Cristamela n-are unde sta

(Sursa)
(Sursa)

Vă era dor de Cristamela? Ei bine, iată ce-a mai pățit de data asta. Ieșise și ea, zburdalnică după cum o știți, în parc să se joace. Și bineînțeles că s-a jucat așa cum te aștepți să se joace un copil plin de energie. E de așteptat că a și obosit de la o vreme. Și a vrut să se așeze…

Dar am uitat să vă spun că, între timp, zic gurile rele, fătuca s-a cam obrăznicit. Poate că vă amintiți că avea ea ceva tendințe încă de data trecută când ne-am întâlnit. Dar se pare că, în ciuda dorinței părintești ca ea să devină un exemplu de copil așezat și cu bun-simț, fata e cam zurbagie. Când se enervează pe careva, îl scuipă; dacă nu primește ce cere, începe să urle; pretinde de la alți copii jucăriilor lor ca și cum ar fi ale ei, uneori îi mai și lovește dacă nu obține ce vrea. Și alte d-astea. Dar nu știu dacă-s toate adevărate sau or mai fi și d-alea cusute cu ață albă.

Cum ziceam, după toată zbenguiala, Cristamela s-a îndreptat spre o băncuță, de la marginea parcului de joacă, cu gândul să ia o bine-meritată pauză. Când colo, ca un făcut, fiind doar vreo două bănci din astea pentru părinți, nu găsi vreun loc liber, cum și-ar fi dorit. Atunci, se îndreptă hotărâtă spre mama ei și dădu să i se așeze în brațe.

Stupoare însă, mama îi dădu un brânci hotărât și n-o lăsă să șadă. Cristamela se întoarse mirată și încercă să se apropie iarăși de mama ei, dar iarăși fu împinsă:

– Nu vreau să te las să stai. Și ce-o să faci dacă nu vreau eu să te las? Ha? Ce-o să faci? Nu vreau să te las, na!

La început, Cristamela crezu că e o glumă, așa că se prinse și ea în joc:

– Ba o să mă lași. Că așa vreau eu! Nu mă poți opri! Lasă-mă să stau!

Pesemne însă că gluma era destul de serioasă, căci mama ei continua s-o împingă și n-o lăsa să se apropie deloc:

– Acuma du-te și joacă-te! Că n-ai venit când te-am chemat eu!

– Dar atunci nu eram obosită, acum sunt.

– Nu mă interesează. Du-te și te joacă sau stai pe jos. Nu mă interesează! Nu te las! Ce-o să faci acuma, ha? Vezi cine-i mai tare? Ce-mi poți face dacă n-am chef să te las? Uite, n-am eu chef să te las să stai pe bancă!

Cristamela începu să scâncească. Se mai îmbrânci o vreme cu mama ei, vru s-o muște de mâini, încercă s-o lovească și cu picioarele. Ba chiar vru s-o scuipe.

– Să nu-ndrăznești, că te-ai lins pe bot de tabletă o lună de zile, o amenință mama.

În cele din urmă, Cristamela se dădu bătută. Se întoarse cu spatele, copleșită de o furie neputincioasă.

– Mă duc acasă!

– Nu poți intra. Cheia e la mine. Și nu ți-o dau… Acum să te văd ce faci! îi aruncă din urmă mama ei.

Înfrântă, Cristamela pricepu că n-are unde sta. Și se așeză abătută pe un leagăn. Dar nu-și luă avânt.

Anunțuri

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s