Postat de: Teofil Stanciu | 04/03/2013

Tragica despărțire de obiecte

Dacă s-ar întâmpla să pierdem vreodată ceva,
să primim lucrul acesta cu bucurie și cu recunoștință,
pentru că ne-am despărțit de câteva griji.
(Avva Euprepios)

Dacă ți se fură mașina, trebuie s-o declari la poliție, altminteri riști să fii suspectat de cine știe ce fapte sau intenții penale. Dacă pierzi un telefon, trebuie să te miști repede și să anulezi cartela (în cazul în care ai abonament), ca să nu cumva să-ți umfle găsitorul factura.

Dacă vrei să te debarasezi de cărți, e de preferat să le duci la anticariat sau maculatură (cu greu găsești pe cineva să le primească). Dacă vrei să renunți la mașina de spălat (de ce?!), la frigider (fugi d-aici!), la autoturism, trebuie să le duci la casat, la fier vechi, la puncte de colectare, că nu ți le iau ăia de la salubritate.

Electrocasnicele mici e de preferat să le duci și p-astea la containerele special destinate acestui scop. Mai nou, fiecare obiect trebuie analizat chimic, ca să știi în care dintre cele 3 mari categorii de pubele îl arunci.

Am înțeles de la cei care locuiesc în Occident că, pentru ei, e mai simplu să arunce surplusul de mâncare decât să-l dea unui sărac. Binefacerea le-ar complica mult prea mult existența.

Ce vreau să subliniez e că ne-am înconjurat cu obiecte de care te descotorosești cu greu. Asta în cazul în care chiar ai vrea să te descotorosești.

Având însă în vedere și stilul nostru de viață, toate aceste obiecte (luându-le în calcul doar pe cele extrem de necesare) ne-au făcut dependenți de ele. Astfel că, pe lângă faptul că ar fi greu să le aruncăm, avem și un atașament foarte pragmatic față de ele.

Viața noastră ar fi mult mai dificilă fără frigider, fără mașină de spălat, fără aragaz și aproape de neconceput fără becuri, fără mijloace de deplasare rapidă, fără paturi, fără băi, fără toalete.

Pentru fiecare profesie în parte, există dependențe de obiecte spefice: calculator, camion, bormașini trainice, scaune multifuncționale etc.

Sănătatea noastră depinde de aparatură, civilizația noastră depinde de motoare, angrenaje, sisteme mecanice, eletronice sau mecatronice etc.

Peste toate aceste dependențe pragmatice, cum le numeam, se așterne și inevitabila dependență afectivă de cărțile preferate, de mașina preferată, de marca preferată, de materialul preferat.

Ați remarcat că nici n-am pomenit încă nimic despre gadget-urile de moft și de paradă? Nici despre fițele care reclamă obiecte cât mai sofisticate, cât mai scumpe și cât mai epatante?

Ne trezim așadar în mijlocul unei rețele de dependențe multistratificate. Să fim cinstiți și să recunoaștem că tare greu ar fi să distingem uneori între nevoia pragmatică și capriciul personal. Zice Simone Weil că până și păcatul, în momentul săvârșirii, îi apare celui care-l comite ca necesitate. Atunci cu atât mai mult micile „mofturi” tehnologice.

Unde mai rămâne loc pentru îndemnuri biblice precum: „dacă avem ce mânca și cu ne îmbrăca, ne va fi de ajuns” sau „nu vă îngrijorați pentru ce veți mânca sau cu ce vă veți îmbrăca… pentru că astfel de lucruri păgânii le caută”.

Nu vreau nicidecum să sugerez că ar trebui să renunțăm la tot ce deținem. Dar susțin că avem o problemă destul de mare și soluții nu prea. Creștinismul timpuriu s-a distins mereu prin „neagoniseală” (adică prin sărăcie menținută în mod deliberat). Cei care aveau averi, le împărțeau la săraci. Mulți considerau că proprietățile (chiar și cele mai neînsemante) îi distrag de la sarcina lor principală: mântuirea sufletului.

În epoca noastră, creștinii au ajuns să gândească exact invers. În ciuda diversității extraordinare din creștinism, nu cred că, în acest caz, putem avea dreptate și noi și ei. Iar cum noi avem tot interesul să gândim în felul în care gândim, suspectez mai degrabă că ei aveau dreptate (sau măcar o doză mai mare de dreptate). Par mult mai în ton cu viața lui Cristos și cu exemplul apostolilor.

