Interviul acordat de Antonescu lui Gâdea – observații de ținut minte!

 

Nu sunt analist media, dar mi-am notat propriile concluzii, urmărind acest interviu.

 1. Gâdea ține cu orice preț să-l facă pe Antonescu antipatic în ochii alegătorilor și pentru asta nu se dă în lături de la nimic. Important e să stârnească în telespectatorii săi o reacție emoțională negativă la adresa lui Antonescu.

2. Antonescu ține să denunțe metodele de manipulare pe care le folosește Antena 3 de ani de zile.

3. Nu deontologia profesională îl interesează pe marele director al Antenei 3, ci numai și numai demonizarea adversarilor și protejarea prietenilor. Așa se explică faptul că sunt scoase abia acum la iveală „răzgândirile” lui Antonescu. Acestea ar fi fost trecute sub tăcere dacă nu se destrăma USL.

4. Câtă vreme s-a bucurat de susținerea și chiar cocoloșirea Antenei 3, Antonescu n-a avut niciodată nimic de reproșat „jurnaliștilor” de acolo. Dar, când se întorc armele, atunci simte nevoie să precizeze că jocul este incorect.

5. Mi se pare îngrijorător modul foarte arogant și aproape amenințător în care un gazetar – fie el și extrem de popular și de bine protejat – vorbește cu un așa-zis „ales” al acestei țări și un om foarte important pe scena politică. Înțeleg incisivitatea, înțeleg principialitatea, dar aici vedeți aroganță în stare pură și un dialog subtextual de tipul „bă, tu-mi spui mie?”. Pentru contrapondere, a se vedea interviurile lui Guran, ale lui Radu Moraru de pe vremea când Nașul era la B1 sau chiar ale lui Turcescu din urmă cu vreo 10 ani.

6. Imaginați-vă că sunteți în locul lui Antonescu. Dar nu ca persoană publică, capabilă oricând să se apare, ci ca un individ mai amărât care a intrat în malaxorul mediatic al unui călău (sau gâde, dacă doriți) ce dispune de o armată de oameni dispuși să execute cele mai josnice porunci. Bănuiesc că aceasta e o schiță de portret al presei ce domină audiențele în România.Citește mai mult »

Nu mai înțeleg nimic (2)

În primele zile ale cavalcadei useliste, ziceai că statul de drept este în pericol. Vuia presa de toate culorile pe toate vocile. Iar când vuiește și presa „băsistă”, și cea aservită USL înseamnă că sigur se produce un lucru grav care trebuie măsluit mediatic.

Băsescu și PDL-ul pozau în apărători vajnici ai democrației. Nici nu e prea greu, când în tabăra adversă îi ai pe Iliescu și pe Felix, doi dintre reprezentanții exponențiali ai vechiului regim și ai vechilor năravuri.

Toată povestea are o coerență pe care e foarte greu s-o demontezi, în condițiile în care adversarii fac tot ce pot pentru a o confirma. Pe scurt, mânați de personaje oculte – cel mai des invocat fiind Voiculescu – useliștii vor să pună mâna pe putere. Însă au mare nevoie să supună justiția care a dovedit, prin condamnarea lui Năstase, că nimeni nu e intangibil.

Cred cu tărie că ceva adevăr există aici și că sunt mulți care au simțit fiori pe șira spinării când au văzut că Năstase nu scapă nici măcar dacă se preface mort. Nici măcar judecătorii de la Curtea Supremă nu au garanția intangibilității.

Apoi, Ponta se ține de scaun cu toți dinții (din ce în ce mai cariați), obligându-l pe slugarnicul Liviu Pop să-i „spele cadavrele”, cum se exprima cineva. Faptul că plagiatul este dat în vileag abia acum este puțin suspect, dar această problemă pălește pe lângă adevărul că era ce să dai în vileag, numai să vrei s-o faci.

Plus că, după ce e acuzat de condamnarea lui Năstase, Băsescu este suspendat la interval de câteva săptămâni, deși se spunea că USL nu este interesată de vreo suspendare. Schimarea e cel puțin suspectă.Citește mai mult »

Jos Băsescu – observații intermediare

Foto: Agerpres via adevarul.it

Cred că există câteva câștiguri certe ale acestor proteste anti-băsesciene. Multe voci erau de părere că România trebuie condusă de un lider autoritar, de o mână forte. Că numai așa se poate, că poporul nostru are nevoie de un tartor. Ei bine, Băsescu exact asta a fost. Sper că i-a lecuit pe toți cei care așteptau un conducător mesianic și intransigent.

Cine are încă au ezitări (și-l mai așteaptă pe Vadim să execute pe stadioane toți corupții patriei) bine ar face să-și lămurească această chestiune cât mai repede cu putință. „Mâna forte” e incontrolabilă și, dacă apucă să acționeze în disprețul țării, cu greu mai poate fi oprită.

Toți cei care doreau ca unui singur om providențial să i se încredințeze atribuții sporite ar trebui să realizeze cât de aproape le-a/ne-a trecut glonțul pe lângă ureche. Și să se bucure că ideea lor n-a apucat să se materializeze.

