Înainte de turul II – candidații și mediile de comunicare

Ponta Iohannis
Printscreen după Wikipedia

Candidații

În ciuda celor spuse până acum și în ciuda criticilor aduse „dreptei”, nu cred nici pe departe că e totuna pe cine votăm. Din start spun, ca să nu existe dubii, că optez pentru Iohannis.

Hai să mă ocup puțin de el. Nu l-am urmărit cu foarte mare atenție, ci numai atât cât să îmi fac o idee ce are de spus și ce susține pe câteva teme mai importante și controversate. Dar mi-e destul de clar că nu e un Făt-Frumos neprihănit, impecabil în exprimare și purtare.

Ce mi se pare însă destul de ciudat e că unii îl preferă pe Ponta (deși nu-i recunosc vreo calitate) numai și numai pentru faptul că Iohannis nu e pe atât de angelic pe cât ar trebui să fie candidatul ideal sau pentru că are în spate PNL și PDL (dar pe cine, păcatele lui, să aibă? Pe Iuliu Maniu?). Pot înțelege mecanismul sentimental al acestei basculări, dar mi se pare că e o eroare să votezi numai ca să te răcorești de nemulțumire.

Sunt afirmații ale lui Iohannis destul de bizare, fără-ndoială. Dar îl suspectez mai degrabă că e din fire mai spartan, mai bolovănos în exprimare. Cred că niciodată n-a fost deosebit de iscusit în mânuirea cuvintelor, poate și din cauza faptului că e neamț și probabil că gândește în limba sa maternă.

Dar nu pot să nu remarc că, dacă a fost nevoie să se scotocească în trecutul lui până la pretinsul „trafic” cu copii, s-ar putea să nu existe prea multe bube ce pot fi speculate de adversari. Numărul caselor lui chiar nu mă interesează. Contează, e drept, procedura prin care le-a obținut.

Adaug la plusuri faptul că și-a construit singur o carieră ca profesor de fizică, cu facultatea terminată într-o vreme când încă se făcea carte serioasă. Tot un plus e și faptul că a obținut un al doilea mandat de primar al Sibiului cu aproape 90% din voturi, deci când oamenii știau deja ce îi poate pielea.

E păcat că coboară în cloaca limbajului pesedist, e păcat că are în spate figuri compromise, poate că nu e nici măcar cel mai potrivit candidat al „dreptei”, dar altul nu este momentan. Și sigur face notă discordantă cu Băsescu și Ponta. E alt gen de om și alt gen de prezență. Mai frust, mai rece, dar mai puțin limbut și șmecheraș.

Fricile legate de viitor pot fi în egală măsură aplicate fiecărui candidat în parte. Avem vreo garanție că ceea ce spun ei va fi așa și peste 1 an sau peste 4? Nu! Dar putem discuta credibilitatea personajelor…Citește mai mult »

Înainte de turul II – taberele și partidele

(sursa)
(sursa)

Taberele

Există mai multe Românii care votează. Sunt mai multe împărțeli posibile. La un prim nivel – superficial – se pare că Transilvania, Diaspora și România conectată la internet merg în aceeași direcție: votează preponderent cu Iohannis. Moldova și Țara Românească votează mai ales cu Ponta.

Dar aceste împărțeli sunt înșelătoare și, mai ales, nocive. Înșelătoare, pentru că, în interiorul celor două culori dominante, există și insule de altă culoare. E drept, mai multe insule roșii pe albastrul transilvan, decât insule albastre pe roșul Principatelor.

O explicație foarte interesantă (autor: Dumitru Sandu) e aceea că distribuția voturilor este determinată de nivelul de dezvoltare a județelor. Astfel, județele foarte dinamice votează masiv cu Iohannis, cele foarte slab dezvoltate votează și mai masiv cu Ponta. Iar între ele sunt județele pe care unul sau altul dintre candidați și le-au adjudecat la limită.

Nocive, pentru că…

1. Transformă oamenii în statistici. Nu vă amăgiți, acolo unde e roșu intens, nu sunt doar „putori ordinare” și milogi. Sunt oameni care votează din convingere cu candidatul și partidul. De ce? Discutăm mai jos. De asemenea, sunt oameni care votează împotriva canditatului câștigător. N-ar fi nedrept să-i băgăm în aceeași oală?

