Întâmpinare

Se spune, când te muți într-o locuință nouă, că trebuie să dai o chermeză, iar oaspeții să se gândească la cadouri de casă nouă. Sper că nu e valabil și la bloguri. Mai ales că aici nu știi niciodată cine îți sunt cu adevărat vizitatorii. Așa că cel mai bine e să continuăm de unde s-a încheiat activitatea la vechea „reședință”. Vorbesc la plural deoarece mă includ atât pe mine cât și pe cititorii care, probabil, mă vor citi și aici. Pentru ceilalți oricum sunt fie o noutate, fie un episod încheiat.
Pricinile mutării sunt de natură practică și estetică. Dar am constatat că nici la „aristocrați” (cum îi numeam nu demult) nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Puse însă în balanță, plusurile de aici au cântărit mai greu și m-am relocat.
Sincer să fiu, sunt curios ce schimbări va antrena această mutare.