Cum să renunți la o casă – un apartament amărât, în blocuri comuniste – după ce te-ai făcut dator pe viață la bancă pentru el?

Suntem de facto robi ai proprietăților noastre. Dacă vrem să discutăm despre libertate, probabil că de aici ar trebui început. După ce vedem cât de dependenți suntem de obiecte, putem începe să ne întrebăm cât de liberi ne mai putem permite să fim.

Suspectez, cum spuneam, că, din punct de vedere creștin, această înglodare în obiecte reprezintă o problemă. Nu atât din pricina obiectelor în sine, cât mai ales din pricina pericolelor pe care le atrag (orgolii, invidii, lăcomii, nemulțumiri etc.). Soluții însă n-am. Nu cred în soluții radicale aplicate în masă. Așa că rămâne să ne descurcăm pe cont propriu.

Nu prea aștept să ne ajute biserica actuală (la cât e de legată de proprietăți și clădiri), dar istoria Bisericii oferă niște indicii: Sf. Francisc, Maica Tereza, Sf. Antonie, ordinele terțiare. Nu știu cine e în stare să le urmeze exemplul, dar avem posibilitatea cel puțin să le ascultăm avertismentele.


Responses

  1. Ce zici de renunțarea nominală gen – inima mea nu e legată de casă, mașină etc. așa că sunt ca și liber; nu e nevoie să renunț și în realitate la ele ?

    • Tu ce vrei s-auzi aici, Sam? Cum că aș putea propune că, dacă nu e inima legată, de ce să nu fie treaba completă și să se renunțe și la prezența fizică a obiectelor? Ei bine, n-o zic🙂 Zi-o tu, dar nu de la mine ai auzit asta.

    • Totuși, dacă ne gândim mai bine, trebuie să existe un fel de detașare sănătoasă. Astfel că cei ce zic și cei ce o practică nu pot fi deosebiți unii de alții. De unde și imposibilitatea de a judeca chestiunea.

  2. […] https://drezina.wordpress.com/2013/03/04/tragica-despartire-de-obiecte […]

  3. În ceea ce mă priveşte, cu cât trec anii, doresc să mă debarasez de lucruri, mă rog Domnului să mă ajute să trăiesc simplu şi cu mai puţin. Aglomeratia din jur ne imbolnaveste adesea. Am scris si eu ceva despre acest subiect:
    http://marianagoron.wordpress.com/2011/02/09/a-trai-sufocat-de-lucruri/

    • Situția bătrânei mi se pare mai explicabilă decât a noastră (deși, probabil, în spate se află același imbold de a acumula), fiindcă este una dintre cei care, în comunism, au învățat să strângă tot, să n-arunce nimic. Știu și eu oameni care adunau toate șuruburile, toate bucățile de plastic, tot ce găseau că „poate ne trebuie”. Cu siguranță că, în timp, asta poate degenera.

      Însă ce se vede la cei mai tineri e și mai înspăimântător. Aruncă numaidecât orice s-a defectat și înlocuiesc obiectul cu altul nou. Ar fi multe de spus aici. Că această „indiferență” față de obiecte nu este nici ea un semn de sănătate.

      Oricum, se dovedește că sănătatea (în toate aspectele ei) e o chestie muncită și care trebuie întreținută constant în mod deliberat.

      Discernământul spiritual și înțelepciunea divină se dovedesc, în veacul nostru, o necesitate pentru însăși supraviețuirea noastră ca oameni.

  4. […] 90. Dincolo de bariere 8.10 – marturie video, Elena Patrascu (ligiaseman) 97. Tragica despărțire de obiecte […]

