Am văzut recent pe tarabele iehoviste de prin oraș un titlu care mi-a atras atenția: Ce ne învață în realitate Biblia? (sublinierea le aparține). Acest titlu se pretează foarte bine, după părerea mea, unei analize folositoare pentru interacțiunea cu diverse tipuri de mesaje livrate zilnic prin diferite canale. Am făsut exercițiul în primul rând pentru mine și l-am găsit suficient de interesant ca să-l dau mai departe.
În primul rând, ce atrage atenția e titlul de știre cu iz senzaționalist. Are câte ceva (deși într-o formă discretă, atenuată) din ideea știrilor gen: 10 lucruri pe care nu le știai despre… Sau: adevărul despre…
Pe urmă, să vedem ce ne spune. Mai întâi ne spune că există, probabil, în circulație niște învățături pe care Biblia nu le susține. Deci, implicit, că există cineva (încă nu știm cine) care vehiculează falsuri și mistificări sau, cel puțin, inexactități (ideile nu circulă ele fără niște capete în care să se cuibărească). Fiindcă, nu-i așa?, dacă deja știa toată lumea ce ne învață în realitate Biblia, această broșurică nu mai era deloc necesară.
După aceea, există sugestia că cei care au gândit această carte au discernământul și autoritatea să stabilească și ce spune Biblia și cine sunt interpreții ei autorizați. Se instituie astfel ca standard și ca instanță pentru toate celelalte posibile interpretări care, chipurile, nu țin cont de ceea ce spune Biblia în realitate.
Același insinuant „în realitate” îți sugerează că tot ceea ce credeai că știi s-ar putea să fie eronat. Dar, totodată, ți se oferă și posibilitatea – foarte la îndemână – să devii un inițiat, un cunoscător al dreptelor învățături din Cartea Sfântă. Așadar, ai șansa să ieși din ignoranță și să ajungi să cunoști adevărul.
Pe lângă cele deja enumerate, acest titlu are și pretenții apologetice. Apărarea adevărului biblic este, după cum se știe, un demers apologetic. Se reiterează ideea implicită că adevărul biblic fie a fost deformat fi, cine știe?, ascuns de către cititori. Timp îndelungat, am putea adăuga, dacă mai știm și oleacă de istorie.
Odată aceste date acumulate, se ridică totuși și niște întrebări – legitime, cred eu. Cine este cel care stabilește ce ne învață Biblia în realitate? Ce autoritate are această persoană sau entitate? Pe ce își bazează pretențiile apologetice? La ce se raportează atunci când vine să propună o realitate? Cum se raportează la toată teologia profesată vreme de 2 milenii?
Într-o societate hulpavă după descoperiri senzaționale și convinsă că poate afla cine știe ce taine, se prea poate ca un astfel de titlu să nu stârnească prea multe nedumeriri, ci interes. Însă pentru un ins rațional deja există suficient material pentru o prudență sănătoasă.
Se prea poate ca, în condiții normale, invocarea în discuție a unor persoane sau entități să fie irelevantă. Dar noi nu suntem în condiții foarte normale, oamenii sunt mereu stimulați afectiv să reacționeze în fel și chip. Există un curent de atitudini anticlericale și antiinstituționale, de pildă.
Așadar, când accept logica acestui stil de comunicare (și mă leg, la rândul meu, de persoana sau entitatea care concepe asemnea titluri), o fac pentru a sublinia faptul că și cei ce emit critici explicite sau implicite la adresa unor oameni sau instituții pot fi la rândul lor supuși analizei, criticați și contestați. Și nu pentru ceea ce sunt ca oameni, ci pentru ceea ce fac, pentru ceea ce afirmă și pentru felul în care își revendică și justifică autoritatea necesară acestor afirmații.
Tocmai asta scapă, de obicei, analizei, fiindcă oamenii sunt „lucrați la sentiment” și pur și simplu nu mai cercetează de unde le vine „informația”, ci doar reacționează. Probabil că există un fond de așteptare imprecisă și de ignoranță care hrănește această ipostază nefastă. Probabil că există niște resentimente sau niște trăiri informe care reușesc să fie surprinse de astfel de „speculanți” și atunci omul se simte reprezentat și se bucură că a grăit cineva ceea ce el nu putea exprima.
