Români vs. unguri

Tot ne străduim să dovedim ce tare-i neuronu’ strămoșesc, ce bicepși am moștenit din deprinderile belicoase ale lui Decebal și Traian. Mai sunt destui încă cei care se extaziază în fața învățământului românesc, care-i mai beton decât al oricărei țări occidentale. Păi, noi avem cultură generală, șmechere. Noi știm cine-a fost ă… ăla… cum îi zice… ăla care ține mâna la pept și are un… ceva de mareșal în rucsac. Mă rog, știți voi.

Când comparația se face însă cu vecinii, jubilăm. Pe ăștia-i dovedim înainte să se dezmeticească. Cum, dom’le, nu suntem noi mai tari ca ungurii? Cum să nu fim? În primul rând, că suntem mai mulți și avem țară mai mare, sâc! Apoi, suntem mai vechi. Apoi îi avem pe Ștefan cel Mare și pe Mihai Viteazul. Care dacă le-ar da un paloș sau o bardă… meghal.

Unde mai pui că noi avem și ieșire la mare. Avem relief variat, bogății în subsol, am fost „grânarul Europei”, avem petrol cât China. Suntem super-mișto. Pe când ei…

Dar în primul rând suntem mai deștepți decât ungurii. Așa cum suntem mai deștepți decât majoritatea neamurilor ce aglomerează scoarța terestră. Mai rar așa inventivitate, perspicacitate, creativitate. Geniul carpatin – la fel ca cerbu’ și ursu’ – nu prea iese însă în față. E mai timid. Poate trece chiar neobservat. E un geniu discret.

Mânat de aceste imbolduri comparatiste, am aruncat un ochi (unu’ singur) pe o statistică simplă: laureații premiilor Nobel. M-am uitat câți sunt români și câți sunt unguri. Iată rezultatul.

Matematică simplă: ei au câte unul pentru fiecare deceniu, iar noi câte unul pentru fiecare… jumătate de veac.Citește mai mult »

Reclame