Cât de proști sunt cei care (nu) votează cu Trump

face_or_word_liar_label_1478820433_79_117_26_170

Mass-media internațională, de o anumită factură (greu de precizat natura ei exactă, din punctul meu de vedere), sugerează că Trump a fost ales mai ales prin votul prostimii. Mai direct sau mai voalat, se sugerează că alegătorii republicanului sunt niște oameni cu înțelegere limitată și IQ mic.

Se prea poate să fie adevărat, dar democrația nu înseamnă nici meritocrație, nici noocrație (dominația celor mai deștepți), ci e un exercițiu de bună conviețuire între proști, deștepți, bogați, săraci, tineri, bătrâni, educați, analfabeți, creștini, atei, negri, albi, hispanici etc.

Nu m-ar interesa deloc chestiunea dacă n-ar apărea aceleași reflexe și la noi. Unde mereu se împart oamenii în deștepți și proști în funcție de vot, în funcție de atitudinea față de subiecte fierbinți ale zilei etc.

Și iarăși nu m-ar interesa foarte tare dacă n-aș vedea același reflex și în tabăra creștină, care se raliază acestor catalogări și folosește etichete din același material, bazate pe la fel de atentă și înțeleaptă analiză. Etichetele sunt, evident, confortabile, dar cât adevăr conțin ele la urma urmei?

A aplica un calificativ colectiv precum „proști” te scutește de o analiză mai aprofundată. Dar, chiar dacă această catalogare ar fi statistic și faptic adevărată, prostia e totuși – privită din perspectiva IQ-ului – un dat greu de schimbat, dacă se poate schimba ceva. Marjele de modificare a IQ-ului sunt considerate semnificative doar dacă trec de 5 puncte, însă nu există (spun Ciancilo și Sternberg) studii care să ateste cu certitudine că se pot obține îmbunătățiri ireversibile.

Așadar, putem conchide cu o probabilitate mare că proștii nu sunt vinovați de nivelul lor intelectual. Prin urmare, nu sunt demni de disprețul deștepților. Și au dreptul la un punct de vedere în societate pe baza unor principii de conviețuire stabilite prin legi considerate umaniste, drepte, vizionare – precum constituțiile democrațiilor solide. Or a sugera că votul proștilor e de calitate inferioară deja introduce o diferențiere arbitrară și, evident, profund nedreaptă măcar sub aspect legal.

Și mai interesant e faptul că proștii au reușit să contracareze prin vot un sistem de mediatizare care presa constant candidatul republican și îl dezavantaja explicit în detrimentul mult clamatului principiu al obiectivității și în detrimentul deontologiei.

Aroganța cu care sunt tratați proștii de către diverși reprezentanți ai deștepților mă face să cred că, de fapt, acești proști nu prea au fost ascultațiCitește mai mult »

Talentele ascunse ale românilor

www.zf.ro
http://www.zf.ro

Intră în scenă. Are, probabil, în jur de 50 de ani. De profesie este… cine știe ce funcționăraș mărunt sau croitoreasă ori altceva. Sau poate că e un ins mai tânăr, dar dintre marginalii societății. Și începe deodată să cânte sau să facă un lucru cu totul neașteptat și surprinzător de bine. Ba chiar cu talent.

Scenariul se repetă din când în când la „Românii au talent”. Publicul este uimit peste măsură, juriul face ochii mari, toată lumea pare copleșită și rămâne fără replică. Probabil că scena acestei emisiuni este unul dintre puținele locuri în care, când se cântă o romanță sau o arie dintr-o operă, publicul (oricât de incult) stă gură-cască.

Ceea ce impresionează în aceste situații nu e muzica, ci omul. Sub masca vârstei și a unei profesii oarecare, se ascunde un talent care nu și-a pierdut vigoarea peste ani. Și, dintr-odată, acest talent se manifestă ca o revelație, ca o răsturnare a sorții, ca o imposibilitate.

Găsesc că e cu adevărat mișcător faptul că astfel de oameni reușesc să-și cultive vocația – adevărata lor vocație – în ciuda meseriilor spre care i-a îndreptat iureșul vieții, în ciuda faptului că n-au avut ocazia să-și urmeze pasiunile după cum ar fi (fost de) dorit.Citește mai mult »

Ecumenism congenital

www.urdustar.com
http://www.urdustar.com

O colegă făcea deunăzi o remarcă interesantă: de câte ori suntem în situația de a schimba mai mult decât un salut cu cineva, ne surprindem adesea încercând să găsim un teren comun, ceva de la care să pornim o discuție.

Orice frântură de informație care ar putea conduce către un subiect familiar ambilor interlocutori este exploatată imediat și de la acel mugure comun se naște un dialog. Nu știu dacă e vorba de un instinct înnăscut sau de o nevoie socială, dar se pare că există în fibra ființei umane un cârlig ce îi atrage pe oamenii unii către alții și îi leagă unii de alții.