E destul de evident că „plutește în aer” o foame după descoperiri, după adevăruri ținute sub cheie, după denunțuri ale pretinselor minciuni ale establishmentului de orice fel, după demascări și noi adevăruri vechi.
În acest spirit a fost conceput titlul analizat și tocmai de aceea e interesant ca studiu de caz. E mai promițător decât Codul lui Da Vinci, dar cu siguranță mai arid și mai puțin palpitant. Dar germenii îndoielii și ai subversiunii sunt prezenți și au fost bine plasați ca să stârnească curiozitatea.
Nu cred că e nevoie să adaug că, pentru mine, orice adevăruri senzaționale ar putea să-mi reveleze broșurica sunt din start doar, vorba scriitorului, moși pe groși.
Cu drezina 
Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
Teofil Stanciu despre senzaționalul unor titluri precum cel din broșură Martorilor lui Iehova, „Ce ne învață în realitate Biblia”. Teofil vorbește în această postare și despre modul în care se construiește un mesaj.
sublinierea la „in realitate” nu „apartine” vrei sa spui?
Am parcurs si eu (nerenuntand la ochiul critic, desigur) brosura aceasta. Sunt insa si unele specificatii destul de interesante pe care le poti extrage (daca stii sa cerni) in conditiile in care nu ai apucat sa le identifici in alte surse, mai originale sa zicem, inainte.
Sunt de parere si ca, atunci cand cineva urmareste sa-ti strecoare niscaiva otrava sau drog in minte, e musai sa-l camufleze intre mai multe picaturi de adevar pe care, fireste ca, esti tentat a le sorbi cu drag.
Dar fiindca tot ati pomenit de ce/cine s-ar afla in spatele acestui material si ce anume ar ascunde, puteti fi ceva mai precis? (nu vizez identitatea confesionala si interesul prozelitist care-i limpede ci, eventuale alte dedesubturi daca exista si care i-ar fi de folos laicului usor impresionabil; accept si link sau info in privat, pe mail)
… asta gandind ca, ar completa sau contribui oarecum la descifrarea cat mai corecta a mesajului…
Din păcate, n-am făcut cercetări amănunțite. Însă urmează… dar mai bine vă zic mai încolo puțin. Lăsăm suspansul.
M-am limitat la interpretarea unui mesaj la care am aplicat o grilă prudentă și (cred) necesară.
Prima întrebare în funcție de care vom evalua posibilitatea însemnătății conținutului respectivei scrieri este ”Cât de subțire era broșurica?” 😀
Cealaltă întrebare: După ce afli cum stai cu realitatea și devii inițiat, ai voie s-o spui și altora pă dă gratis să devină și alți neinițiați inițiați sau doar dacă plătesc prețul cărții? 😀 Ăă, pardon, al broșurii. Al.. broșuricii.
Eu am încercat să analizez ce promite. Dar, ai dreptate, există și această evaluare „cantitativă” care are un aport la credibilitatea mesajului. Însă și credibilitatea asta depinde și de exigența publicului.
Am citit acum o săptămână. Am lăsat să treaca ceva vreme ca să nu am parte de comentarii datorate comunicării de idei contradictorii din spaţiul virtual.
Să fiu sincer. Nu am înţeles sigur unde vă situaţi.
1. Consideraţi că fraza „Ce ne învaţă în realitate Biblia” este o dovadă a reinterpretării, forţării reinterpretării, exagerării reinterpretării. Lucru care dvs sesizaţi că seacă mesajul Bibliei. Practic textul broşurii ar trebui să fie: „Ce ne învaţă în realitate biblia”. Cu b mic.
sau
2. Consideraţi că fraza „Ce ne învaţă în realitate Biblia” este o a puterii nesecate a Bibliei de a se redescoperii pe alte niveluri oricărui om. Omul fiind fiinţa cu chipul Lui Dumnezeu.