2. Instigă la ură și la dispreț reciproc. Am văzut că până și well-informzii care au acces la net, pretind că votează rațional și au un foarte dezvoltat spirit critic nu pot să nu dea glas violent frustrării că alții nu votează ca ei, că alții nu văd ce văd ei. Iar aceste luări de poziție sunt uneori furibunde și pline de răutate aproape paroxistică.

E drept că e frustrant, dar asta nu îi face în mod automat pe votanții din altă tabără neoameni. Pe lângă asta, e mare păcat că televiziunile au unde să-și deverseze lăturile zavistiei, ca și cum, pe urmă, n-ar trebui să stăm tot în aceeași țară (cei care o să rămânem) și să ne privim iarăși în ochi unii pe alții.

Rolul televiziunilor e extrem de important aici, mașinăria de propagandă a PSD (Iohannis a rămas cam fără tribună, după câte umblă vorba prin târg) nu se de în lături de la nimic pentru a promova candidatul. Lipsa de exercițiu critic atârnă foarte greu în formarea opiniei telespectatorilor, dar vina nu e neapărat (și sigur nu în mod exclusiv) numai a lor.

3. Intră în logica malefică dualistă a propagandei de partid. Toate partidele vizează să împartă simplist realitatea în noi-cei-buni și ei-cei-răi. O minimă experiență de viață te învață că lucrurile nu sunt niciodată atât de simple. Cu toate acestea, de fiecare dată reușește manevra asta diabolică, poate tocmai fiindcă apelează la ce-i mai rău în fiecare dintre noi.

4. Subminează nevoia de dialog și interacțiune individuală reală. Citește mai mult »

Ce caută Ponta la evanghelici?

Foto: Andrei Jităreanu (sursa) - folosită cu permisiunea autorului
Foto: Andrei Jităreanu (sursa) – folosită cu permisiunea autorului

Recenta vizită a premierului (și candidatului la președinție) Victor Ponta într-o biserică penticostală și în Universitatea Emanuel au stârnit reacții destul de vehemente (unele chiar agresive) în mediul on-line. În cursul unei discuții private, am încercat să sistematizez care cred eu că ar fi motivele ce au generat această reacție inclusiv printre oameni care nu disprețuiesc politica apriori.

Cred că nu greșesc foarte tare dacă afirm că (1) există o categorie – destul de semnificativă numeric – de oameni care s-au scârbit de politicieni în general; (2) evanghelicii cu prezență mai consistentă în spațiul virtual votează, în general, cu dreapta – în ciuda compromisului conjunctural și pasager generat de USL; (3) sunt destui cei care consideră că primirea unui astfel de candidat este un semnal dat celor cu discernământ politic mai redus, care ar înțelege că trebuie să voteze cu Ponta; (4) plagiatul lui Victor Ponta constituie o dublă inadecvare – morală și academic-intelectuală – într-o biserică sau școală cu înalte standarde; (5) există o (aparentă?) discrepanță între moralitatea înaltă predicată și practica alianței cu politicul.

Pentru a discuta însă un astfel de subiect, trebuie să mergem puțin mai în spate în istoria recentă. Încă de la primele alegeri postdecembriste, în Parlamentul României au existat oameni care cumulau demnitatea politică și credința creștină asumată și propovăduită explicit.

Vă amintesc doar nume precum Ioan Alexandru (unul dintre marii militanți împotriva avortului, ortodox care a predicat și în biserici evanghelice), Petru Dugulescu (pastor baptist), Doru Popa (pastor baptist), iar mai recent Radu Țârle (penticostal), Mircea Liubanovici (penticostal), Marius Dugulescu (baptist), Ben-Oni Ardelean (baptist), Florica Cherecheș (baptistă) etc.

Nu știu ca vreunul dintre evanghelicii care au ajuns parlamentari să fi candidat ca independent. Ei au fost aleși pe liste de partid, deci s-au întovărășit din start cu niște structuri percepute, îndeobște, ca fiind corupte.

