Criza: la tăț’ ni-i greu!

Am primit pe email parabola următoare. Dar aș zice că departe de adevăr nu-i.

Într-o dimineaţă, stăpânul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:

– Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!.

Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:

– Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela.

Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:

– Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:

– Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela.

Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:

– Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere.

Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: Citește mai mult »

Reclame

Mistrețul cu colți de argint

Azi se împlinesc 8 ani de la moartea lui Șt. Augustin Doinaș (Ștefan Popa, 1922-2002).

Recită Mihail Stan. Cred că interpretarea reușește să pună bine în evidență calitățile deosebite ale poeziei.

Angst

Un filmuleț pe gustul psihanalizei (și după rețeta ei?). Dar e mai mult decât atât.

Regia: Emiel Penders

Angst e un concept mai vechi decât psihanaliza, de găsit încă la Kierkegaard. Însă la autorul danez nu e vorba de un diagnostic clinic (precum la Freud), ci de o noțiune filosofică, aplicată la starea spirituală a omului, ce-și are originea în vechiul păcat al lui Adam.Citește mai mult »

Polonia îndoliată

Hallucii

Un filmuleț ce a ajuns în finala Aniboom Awards (cred că pe anul 2007).

O halucinație interesantă.

Poate că așa arată, de fapt, Pământul văzut din spațiu, numai că ne-a mințit NASA.

Câinele profet sau impasul autorității

După cum se vede în imagini, este vorba de o mașină a poliției mâncată de un câine. Dacă veți citi explicațiile de pe youtube, veți afla că animalul a mestecat două cauciucuri, pe lângă spoilerul din față al mașinii.

Consider că imaginea se constituie ca o metaforă a societății contemporane. De o parte e câinele agresiv și curajos. Acesta își înfige cu hotărâre colții în mașina unei patrule de poliție. Care poliție, de altă parte, reprezintă ordinea publică, autoritatea statală (sau locală) prezentă în teritoriu. Însă violentul buldog nu se sinchisește. De ce s-ar sinchisi, de altfel?

Polițistul din interiorul autoturismului devastat nu are niciun fel de reacție categorică. Dă mașina înainte și înapoi, reușind mai mult să înfurie animalul. N-o fi avut claxon? Că ăsta e util în asemenea cazuri. Mai mult, avea accelerație, putea să demareze în trombă, dar risca să lase pe șosea un buldog excesiv de lat și foarte subțire. Iar asta nu le-ar fi plăcut deloc organizațiilor pentru protecția animalelor.

Exista și posibilitatea să folosească armanentul din dotare, însă, pesemne, devastarea mașinii poliției de către un necuvântător nu este considerată un motiv întemeiat. Așa că omul stă dezorientat în mașină, mișcând-o înainte și înapoi, colaborând astfel involuntar cu patrupedul anarhist.Citește mai mult »

Parodie la facebook

Câtă vreme oamenii se mai pot detașa de logging-uri și memberships și să se privească ironic, e semn de sănătate mintală. Ce consecințe o avea… cine știe? Dar exercițiul celor doi menestreli ai contemporaneității este unul necesar și lăudabil. În plus, indivizii chiar au și o brumă de talent. Vocile sună bine, versurile sunt deștepte.

Citește mai mult »

Probleme în twitter-sphere?

Nu știam că există și o sferă a „ciripitorilor”, însă se pare că s-a dezvoltat între timp. Probabil că într-un viitor nu foarte îndepărtat, copiii vor învăța la școală despre atmosferă, geosferă, ionosferă, antroposferă, blogosferă și twittersferă ca fiind din aceeași categorie. Una dintre sferele care înconjoară pământul.

Primul videoclip l-am văzut în urmă cu vreun an. Cred că Alex D. mi-a arătat un blog pe care fusese postat filmulețul. Indiferent cât de entuziasmante ar fi aceste rețele sociale sau cum s-or mai fi numind, cred că problemele ridicate de către realizatorii filmulețelor merită examinate cu atenție.

Iată cum s-a dezvoltat sfera „ciripitorilor” și cum continuă nebunia.Citește mai mult »

Tată și fiică

Un film-metaforă. Aduce aminte de zilele de aur ale filmului mut: muzică și imagine, fără nimic altceva.

Musai urmărit cu boxele pornite.

Catedrala

Așa se ctitoresc, de fapt, bisericile.

Filmulețul realizat de studioul polonez Platige (regia Tomasz Baginski) a fost premiat cu Oscar în 2003.

Manos Hadjidakis – Rugăciunea acrobatului

Iubire aspră

Ca o trădare. Greu de suportat. Bună pentru atunci când e nevoie de fapte hotărâte și inexplicabile. Pentru atunci când mintea și inima și-au atins hotarele înțelegerii.

Before the Sunrise

O poveste frumos spusă. Același basm străvechi cu un el și o ea care nu ajung unul la altul decât după ce are loc o metamorfoză.

S-ar putea ca pentru unii să fie mult mai important aici semnul acestei transformări. Că adică flacără ia forma tenebrelor. Eu aș insista că e important că există calea, că se poate trece dintr-o parte în alta, între lumi aparent completamente incompatibile. Că e biruită aparenta predestinare (dublă). Dacă „turnul cu ceas” face trimitere la necesitatea asumării unui dat, a soartei, aici aș zice că e vorba de libertatea îngăduită în interiorul limitelor propriei existențe.

Ceea ce face umbra respectivă e o nebunie, e o imposibilitate, e un scandal. Tocmai de aceea e frumos.  Suferă, se sperie, pleacă, dar nu poate uita, rămâne stigmatizată, poartă cu sine semnul unei întâlniri determinante. O umbră care ajunge să iubească lumina, dar o poate întâlni numai când lumina devine umbră.

Nu uitați să aveți boxele pornite ca să ascultați și muzica. Apropo, vă sună cunoscut primele note din coloana sonoră?

Notă: inițial am descoperit filmul aici.

The Passion

Îl cheamă Joe Castillo. S-a născut în Mexic şi locuieşte în America. S-a pregătit să fie pastor, dar arta – de care s-a contaminat încă din pruncie – nu s-a dezlipit nicicum de inima lui. Aşa că spune poveşti în… nisip. Totul se desfăşoară în timp real. O îmbinare de muzică, lumină, culoare şi… mişcări pricepute ale mâinilor.

Iată cum vede el patimile lui Christos.

Sand Art. Sand Story.

Acest tip de artă are ceva din vremelnicia existenţei. Citește mai mult »