evanghelicii au aroganța deținătorilor unici ai adevărului.

Asta fără să punem la socoteală mârâiala și disprețul reciproc. Fără să luăm în calcul dușmănia alimentată cu bună știință sau din ignoranță. Fără să contabilizăm atacurile reciproce din predici.

Sigur va fi dificil de luptat cu ofensiva laicizării și pentru menținerea religiei în școală. Dar îmi pare că și pentru menținerea religiei în biserică e de luptat. Învățătura-i faină și elaborată. Dar „religia adevărată” parcă suferă pe ici pe colo, și anume în unele puncte esențiale.