A doua chestiune pe care trebuie s-o luăm în discuție e aceea că, de-a lungul timpului, numeroși politicieni au făcut vizite prea puțin duhovnicești în biserici și instituții evanghelice. Personal îmi amintesc vizita lui Iliescu la Biserica Emanuel, a ministrului Maior, a controversatului rector Maghiar (care era afiliat politic), a lui Crin Antonescu, a lui Mircea Geoană, prezența primarilor Oradiei sau a prefecților (numiți politic) la diverse evenimente, prezența unor politicieni locali la început de an școlar etc.Citește mai mult »

Nu mai înțeleg nimic (1)

La un moment dat mi se părea destul de limpede că USL-ul forțează extrem de mult limitele legii, mergând, așa cum se spune, către suspendarea statului democratic. Într-o singură săptămână să faci atâtea modificări substanțiale în funcționarea instituțiilor de bază este suspect în cel mai înalt grad!

Dar analizând cu atenție declarațiile lui Ponta-Antonescu nu pot să nu observ că dreptatea ar putea fi de partea lor. În sensul că, dacă Băsescu e atât de odios precum se străduiesc ei să demonstreze și atât de diabolic, atunci se justifică suspendarea – și eventuala demitere a lui – și pentru simplul fapt că, de pildă, curând mandatele lui Kovesi și Morar expiră. Sau poate mai ales din acest motiv.

În această cheie de lectură, în locul celor doi ar trebui să vină niște oameni care să fie mai presus de orice suspiciune și care să garanteze în sfârșit că în România justiția va funcționa independentă de politic.

Așa stând lucrurile, USL-iștii s-au pus pe treabă și au tras tare, ca nu cumva Băsescu să mai fie la Cotroceni la data numirii succesorilor de la DNA și Parchetul General, ca să nu își aleagă (iarăși!) oameni care să-i slujească interesele. Plus că riscau probabil ca și alți membri de seamă ai alianței să împărtășească soarta lui Năstase, care se consideră a fi victima Băsescului.

Tot pentru că urmăresc binele țării, USL-iștii au acționat rapid în vederea decapitării lui Băsescu, care este, se zice, șeful de clan ce patronează o rețea ce lucra fără rușine împotriva intereselor României pe toate planurile.Citește mai mult »

Un vvekend de coșmar (în 2 părți)

Foto: Răzvan Chiriță via gandul.info

Mai întâi au fost alegerile din PDL care au reinstaurat vechea gardă. Poate că dacă vedeam niște figuri proaspete, care n-au contribuit la atitudinea arogantă și disprețuitoare manifestată de PDL în numeroase momente, m-aș fi gândit să îi votez. Dar așa, cui să dai votul? Lui Berceanu? Lui Blaga? Lui Videanu? Mai ziceți și voi alții…

Oricât de simpatic mi-ar fi Paleologu (și chiar îmi e), oricât l-aș admira pe Sever Voinescu pentru strădaniile de a cârpi mediatic ceea ce strică faptic colegii lui, oricât mi-aș dori să aibă dreptate Cristian Preda și Monica Macovei, tot nu pot să am prea mult entuziasm văzând cine a luat prim-planul la conducerea fostului partid de guvernământ.

Argumentele alea cu „vechii” care ar fi dus, chipurile, greul (ca și când li s-ar cuveni vreo răsplată pe lângă ce au luat – și cine se îndoiește oare că și-au luat tainul?) sunt praf în ochi. Din păcate, a devenit extrem de indezirabil ca imagine, dar Boc cred că ar fi fost mai demn de încredere decât ce se vede acum.

Culmea e că această ofensivă a „bătrânilor” vine după ce partidul părea să fi înțeles să lase niște tineri cu cazier ușor de răsfoit și destul de curățel la vedere, trimițându-și dinozaurii în umbra mișmașurilor subterane. Ori poate că nu e nimic surprinzător, ci e revanșa pe care și-o iau cei marginalizați atunci pentru o mai bună imagine publică a partidului.