  5. Cred ca e bine sa ne oprim din cand in cand, si sa ne gandim la dependenta noastra de lucruri. E sanatos ca cautam echilibru chiar si in aspectul asta. Dar mai cred ca aceste dependente tin de perioada de timp in care traim. Fiecare etapa istorica a avut particularitatile ei. Nu stiu daca am castiga renuntand la lucrurile pe care le avem in prezent si ne-am intoarce la un mod de viata simplu si rudimentar.
    Apoi, ma intreb daca modul simplu de a trai al Domnului Isus nu a avut cumva legatura cu un mesaj pe care il transmitea El. Poate faptul ca El intelege oamenii care traiesc in saracie sau poate mesajul ca orice om Il poate gasi, nu doar cei dintr-o anumita categorie sociala. Nu stiu. Eu insa nu sunt convinsa ca simplitatea sau saracia are valoare in sine. Da, cu siguranta sunt aspecte pozitive pe care un mod de viata simplu le are. Dar la fel exista si aspecte pozitive intr-un mod de viata imbelsugat. Si la fel e si cu aspectele negative.
    Da, avem exemplele crestinilor din primele secole. Dar avem si exemplul cu Anania si Safira. Acolo e exemplul cel mai bun de societatea utopica.
    In concluzie, nu stiu daca exista o singura abordare corecta valabila pentru crestinii din toate timpurile in ceea ce privesc aspectele materiale. Dar poate ma insel.

    • Dacă aș fi crezut într-o soluție unică, n-aș fi zis că n-am soluții. Deci nu cred nici eu.

      Dar ar fi de remarcat că, în perioade de mare degringoladă spirituală, cei care au venit cu o „reformă”, au fost, de obicei, săraci sau au renunțat la posesiuni materiale. Călugării depun un vot al sărăciei.

      Fără-ndoială că există numeroase ispite ale sărăciei, dar se pare că cele ale bogăției sunt mai de temut (dacă e să ne uităm la ce spune Biblia), însă sunt mai convenabile pentru zilele noastre. E mai ușor să spunem că „sărăcia nu-i perfectă” decât să o trăim și să vorbim din postura omului sărac.

      Uite o chestie interesantă: încă n-am întâlnit niciun bogat care să fie dispus să renunțe imediat la bogăția lui dacă… să zicem, se simte în pericol spiritual. De obicei, fiecare găsește o formulă să se considere doar „administrator” al bunurilor date lui de Dumnezeu. Nu-i interesant? Nu trag nicio concluzie de aici, ci doar observ.

      Din nou sunt de acord și că nu se poate regresa la timpuri apuse. Dar merită iarăși să remarcăm că în acele vremuri, obiectele pe care le dețineau oamenii erau mai puține și țineau de existența lor mai… fundamental, dacă pot spune așa. Tu crezi că pentru supraviețuirea noastră ca specie e nevoie de telefon cu mp3 player? Bănuiesc că nu. Nici eu nu cred.

      Și încă ceva. Se argumentează uneori că toate aceste obiecte ne scutesc de munci care ne-ar lua cine știe cât timp. Ei bine, ce facem cu timpul ăla? Mi se pare mie sau chiar stăteau mai mult ăia din vremurile trecute în preajma familiei? Că noi avem eterna problemă a timpului pe care n-am rezolvat-o prin tehnologie. Nu vreau să fac pe lupul moralist aici. Doar constat că nu ieșim decât greu din povestea asta. Se ține scai de noi.

      • In Occident se arunca mincarea, sau e mai usor sa o arunce decit sa o dea saracilor…. La cine ne referim si la ce? Care Occident si care mincare, resturile de la masa? Afirmatia mi se pare foarte generala. Am ajuns in Beligia, Flandra, dupa o perioada in care am fost in Moldova, Chisinau si cind am vazut cum fac flamazii economie, cit de atentii sunt cu fiecare farmitura si cu fieare vatt de electricitate mi-am zis ca daca Moldoveni are fi la fel de atentii Moldova ar fi o tara bogata si Moldovenii ar trai bine. Dar oricum nu vad legatura cu debarasarea de obiecte.

        Este cert ca suntem prea legatii de obiecte. O atasare este inevitabila si normala, face parte din a trai, ea poate deveni o problema atunci cind se depaseste noarmalul, asta se intimpla uneori la batrinete, si cind obiectele ne dau valoare, si asta se intimpla mai devreme in viata. Pentru cei dintre noi care au fost obligati sa isi faca bagajul de mai multe ori in viata, stiim ca in momentul in care ne facem bagajul ne vom pune din nou intrebare :” Nu puteam eu fi fara asta?” Stiu ca imi voi uri si cartile cind voi pleca din nou si totusi voi incerca sa le i-au cu mine.

