Defectele Crăciunului

Crăciunul este creştin. Din start exclude aşadar alte religii sau alte concepţii despre viaţă, ridicându-se deasupra lor, prin faptul că pretinde a fi sărbătoarea care celebrează naşterea singurului Dumnezeu printre oameni. Discriminarea aceasta jigneşte orice altă convingere religioasă, odată cu pretenţia obiectivităţii şi veridicităţii istorice şi transcendente a faptelor prăznuite.

Crăciunul este masculin. Christos a fost un copil de parte bărbătească, deci încă o dată, supremaţia masculină a confiscat o sărbătoare. Femeia este doar Născătoare de Dumnezeu, care nici măcar nu are libertatea să se opună „voinţei divine”, ci trebuie să se declare obedientă, înfrântă (înaintea unui înger cu nume masculin). În felul acesta, Crăciunul aduce o ofensă făţişă femeii din toate timpurile. Mişcările feministe au cu siguranţă motive să conteste şi chiar să deteste această sărbătoare.

Crăciunul proclamă supremaţia familiei heterosexuale. Copilul S-a născut în familia Mariei şi a lui Iosif, nu în familia lui Iosif şi Levi sau în cea a Mariei şi Aşerei. De dragul echităţii, ar fi putut să aleagă măcar o familie monoparentală, dat fiind faptul că (zice-se) s-a născut în mod supranatural. Biblia consemnează suficient de clar că Iisus avea mamă şi tată. Mesajul implicit e că modelul respectiv reprezintă norma acceptabilă.

Crăciunul este pro-life. Fără-ndoială, militanţii împotriva avortului au regizat pasajul în care Maria acceptă – în urma unei apariţii, chipurile, supranaturale – să păstreze un copil pe care în primă fază nu părea prea convinsă că-l doreşte. Desigur că mijloacele tehnice nu prea i-ar fi permis atunci, dar sigur existau soluţii în cazul în care femeia era lăsată liberă să aleagă. Dar aceşti activişti pro-life au strecurat acolo până şi ideea că embrionul este deja o fiinţă.

Crăciunul legitimează dominaţia rasei albe. Judecând după datele pe care la avem, sunt foarte mici şansele ca Sfânta Familie să fi fost asiatică, africană sau americană. Poate să fi avut un ten mai măsliniu, specific zonei mediteraneene. Dar cu siguranţă nativii americani şi locuitorii Continentului Negru precum şi cei ai Orientului Îndepărtat au toate motivele să simtă presiunea rasei albe, care vrea să-şi adjudece această sărbătoare.

Crăciunul este un produs cultural iudeo-creştin. Europa, aflată sub influenţa nefastă a creştinismului născut în sânul iudaismului, a propagat această sărbătoare pentru a-şi extinde dominaţia politică şi economică asupra coloniilor din toată lumea. Acest „zeu” european a fost exportat tocmai pentru a impresiona populaţiile neştiutoare şi mai înapoiate din punct de vedere tehnic, consolidând astfel poziţia autoritaristă a cotropitorilor. Respectiva dominaţie continuă şi azi într-o formă mai subtilă: globalizarea comercială a Crăciunului.

Crăciunul este imperialist. Această trăsătură se desprinde din cea anterioară. E limpede în prezent dominaţia americano-europeană asupra lumii. Dar, mergând la evenimentele din trecut, în faţa Copilului evreu se spune că s-au închinat trei magi veniţi din est. Altfel spus, asiaticii sunt datori să se supună evreilor şi creştinilor care au inventat această sărbătoare. Tot ce e la răsărit de Marea Mediterană trebuie să asculte de Occident – iată mesajul subliminal care se ascunde sub fastul sărbătorii.

Crăciunul promovează inegalitatea socială. Chiar dacă se face mare tevatură că Iisus s-ar fi născut într-o iesle, ciobanii (din cauza originii lor umile) apar într-o lumină proastă: merg şi se închină unui copil. De parcă nu le era de ajuns că făceau parte dintr-o clasă exploatată, care trebuia să muncească şi în schimbul trei, în condiţii grele (dar, cel mai probabil, fără să beneficieze de sporurile aferente). Nişte aşa-zişi îngeri le dau ordine să călătorească şi să aducă ofrande unui rege. Sub masca umilinţei extreme, se ascund, iată, pretenţii monarhice. Iar cei oprimaţi, rămân oprimaţi. În plus, li se mai spune şi să se bucure, ca şi cum li s-ar face un favor. Cei din clasele exploatatoare au ştiut mereu să pozeze în binefăcători providenţiali.

