Scurt îndrumător pentru cetățeanul turmentat

vot

Mai mereu, alegerile vin peste noi cu atâta incertitudine că votul seamănă adesea cu o loterie. Când vezi ce votează și cum se răzgândesc cei pe care i-ai votat, e normal să devii tot mai circumspect. Când afli pentru ce fapte sunt condamnați, e firesc să te revolți și să-ți mesteci neputincios frustrarea. În toată această nebuloasă, se pot trasa totuși și câteva direcții călăuzitoare. Poate că unora le-ar putea fi de ajutor o clasificare a tipurilor de vot.

Votul politic sau imobil. Există oameni care nu votează în primul rând programe sau persoane, ci partide. Fie din convingere politică, fie din reflex, aceștia aleg sistematic același însemn electoral oriunde îl văd. Nucleul dur al adepților acestui stil de vot nu reacționează la nimic. Candidații pot fi oricum și oricine, pot fi genii politice și monumente de integritate sau lepre morale. Ștampila se oprește mereu în aceeași rubrică.

Votul moral și/sau ideologizat (militant). Acest vot este unul de dată recentă în România. Și nu are vreo legătură cu moralitatea ca atare a celor votați, ci cu ideile morale pe care ei (pretind că) le apără. Alegătorul nu face neapărat o radiografie morală a aleșilor, nici un inventar complet al diverselor convingeri care îi animă, ci evaluează totul din perspectiva câtorva principii morale de acută actualitate. Candidatul sau partidul este votat fie pentru că îmbrățișează (la nivel declarativ) valorile tradiționale, fie că promite să fie progresist. În cazul nostru, se pare că avem un singur partid care își exprimă clar adeziunea la un asemenea set de valori: ANR, condus de Marian Munteanu, care se declară susținător al familiei tradiționale și al valorilor creștine.

Votul pragmatic. Aici intră votul contra sau răul mai mic. Citește mai mult »

De ce am de gând să merg la vot (10 motive)

maramures.transilvania-tv.ro
maramures.transilvania-tv.ro

1. Pentru a mă asigura că votul meu nu va fi furat. Sunt convins că se fraudează la toate alegerile. Măcar puțintel. Ca să diminuez cu un vot posibilitatea fraudei, am de gând să mă duc să-mi folosesc votul după cum mă duce pe mine capul.

2. Pentru că mă consider dator să las o șansă candidaților cinstiți. Aici, votul e cu două tăișuri. Pe de o parte, dacă particip la vot, crește numărul alegătorilor contabilizați și, implicit, pragul electoral de 5% e mai mare în valoare absolută. Pe de altă parte, votul folosit într-un anume fel (chiar și anulat) nu mai poate fi trecut fraudulos în contul vreunui partid, lăsând astfel competiția mai curată. Iar dacă votez cu un anumit partid/o anumită alianță, îi crește procentul la nivel național și va obține mai multe mandate (prin redistribuire).

3. Pentru că e singurul mod în care mă pot exprima în așa fel încât să conteze. Contează minimal, dar e sigura armă eficace pe care o poate folosi alegătorul român. Toate celelalte (protestul, civismul, presiunea, lobby-ul etc.) sunt conjuncturale. E drept că și votul individual trebuie adunat la alte voturi pentru ca să aibă efect, dar efectul este, în final, suma acestor voturi individuale peste care se construiește tot edificiul propagandistic și mediatic. Fără voturi, toată gargara aia de prost gust la care ați asistat vreme de o lună e lipsită de miză.

4. Pentru că, în realitate, toți politicienii se tem de vot și e bine că ne știu de frică (chiar dacă aroganța lor stupidă îi împinge la gesturi de rară nesimțire). Discursurile pline de patos și de certitudine ale iresponsabililor care ne conduc vor să atragă alegătorii la urne. Fie că le arată pisica din tabăra adversă, fie că pozează în câștigători cerți, dacă n-ar participa decât 2 români la vot, atunci n-ar exista nicio victorie și niciun politician. Toată bravada lor are la temelie presupoziția că românii se vor prezenta la urne.

5. Pentru că – poate vă sună patetic, dar așa stau lucrurile – s-a murit pentru dreptul nostru de a vota. Pe vremea lui Ceaușescu, sinistrul era ales cu 99% din voturi. La una dintre aceste mascarade, am întrebat un adult dacă poate să voteze și împotrivă. S-a uitat la mine mirat și mi-a spus că nu. Eu n-am înțeles ce rost mai aveau atunci aceste alegeri, dacă oricum se știa ce trebuie să alegi. De ce nu alegeau ăia pentru noi toți, ci ne chemau să ne prefacem că suntem de acord?

Citește mai mult »

Votul între deşteptăciune şi moralitate

Tot mai des în ultimele zile dinaintea votului şi, aproape surprinzător, în cele de după, s-a acreditat ideea – de către ambele tabere de beligeranţi – că votul ar fi o chestie de inteligenţă. Ca să vezi! Şi eu care credeam că e chestie de coordonare locomotorie.

Ni se sugerează discret, dar insistent, că, dacă te duce „bila”, nu poţi vota cu Geoană/Băsescu. Un om cu IQ decent n-are cum vota un criptocomunist, pui de iliescu, paiaţă, marionetă etc. Un individ mobilat intelectual nu are cum vota un marinar vulgar, un scandalagiu, un intolerant ș.a.m.d.

Pute ţara de deştepţi înseamnă. Fiindcă jumătate nu l-au votat pe Geoană, jumătate nu l-au votat pe Băsescu. De unde se vede că în sfârşit inteligenţa a înmugurit şi ne-a ţâşnit prin ţeastă. Suntem atât de isteţi încât am ajuns la echilibru desăvârşit. Urmează să ne înălţăm în nirvana, ca să dobândim şi calmul perfect.

Enervant e că oameni realmente inteligenţi se dedau la observaţii şi discursuri care fac din vot o chestie de IQ. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci nu mai discutăm despre democraţie, ci despre noocraţie. De care mă rog să ne ferească Dumnezeu. Ce v-aţi face cu un nou Sartre mare vătaf? Intelectualii, părerea mea, sunt mult mai pricepuţi la critică decât la conduceri politice.Citește mai mult »