        Cred ca o persoana se degradeaza pe sine, isi scade propria valoare, cind se identifica cu ceea ce are. Dar nu ne dam seama „Ai vazut ce masina are? Ai vazut ce casa are? „Daca as avea si eu ca el, ea…..” Si prin aceasta persoana spune ca ar avea mai multa valoare.

        Altii isi pot gasi valoarea in diplome, altii in looks si devin un fel de slcavi.

        Eu am un fel de nostalgie cind ma gindesc la calugarite, la calugari. Par sa aiba o viata mult mai linistita si se pot dedica mai mult lui Dumnezeu. Am vazut un film care vorbeste mult in aceasta privinta Des hommes et des dieux. Am sa incerc sa pun un clip pe blogul meu si sa scriu ceva despre film. Da de gindit mai ales din punctul de vedere al daruiri. Cui ma darui?

        • Bine sancționată generalizarea mea. Trebuia să fiu mai explicit. Era vorba, cred (dacă îmi amintesc bine), despre americanii care locuiesc în suburbiile marilor orașe. Până să ajungă la vreun sărac, intenția devine adevărată aventură și investiție de timp și bani pe care nu prea și-o permit. Plus că aceste chestiuni sunt apanajul ONG-urilor.

          O să pun săptămâna viitoare o „recenzie” la Pateric. Asta apropo de viața mult mai simplă a călugărilor.

        • Aici imi permit sa intervin, cu scuzele de rigoare, dar mai in gluma mai in serios ar trebui sa definim ce se intelege de obicei prin ,,a fi flamand” pe plaiuri mioritice sau la fratii de peste Prut si ce se intelege ,,a fi flamand” in Franta, Belgia, Olanda si intreg Occidentul. Eu intreb, si deloc retoric, daca printre occidentali se mai pot gasi astazi cetateni efectiv flamanzi ?
          Poate ca dincolo problema alimentatiei nu mai e decat una de calitate si nu de cantitate. Nu stiu.

          In mod sigur insa, am putea vorbi de ,,flamanzii dupa obiecte”, ca o metafora si o realitate regasibila si in Apus si pe la noi.

        • Iar legat de lipsa de cumpatare a moldovenilor, prin comparatie cu vesticii, eu as vedea in asta in primul rand o lipsa de speranta, un fel de epicureism daca vreti. Calitatea sau poate defectul moldovenilor si al tuturor romanilor in genere ar fi poate tocmai aceasta capacitate de a ,,exploata” clipa. Un fel de ,,acum si nu maine” sau ,,acum ori niciodata”… Dar ma rog asta poate atinge alt subiect …

  6. Dar, in America, in general, si asta o spun din ce am vazut si participat, recunosc America e mare si cu atit mai mult cred ca generalizarile nu se potrivesc, cind se dau mese la cei saraci se duce de obicei acolo unde sunt ei. Evident ca sunt si mese date de bisericii dar in general se incearca sa fie tocmai in zonele in care sunt saraci, nu se dau in Berverly Hills, va asigur si nici in locurile ritzy din Long Island.

  7. Cu titlu de amuzament as putea, fortand putin lucrurile, sa lansez un motto plecand de la acest articol al dvs., parafrazand contrareclama la tutun si alcool: ,,obiectele dauneaza grav sanatatii”.

    Mai intai sanatatii spirituale si mai apoi si celei fizice daca prin pierderea unora se ajunge la depresii.

    O spun poate si din perspectiva unui iubitor de acele ,,nimicuri” sau vechituri care isi mai pastreaza in genere doar o valoare sentimentala sau pur estetica. Dvs. ca anticar, puteti intelege mai bine asta. E unul dintre motivele pentru care iubesc anticariatele, dincolo de carti. Am totusi in vedere desertaciunea despre care vorbeste Ecleziastul. Ma feresc sa-mi ,,fac chip cioplit”, devenind un fel de ,,supus” al obiectelor situate dincolo de orice necesitate. Dar adevarul este ca mi-ar fi destul de greu sa ma despart de ele. E o problema pe care nu ati dezvoltat-o in articol dar eu am tinut sa o ,,pun pe tapet” in acest context. Dvs. v-ati referit mai mult la obiect din perspectiva consumista, ca mijloc de inrobire a omului modern fata de cei care detin puterea pe taram economic. Din acest punct de vedere sunt de acord cu ceea ce ati scris.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: