În căutarea poeziei

Dante și Beatrix (sursa)
Dante și Beatrice în Paradis (sursa)

V-ați întrebat de ce îndrăgostiții ascultă muzică pe versuri care să le exprime dragostea? De ce sunt ei mai „romantici” în perioada respectivă? Sau de ce în anumite momente ale vieții ne identificăm cu versurile unui cântec? De ce nu zicem pur și simplu pe șleau ceea ce simțim sau avem în minte?

Sunt sigur că, de asemenea, fiecare a trăit un moment în care a fost emoționat de o poezie. Sau de un peisaj de natură. Ori de o faptă nobilă. Genul de lucruri care te lasă „mut” de uimire.

Dacă poezia, în realitatea ei, mai are vreo legătură cu viața și cu sufletul omului și dacă nu s-a transformat într-un moft de limbaj, atunci pe aici pe undeva ar trebui căutată această legătură, prin zona lucrurilor care trebuie spuse… cu alte cuvinte. Dacă poezia n-a devenit un joc gratuit al unei elite inițiate, atunci ea trebuie să aibă vreun rost pe care orice om l-a putut înțelege măcar pentru o clipă în existența lui.

Există multe definiții date poeziei. Pe elevi îi omoară definiția „genului liric”. E criminală, reduce totul la câteva trăsături exterioare, lăsând în urmă o mare lehamite. Și totuși, numai ce se îndrăgostesc oleacă, că îi și prinde iarăși căldura unei dispoziții… lirice. Fără ca ei să-și mai amintească, din fericire, caznele definiției.Citește mai mult »

Sfârșitul nu-i aici

În ciuda aparențelor, există destule piese muzicale cu noimă. Nu tot timpul și nu peste tot versurile inepte, însoțite de ritmuri obositoare și gâlgâieli bizare erau socotite piese reușite. Încă mai există și alt fel de a face muzică.

Versurile nu sunt originale, ci au fost traduse din engleză și piesa aparține, de fapt, lui Bob Dylan (Death Is Not the End).

Florian Pitiș – Sfârșitul nu-i aici

Când necazuri te doboară
Și prieteni n-ai să-i strigi,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Și ce slăveai în taină
E ca și cum nu-ți explici,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Când, oprit la o răscruce,
Drumul nu știi să-l prezici,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Când nu mai ai nici vise
Și nu știi cum să te ridici,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Când se-adună norii negri,
Ploaia cade ca un brici,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Mângâiere n-ai, nu vezi acum
Mâini întinse de amici,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Pomul vieții crește mândru
Unde spiritul e viu,
Luminează iar salvarea
Cerul gol și cenușiu.

Când orasele-s în flăcări,
Mușuroaie de furnici,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.

Și când cauți, în zadar, un om
Printr-atâtea mii de venetici,
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.
Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu
Ține minte, sfârșitul nu-i aici.