Am numit această nevoie de apropiere „ecumenism congenital” pentru că se manifestă încă din cea mai fragedă pruncie (iar termenul „ecumenism” e ales cun un scop pe care-l veți vedea numaidecât).

„Tu știi, tu ai văzut, tu ai fost, tu îl cunoști, tu te-ai jucat, tu ai mâncat?” întreabă copiii. Iar dacă răspunsul e „da”, un întreg univers de explorat se deschide dinaintea tovarășilor de joacă. Dacă răspunsul e „nu”, adesea urmează un „hai că-ți spun/arăt/povestesc eu”. Și tot în vederea unei baze comune. Căci, chiar dacă unul dintre copii ar vrea doar să se laude, tot trebuie să aibă un sistem de referință cât de cât comun, ca să priceapă celălalt magnitudinea faptelor sale și să se mire.

Ciudat e însă că, atunci când vine vorba de chestiuni religioase, dintr-odată ne sar în ochi deosebirile, distanțele, incompatibilitățile. Cu alte cuvinte, în chestiuni ce țin de experiența vieții de zi cu zi căutăm să ne apropiem unii de alți, dar în experiențele spirituale ne interesează mai degrabă ceea ce ne desparte.Citește mai mult »

Oare cât de căpiați suntem?

Sculpturi de Jin Young Yu. Imagine preluată via: http://synesthesiagarden.com

Am ajuns să trăim zilele în care sunt foarte la modă materialele de re-umanizare a oamenilor. Nu, nu se numesc așa, ci poartă tot felul de titulaturi drăguțe, sofisticate, europene, cool, trendy. Sunt fie articole, fie conferințe, fie seminarii, fie cărți, fie training-uri.

Din ele înveți o sumedenie de lucruri interesante, ca de pildă: cum să-ți iubești copilul, cum să te gândești la binele familiei tale, cum să cooperezi cu ceilalți umanoizi de lângă tine, cum să-ți ții rufele curate, cum să nu muncești până crăpi, cum să-ți ștergi nasul în mod corect, cum să-ți exerciți autoritatea ca om, nu ca canalie, cum să te miști periodic ca să nu te anchilozezi.

Adică lucruri pe care odinioară oamenii le știau și le practicau de la sine, fără îndemnuri sofisticate pentru care plătesc uneori mii de dolari. De unde mi-a venit mie ideea că aceste materiale ne învață lucruri odinioară știute? Stați că vă spun.

Nu sunt un mare fan al cărților care te învață cum să devii influent, siluet, genial, lider, etern etc. Dar s-a mai întâmplat să-mi mai cadă sub ochi câte-un citat, câte-o învățătură crucială, câte un paragraf sau chiar am avut curiozitatea să mai citesc fragmente. Ori am urmărit diverse fragmente video.

Și adesea am constatat cum că autorul de mare succes pretinde că el n-a inventat nimic nou, ci doar a sintetizat mai degrabă ceea ce alții făceau de multă vreme. Nu cred că este vreun leader marcant care să nu se întoarcă spre Biblie și spre istorie ca să-și recruteze exemple de înaintași iluștri care puneau în practică legile lui cu mult timp înainte să fie enunțate.Citește mai mult »

Care progres?

Preluată via http://thisisthestoryof.wordpress.com/

Multe s-au schimbat de-a lungul timpului. Unele dintre invențiile omenești ne-au ușurat mult viața la toți. Ne deplasăm – că noi nu mai călătorim, ci doar ne mutăm posteriorul dintr-un loc într-altul, în scopuri utile și concrete – mult mai repede, trăim în case mult mai confortabile decât în urmă cu 100 de ani etc.

Totuși așa-numitul progres înregistrat de umanitate pălește în fața câtorva permanențe insurmontabile: foamea, setea, suferința, moartea. Nu numai că nu s-au găsit modalități de a ocoli aceste permanențe umane, dar nici măcar nu s-a îmbunătățit prea mult situația de-a lungul veacurilor.

În prezent, criza alimentelor riscă să se acutizeze. Faptul că unii prognozează dispariția ciocolatei sună mai mult a poantă menită să-i tulbure puțin pe fanii dulciurilor. Dar sunt multe alte elemente indirecte care contribuie la diminuarea producției agricole, fără de care alimentele din magazin, fie ele naturale sau de sinteză, nu vor mai exista.

În orice caz, chiar dacă orizontul nu s-ar arăta atât de cenușiu, rămâne un fapt incontestabil că foametea e un flagel care ucide zilnic oameni mai ales în țările Lumii a Treia. Deci progresul înregistrat în timp n-a reușit să asigure cele necesare pentru a satisface una dintre nevoile elemantare ale ființei umane. Dacă nu a izbutit să furnizeze provizii de hrană suficientă, măcar să fi descoperit ceva ce să înlocuiască la nivel de principiu nevoia de alimente a corpului, să descopere o metodă alternativă de asimilare a substanțelor nutritive necesare.Citește mai mult »