Îmi aduc aminte că Boc declara înainte de demisie că partidul urmează să facă o analiză a cauzelor care au condus la eșecul din alegerile locale. Încă de pe atunci mi s-a părut ridicol să faci „analiza” a ceea ce e limpede ca lumina zilei. Partidul suferea de pe urma măsurilor nepopulare, dar mai ales (cred eu) din pricina aroganței, clientelismului, politizării instituțiilor din teritorii, îngăduinței față de lichelism, refuzului de a respecta un cod de etică internă etc.Citește mai mult »

Coada de topor și (cvasi)certitudinea că și Ponta acceptă că a plagiat

rtv.net

La o conferință de presă consumată cu 10 zile în urmă, Victor Ponta, (încă) prim-ministru al României, declara senin: „Sunt gata să răspund pentru faptul că am citat greşit, nu am niciun fel de problemă să recunosc. Atât timp cât sunt trecuţi în carte autorii, nu poate fi vorba că am plagiat. Sunt gata să renunţ şi la titlul de doctor, dacă e cazul” (s.m.).

Ieri, într-un interviu dat în vreme ce se purta prin Europa (țanțoș că i-a mai ars o scatoalcă „dictatorului”), omul era mult mai senin și mai relaxat, permițându-și, din preaplinul conștiinței și responsabilității dumisale, să ridice miza alarmant de mult: „ Ponta: Entonces, seguro que me retiro. Reporterul: DimitiríaPonta: Sí, asumo mi responsabilidad, pero he sido acusado por un criterio político y, además, no han querido escuchar mi punto de vista.”(s.m.) Dicționarele ar zice că asta înseamnă că omul s-a angajat să demisioneze dacă… Dar poate că vom asistat în curând și la o revizuire a dicționarelor de limbă spaniolă…

(Este ceva bizar în aceste intervenții. Ponta vorbește despre el ca despre un altul: „dacă va fi cazul”, „dacă se va considera că am greșit”, „dacă se va dovedi că am plagiat”. Sau măcar acceptă această logică. E straniu să vorbești astfel, când ai putea folosi un condițional-optativ care să dovedească și prin asta improbabilitatea acestor supoziții. El pare să nu știe dacă e cazul, nici ce a făcut, nici dacă e eronat ce a făcut. Oare de ce joacă cartea niznaiului?)

După cum bine știți, nu conștiința sensibilizată, nici protestele (probabil inutile, deși petiția a adunat peste 8000 de semnături) ale mediului academic din România l-au determinat să fie atât de categoric. Nici vorbă. Ci coada de topor (aka ministrul învățământului sau Liviu Pop – un nume care va rămâne de o scârbavnică pomenire în istoria contemporană) a făcut cărțile cum se cuvine.

În prezent, din această diferență de ton la nivelul declarațiilor pontice (!) deduc că nu se mai teme de nimeni. D-aia îi dă mâna să vorbească fără frică despre demisie. Comisia de Etică a fost îngenuncheată încă de pe vremea când trebuia să investigheze situația umilului Mang – umil, pentru că n-a apucat să-și creeze o anvergură politică națională. Să ne înțelegem. Nu cred că neapărat cei numiți în locul celor plecați sunt lipsiți de coloană vertebrală. Însă a fost o demonstrație de forță. Partidul a transmis prin coada de topor cine face jocurile în acest caz.

Când în vizor a intrat și lucrarea lui Ponta, trebuia mers și mai departe de atât, fiindcă nu era vorba numai de un articolaș acolo, ci de ditamai lucrarea de doctorat. Așa că Liviu Pop s-a repezit de a desființat și reînființat CNATDCU. Ba chiar i-a și tăiat din atribuții, ca să nu poată face nimic semnificativ în cazul lui Ponta. Pe față, fără fandoseli inutile. Omul e succint și la obiect. Căci doar are toată cohorta USL-istă de partea lui. Nu contează în ce fel și pe cine mai afectează, important e să scape șeful său basma curată.Citește mai mult »

Forumiști și anonimi de ispravă

artistsvalley.com

Nu e deloc un titlu de glorie să faci parte dintre „forumiștii” sau „anominii” internetului (laolaltă cu „postacii” sau „cretineții”). În general, cei care au bloguri sau administrează site-uri unde se pot insera comentarii sunt sătui de anonimi care, beneficiind de avantajele identităților fictive, amenință, înjură, vorbesc în dodii, fără să fie nevoiți să-și asume nimic. Ei sunt doar niște voci care latră și umplu internetul de zoaie.