Crăciunul este imoral. Deşi stă la temelia unei religii ce se pretinde fundamental morală, asupra acestei sărbători planează mai multe suspiciuni. Mai întâi, se spune despre Copil că nu ar fi avut un tată pământesc. Lucru greu de crezut, cu siguranţă. Dar să acceptăm acest fapt ca atare. Totuşi, despre Iosif, logodnicul Mariei se zice că era un evreu pios, dar care, când a aflat că logodnica lui e însărcinată, în loc să o omoare cu pietre (cum prevedea Legea Mozaică), a hotărât să ascundă adevărul. Unde mai pui că în arborele genealogic al lui Christos sunt trecuţi bărbaţi şi femei cu o moralitate cel puţin îndoielnică (David, Iuda, Rahav etc).

Crăciunul este antiumanist. Evangheliştii susţin că Maria şi Iosif n-au fost primiţi în nicio casă. Aşadar, se doreşte evidenţierea răutăţii omului, care n-ar fi vrut să-L primească pe Dumnezeu. Acest fapt nu are cum să nu se opună viziunii umaniste care proclamă, dimpotrivă, bunătatea şi aplecarea firească spre virtute a omului. Este limpede aici dorinţa de a induce anumite complexe şi false vinovăţii întregii rase umane. Aceste relatări răuvoitoare vor să prejudicieze imaginea de sine a oamenilor care, dintr-un motiv sau altul, ar putea să le dea crezare. Tipul acesta de discreditare a fiinţei umane poate genera crize grave, soldate cu dezamăgiri, depresii, acte suicidale. Totodată loveşte la temelia ideii că omul merită să fie fericit şi că poate realiza prin sine însuşi tot ceea ce îşi propune.

Crăciunul este antimaterialist. Prin aceasta se opune uneia dintre cele mai de bun-simţ filosofii de viaţă. Spiritul ştiinţific se ridică împotriva legendelor şi superstiţiilor care au ţinut oamenii robi timp de secole. Să continui să proclami asemenea idei ţine de plăcerea (inexplicabilă) de a trăi retrograd şi de a-i convinge şi pe alţii să involueze intelectual. Este un deserviciu evident adus progresului umanităţii. Toată poliloghia despre miraculoasa întrupare, despre îngeri şi stele umblătoare ţin de o vârstă a omenirii deja depăşită şi clasată definitiv. Resuscitarea acestei concepţii se explică prin nostalgia unora pentru vremurile când oamenii puteau fi speriaţi (şi, în consecinţă, controlaţi) cu viaţa de apoi şi cu pedepse pe care o Divinitate atotcunoscătoare le-ar administra.

Crăciunul instigă la violenţă. Cu siguranţă, moartea celor două mii de copii a fost mai violentă decât multe filme interzise celor mici. Asemenea lecturi nu sunt sănătoase pentru cei care reprezintă viitorul acestei lumi. Dimpotrivă, s-ar putea să le inducă idei şi comportamente agresive. De fapt, întreaga poveste este învăluită într-o atmosferă de perpetuă ameninţare. Nu e lipsit de importanţă nici faptul că cei mici nu au nicăieri vreun cuvânt de spus, ci apar numai ca personaje la cheremul adulţilor, în deplin dezacord cu orice norme legate de drepturile copiilor. Pruncii trebuie feriţi de asemenea influenţe nefaste.

Crăciunul nu ţine cont de protecţia animalelor. Indiferent că ne raportăm la relatările evangheliştilor sau la Moş Crăciun, există dovezi clare de umilire a animalelor. Se spune că Maria era însărcinată şi călătorea pe un măgăruş. Cam ce greutate trebuie să fi suportat bietul animal? Dar cămilele celor trei magi? Ca să nu mai vorbim de renii lui Moş Crăciun, care sunt obligaţi să străbată, într-o singură noapte, întreaga lume. Chiar dacă nu dăm crezare acestor poveşti, ele induc copiilor (în special) ideea că animalele sunt menite să fie la dispoziţia omului, că pot fi folosite de acesta după bunul plac.

Toate aceste defecte fac din sărbătoarea Crăciunului un eveniment incorect politic, indezirabil din punct de vedere intelectual şi inconsecvent cu valorile pe care le proclamă. Crăciunul, în însăşi esenţa sa, se opune multiculturalismului, contestă pluralismul şi afirmă ierarhii axiologice de multă vreme abrogate. Ca să reziste viitorului, probabil că va trebui pieptănat de toate hibele care l-ar putea compromite defintiv.