12 ani de sclavie – o poveste neizbutită cinematografic

Frederick M. Coffin (engraved by Nathaniel Orr) - Solomon Northup (1855) (Sursa)
Frederick M. Coffin (engraved by Nathaniel Orr) – Solomon Northup (1855) (Sursa)

Am ajuns să văd și eu filmul 12 ani de sclavie. Impresionant sub aspect biografic, destul de subțirel ca realizare cinematografică. Adesea monoton, iar uneori aproape caricatural.

Ca să stabilesc foarte clar de la început, cred că drama trăită de Solomon Northup și alți negri din acea epocă tulbure a fost una cruntă, nemeritată și greu de îndurat. N-aș avea tupeul să bagatelizez suferința unor semeni care cel mai adesea purtau o singură vină: culoarea pielii nu era cea potrivită.

Nu știu ce intenții au avut autorii filmului, dar mi se pare că n-au făcut decât să prezinte niște albi mai degrabă caricaturizați care îi chinuiau pe niște negri tipologizați: negrul cult și abil, negresa-amantă neoficială, negresa-întreținută, negrul-prost și violent și negrul-gloată.

Din punctul meu de vedere, dincolo de evocarea unei biografii tulburătoare, filmul nu prea reușește să facă dreptate nici nedreptățitului, nici călăului.

Ar fi fost mai interesant dacă se intra ceva mai adânc și în psihologia sclavului, și în cea a proprietarului de plantații. Există niște sugestii în film, dar se opresc suficient de repede încât să nu poată contura o imagine nuanțată și credibilă.

Dacă din acest film ar trebui să deducem doar vinovăția albilor în general și asocierea lor indisolubilă cu credința creștină, atunci probabil că merge și așa cum e. Dacă însă am dori să vedem și felul în care comercianții de sclavi și proprietarii își împăcau credința cu înrobirea semenilor, atunci pare destul de superficial ceea ce spune filmul prin gura unui personaj alb aproape dement – de care ar râde și găinile –, dar care este pus responsabil cu teologia filmului.Citește mai mult »