Iată însă că printre acești anonimi se ascund și oameni de ispravă. Primi pe listă, și cei mai controversați, sunt celebrii membri ai grupării „Anonymous” care, printre altele, luptă împotriva dictaturii internautice pe care încearcă diverse guverne sau instituții suprastatale s-o instaureze. Fiind, de profesie, hackeri ctivitatea lor are, firește, umbrele ei, însă direcția generală e susținută tacit de multă lume.

România are și anonimi de ispravă specifici. Cazurile Corinei Dumitrescu, al lui Mang și, recent, al lui Victor Ponta au pornit de la niște „denunțuri” anonime. Niște forumiști binevoitori, care preferă să-și păstreze anonimatul, vin și furnizează niște indicii inițiale. Dacă povestea pare să se împotmolească sau să cadă în uitare, ei revin și aduc noi dovezi.

Din păcate pentru cei „atacați”, aceste dovezi sunt destul de solide și, oricât ar urla dânșii, e greu să crezi că ar fi vorba de un atac murdar orchestrat de opoziție, de căpcăunul Băsescu sau mai știu eu din ce zone oculte ale adversarilor USL-ului.

Logica e extrem (extrem!!) de simplă: dacă nu ar exista chestiuni suspecte în publicațiile incriminate, povestea s-ar fâsâi de la sine, căci presa vrea sânge. Dar iată că intră în dezbatere oameni care știu ce înseamnă teze de doctorat, știu ce înseamnă articol științific și pot să își dea cu părerea mult mai în cunoștință de cauză.Citește mai mult »

Nu cred că Victor Ponta a plagiat

Având în vedere că d-l D.P. Aligică a fost prudent văzând textele incriminate și nu s-a pronunțat categoric, înclin să cred mai degrabă că povestea asta arată altfel.

Și că, în esență, nu e vorba de Ponta și doctoratul său, care nici nu interesează pe nimeni cu adevărat, la urma urmei. Căci Ponta e un procuror a cărui activitate nu cred că e condiționată de titlul său universitar. Poate să facă rechizitorii corecte fără particula „dr.” înaintea numelui.

Și mai cred că, în substratul poveștii, avem o chestie mai nasoală decât un plagiat amărât, pentru o „manga” cum laude. Mă tem că e vorba despre o metodă consacrată, de un tipar al delăsării și dezinteresului pentru acuratețea informației, pentru calitatea muncii, pentru acribia cărturărească de odinioară, pentru seriozitatea ce (presupunem că) există la acest nivel de studii.

Dacă tot a făcut o listă bibliografică a autorilor folosiți în lucrare, de ce s-ar mai fi ostenit să dea să pună și ghilimele, să dea și trimiterea exactă? Căci, cine chiar vrea să afle de unde până unde se întinde un citat, poate merge direct la bibliografie și să compare. Cărți întregi. Că doar ce altă treabă are dacă îl ard astfel de curiozități?

Nu știam de ce, în urmă cu vreo 5 ani, la un seminar de la master, o doctorandă citea de zor prezentarea la o carte, iar eu constatam, năuc!, cum că tot ceea ce spune e preluat din prefețe, istorii literare, studii critice dar, atenție, fără să mai facă precizarea „citez… am încheiat citatul”. Citea cu hotărâre ca și când ar fi debitat singură tot materialul bibliografic.

Pe lângă asta, mai era și faptul că între citatele respective adesea nu intervenea decât cu conjuncții și prepoziții, ca să le poată lega unele de altele, în special când erau din autori diferiți.

Acuma știu, ea reprezenta un nou model de doctorand: „fușericiul” (de la „a fușeri”). Fușericiul se pare că nu are timp pentru „detalii”, pentru el e mult mai importantă ideea. Nu se împiedică în norme și canoane academice rigide, când are de transmis un boț de cunoștințe esențiale pentru lume.Citește mai mult »

S-a schimbat escadrila hienelor politice

Victor Ponta a anunțat în seara asta componența viitorului guvern. Șansele să nu treacă de Parlament sunt destul de mici, fiindcă PDL-ul își face socoteala să-i lase pe usl-ași să conducă țara, ca, eventual, să-și îmbunătățească puțin procentajul pe seama deprecierii popularității ce vine odată cu actul de guvernare.