Acum discutând cu subiectivism, despre unde mă situez eu cu privire la acest mesaj şi cum am citit eu textul, poate să fie o experienţă interesantă.
:).
Pe scurt să ne imaginăm un bunic (nea Ion), un tătic (Iancu) cu odrasla tânără aferentă (Ivan). 3 generaţii.
Cu 30 de ani în urmă Iancu a plecat de acasă în spume. Ia zis lui nea Ion că este un zaharisit. Că nu pricepe nimic. Că stă toată ziua să îşi facă ritualurile de neînţeles pentru el. Că îi face morală de dimineaţa până seara. Că să fie respectuos cu toată lumea. Că să lase loc de bună ziua peste tot. Iancu era om de carte. Tocmai luase diploma de inginer hidrotehnist şi terminase prima sa lucrare. Un ditai barajul hidrotehnic. Şi nea Ion îl pune să meargă su sărut mâna pe la babe prin sat. Nu s-a înţeles cu nea Ion cu privire la libertate. Auzi, că libertatea este în minte şi nu în fapte. Auzi, că eşti liber dacă nu eşti supus păcatului. Auzi, că eşti liber în Hristos doar. Cu Hristos eşti liber şi la închisoare …. Iancu nu avea nevoie de libertatea lui nea Ion. I-a zis că el e liber şi că un comunisc nu crede în opiul popoarelor. Comunismul este cel care dă libertate. Şi şi-a luat cele 3 – 4 cărţi (luate de nea Ion din banii de la cooperativă). Şi i-a zis tatălui său că nu se vor mai vedea niciodată.
Într-o zi. Nea Ion, care nu mai ştia de fiul său de zeci de ani nimic. S-a dus la Bucureşti. Se plimba prin parc. Ştia că aici pe undeva, în oraşul gri este Iancu. A plecat ştiind că o să îşi vadă copilul. La rugăciune a ştiut. A ştiut şi a plecat să vadă unde îl duce îngerul călător. Sigur e în parc. E aici…. pe undeva. …. Dar trecuse de amiază şi nu se întâmpla nimic. Pe drum spre o biserică din zarea blocurilor trece pe lângă un liceu. Acolo un mare tărăboi.
….
Un domn mai că se bătea cu un tânăr. Tânărul de 18 ani îi spunea că e major şi îi cerea să fie lăsat în pace. Pentru că este liber. Vrea să fie lăsat în pace. El are prieteni, prietenă. Pleacă la mare. Înjură de şcoală şi de ce vrea el. Are şi bani de la mami şi de la tati cel nou. Plus că are o afacere. E capitalist. SIte-urile lui deja aduceau bani serioşi în cont. Totul era aşa de simplu pentru Ivan. Doar întindea mâna şi avea. Pe fata blondă? O maşină? O vacanţă? La 18 ani era boss. Ce să dea el socoteală zaharisitului comunist (toată lumea o ştia), fostul său părinte de acum 10 ani?
….
Deja Vu.
Dacă dvs vă situaţi în cazul 1 de la începutul comentariului meu, povestea de mai sus este pentru mine modul cum văd trecerea Bibliei către biblie. Sunt sigur că aşa ne uităm noi la catolici care au tot felul de invenţii (strict din punctul ortodox de vedere: primatul papal, neprihănita zămislire, infernul etc vreau să zic). Foarte sigur şi catolicii se uită la dvs complet bulversaţi. Nu înţeleg cum mesajul biblic este mai uşor de înţeles fără Liturghie, fără împărtăşire, fără spovedanie, fără practică personală, etc. Este sigur că orice găină la final face un ou. Iată că şi la dvs apare fenomenul de divizare. O nouă viaţă, un nou cult, altceva.
[Catolicul cum este? Mai bun şi mai aproape de mântuire decât ortodoxul – nea Ion.
Protestantul cum este? Mai liber şi mai aproape de mântuire decât catolicul – Iancu
Neoprotestantul ce o fi? E deja mântuit de la botez. E viitorul copil al lui Ivan]
În cazul 2 nu mă pot implica că am altă părere.