În ce privește componența noului cabinet, nu am comentarii de făcut. În afară, poate, de bucuria că Androneasca n-a fost instalată pentru a treia oară la cârma ministerului de unde a contribuit decisiv la distrugerea învățământului românesc. În rest, Dumnezeu cu mila!

Vreau doar să marchez momentul în care noua haită de hiene politice se apropie fremătând de Putere și de toate bunătățile care o înconjoară. Acest eveniment merită atenție pentru că poate fi deconstruit întru edificarea suplimentară a alegătorului.

Sunt dispus, personal, să-i acord lui Ponta – ba chiar și miniștrilor săi – prezumția de bună credință. Mă gândesc că s-o fi săturat omul, tânăr și el, de atâta lichelism, de atâta corupție, de atâta furăciune cât zice că a văzut sub guvernarea PDL. Și poate, măcar din ambiț politic de om la început de carieră, vrea să dovedească țării că se poate și altfel.

Întrebarea este dacă va putea. Iar răspunsul prezumtiv pe care-l arunc în avans e că nu. Dar, în ciuda pesimismului meu de principiu, cred că ceva mai bine tot o s-o ducem. Fie și numai pentru faptul că ăștia care vin acum vor să ne convingă că merită voturile pentru un mandat complet.

Revin însă la ideea că, în ciuda declarațiilor populiste din această seară, Ponta nu va putea fi intransigent cu corupția și cu corupții. Iată expunerea mea de motive.Citește mai mult »

Jos Băsescu – observații intermediare

Foto: Agerpres via adevarul.it

Cred că există câteva câștiguri certe ale acestor proteste anti-băsesciene. Multe voci erau de părere că România trebuie condusă de un lider autoritar, de o mână forte. Că numai așa se poate, că poporul nostru are nevoie de un tartor. Ei bine, Băsescu exact asta a fost. Sper că i-a lecuit pe toți cei care așteptau un conducător mesianic și intransigent.

Cine are încă au ezitări (și-l mai așteaptă pe Vadim să execute pe stadioane toți corupții patriei) bine ar face să-și lămurească această chestiune cât mai repede cu putință. „Mâna forte” e incontrolabilă și, dacă apucă să acționeze în disprețul țării, cu greu mai poate fi oprită.

Toți cei care doreau ca unui singur om providențial să i se încredințeze atribuții sporite ar trebui să realizeze cât de aproape le-a/ne-a trecut glonțul pe lângă ureche. Și să se bucure că ideea lor n-a apucat să se materializeze.

Băsescu nu trebuie tratat ca o nefericită excepție. Dimpotrivă, evoluția lui de la liderul voluntar și simpatic, care spune lucrurile pe șleau, de la luptătorul pentru dreptate și adevăr, de la politicianul anti-politruc către autoritarismul și derapajele aberante ale ultimelor luni e oricând repetabilă.

Citește mai mult »

Așa să pățească toți cei care descoperă adevărul

Imaginea: http://stareanatiunii.com/

Măsura lui Funeriu de a instala camere de supraveghere generat o corectitudine a examenului de bacalaureat fără precedent în ultimii ani.

Știa toată suflarea implicată în aceste examene anuale că „protocolul” își îndeplinea funcția corespunzătoare: aceea de a asigura procente frumoase de promovabilitate pe școală, pe județ și pe țară. Nu cred că vreun elev sau vreun dascăl a fost în pericol se creadă că ceea ce vedea an de an la televizor e și adevărat. Toți știam că statisticile finale erau consecința unor mânării grosolane în majoritatea covârșitoare a școlilor.

Acum însă șansa de a ajunge la un adevăr dureros e teribil de mare. Înspăimântător de mare. Grație lui Funeriu. Nu cred că e un ministru excepțional, ba chiar are destule hibe, dar iată că a comis un gest ce pune pe jar pe toată lumea. Personal mă declar cu adevărat plăcut surprins de faptul că a recurs la singura metodă care putea să și dea oarece roade: supravegherea video. Spre deosebire de anul trecut

Dacă rezultatele de acum nu cumva i-au speriat prea tare pe toți factorii implicați, atunci m-aș aștepta ca anul următor camerele de supraveghere să devină obligatorii și în „județele sărace”. Eventual, s-ar putea testa și eficiența dispozitivelor de bruiaj pe unele centre de examen.

Puși în fața acestor procente surprinzătoare, politicienii s-au grăbit… să se disculpe și să strângă, parșiv, capital politic.Citește mai mult »

V. Ponta față cu democrația – Update

Două lucruri mă surprind în mod neplăcut în declarația lui Ponta. Mai întâi ideea că există (după mintea liderului PSD) un program de înjurături adresat lui Boc și Băsescu. Mi se pare normal să fie criticați, înfierați, taxați etc. Nu cred că merită osanale după ce au făcut în ultimele luni (mai ales). Dar de aici și până la a sugera că trebuie orchestrat în mod sistematic un flux de înjurături într-acolo e cale lungă. Iar ideea în sine îmi pare stupidă și inconsistentă.

Ce pot înțelege e că opoziția (care se lăuda cu soluții) nu e unită de alt interes decât beștelirea în sincron a celor de la putere. Că, altfel spus, îi doare fix undeva și pe ăștia de vreun interes al nației. Importantă e „ciolăneala” care va să vie.

A doua afirmație bulversantă e aceea că Ponta și partidul lui vor „un președinte social-democrat” la Cotroceni. Adicătelea, șeful celei mai importante forțe de opoziție nu se mai sinchisește deloc de Constituția care cere neutralitate politică președintelui. Bine, domnu’ Victor, dar atunci cu ce sunteți mai breaz ca „marinarul bețiv” care ne conduce actualmente?

Puneți aceste elucubrații de flăcău putincios lângă sondajul care zice că 41% dintre români au o opinie favorabilă lui Ponta și veți obține imaginea sinistră a neputinței noastre. La ce bun să-l dai pe Băsescu în schimbul lui Ponta? Mai ales când te gândești că ăsta din urmă îi atât de tânăr încât vreo 40 de ani de acum înainte s-ar putea să ne tot conducă într-o formă sau alta…Citește mai mult »

± Ponta

După alegerea noului președinte al PSD, am încercat să văd ce oi fi înțeles eu din toată povestea. Pe care, recunosc, nu am urmărit-o foarte atent, fiindcă e la fel de murdară ca orice altă luptă politică și m-am cam săturat să mi se spună, cu nerușinare, că mă „privește” și că mă „interesează” cum se mâzgălesc ei cu… scaunele partinice.

Victoria lui Victor Ponta oricum trebuia să survină la un moment dat. Chiar contează extrem de puțin dacă a fost acum sau urma să fie peste vreo alți 4-5 ani. Poate că, estimez eu, era ceva mai bine dacă mai stătea omul în umbra altora; era util pentru caracterul său (mă scuzați că mai îndrăznesc să atribui așa ceva unui politician). Acum că a ieșit în prim-plan, nu mai e nimic de făcut decât de urmărit spectacolul.

Din câte am văzut până acum, Ponta e dintre „tinerii” politicieni care fac exact ce au văzut la ceilalți, mai versați. E agresiv în limbaj, șmecher în replici, vocal și populist, viclean, tendențios, ranchiunos, poate fi extrem de nesimțit, nu-și asumă erorile, ci le camuflează penibil. E convins că poporul e prost și că trebuie prostit. Are, altfel spus, tot ce îi trebuie pentru a se impune. În plus, nu e nici agramat, nici chefliu ca alții.

Nu cred în ruptul capului că acest nou „lider” va reprezenta o „alternativă”. Nu cred că va reforma ceva, dar s-ar putea să se prefacă și chiar cu mai mult succes decât predecesorii lui „reformiști”: Năstase și Geoană.

În esență, pentru societatea românească, pentru viitorul țării, alegerea lui Ponta este o nimica toată. Nici dacă ar fi De Gaulle însuși sau Churchill nu cred că ar avea prea mari șanse. S-a distrus mult prea profund tot ce se putea distruge, ca acum unul, oricât de răsărit, să aibă vreo șansă să revigoreze și să restaureze ceva.Citește mai mult »