Băsescu nu trebuie tratat ca o nefericită excepție. Dimpotrivă, evoluția lui de la liderul voluntar și simpatic, care spune lucrurile pe șleau, de la luptătorul pentru dreptate și adevăr, de la politicianul anti-politruc către autoritarismul și derapajele aberante ale ultimelor luni e oricând repetabilă.

Citește mai mult »

Mă, copii, purtați-vă frumos cu cuvintele

Până prin adolescență e ceva firesc ca oamenii să nu aibă o idee prea precisă despre semnificația fiecărui cuvânt folosit (așa se justifică și apelativul pe care l-am folosit în titlu). Chiar și după ce e depășită această vârstă, se întâmplă să mai exagerezi – că doar d-asta există hiperbola –, însă e de preferat să știi că o faci. Mai ales dacă ești într-o branșă care lucrează cu cuvinte.

Cuvinte precum dictator, tiran, revoluție au un anumit conținut care nu-i bine să fie vărsat pe oriunde, oricum și oricând. Zic unii că vor să facă o revoluție împotriva dictatorului Băsescu.

Mai întâi, Băsescu nu e dictator. Lucru lesne de dovedit. Câtă vreme gurile de foc ale lui Voiculescu au libertatea să-l scuipe la infinit pe președintele țării, făra ca cineva să le pună călușul, nu-mi vorbiți, vă rog, de dictatură. Cuvântul e cu totul nelalocul lui.

Citește mai mult »

Raed Arafat – furnizorul nostru de încredere

preluată de pe smurd.ro

Precizez de la bun început că am mare stimă pentru ceea ce a reușit să facă Raed Arafat în România. Sistemul pus la punct de el este o palmă pe care profesionalismul a administrat-o birocrației și delăsării. În timp ce o grămadă de manageri de spitale se văicăreau că n-au bani, că nu pot, că nu știu, Raed tăcea și făcea. Și făcea bine. Și bine făcea. Merită toată susținerea noastră.

Dar dacă Arafat ar fi fost un profesionist desăvârșit în turism sau în arta culinară, dacă arfi pus la punct un lanț de cofetării excepționale sau ar fi reușit să implementeze un sistem performant de lucru în agricultură, după care să devină secretar de stat, atacurile lui Băsescu nu ne-ar fi scos din pepeni.

E normal, veți zice, doar e vorba de sănătatea noastră. Tocmai asta vreau și eu să zic. În esență și dincolo de primul strat al discuției, nu pe Raed Arafat îl căinăm (există și câteva excepții reprezentate de oamenii care au lucrat direct cu el și l-au cunoscut), ci propria noastră soartă ne-o plângem.

Prin sistemul de intervenție rapidă pe care l-a creat, medicul arab a devenit furnizorul nostru de încredere. Toți cei care am avut nevoie de ambulanță (înainte să se pună SMURD-ul pe picioare) știm că timpul ce se scurgea între momentul apelului și sosirea efectivă a mașinii era imposibil de estimat. Putea fi vorba de câteva minute, dar și de câteva ore. Citește mai mult »

Atac la glande şi viscere

Băsescu şi Geoană – ca să nu fie dubii despre cine voiesc a face vorbire aici – se-nfruntară mai pe seară, ca nişte juni primi veniţi în peţit la curtea fetii de măritat. Atâta doar că ei sunt madame de tractir, dar, ce să-i faci?, viaţa e compusă din  bucăţi de lego ce mai mereu nu se îmbucă. Vă spusei asta fără nicio legătură cu subiectul. Nu e normal să procedez aşa cum am văzut că se face ca să câştigi voturi?

Nu mi-am schimbat cu nimic părerea despre cele două zâne bune care se făceau că robotesc la viitorul luminos al ţării. M-au îngrijorat în egală măsură. Pe gânduri nu m-au pus, că n-au spus nimic la ce chiar să merite să te gândeşti, ci doar lucruri la care îţi sare muştarul.

Spun o banalitate crasă: politicienii ne vor afectul. Vor un vot pus cu ciudă, cu năduf, nu unul calculat, ezitant, poate chiar uşor ironic. Se tem de asta, n-au nevoie de oameni ce surâd în colţul gurii. La urne trebuie să mergem încruntaţi, privind în stânga şi în dreapta după adversari potenţiali pe care să-i luăm la palme (nu la pumni…).

Mesajele amândurora au fost orientate spre glande şi au vizat descărcări hormonale. Virulenţa lui Băse, contondenţa vocii şi atitudinii trebuiau să ne stoarcă suprarenalele de toată adrenalina disponibilă. Iar din această descărcare glandulară să ne rămână un rest şi pe duminică, încât să ne mâne la vot.Citește mai mult »

Ţara te vrea bou, boule!

Copiii sunt nişte animale folositoare pe lângă casa românului. Fiţi pe pace că nu îi pun pe toţi compatrioţii în aceeaşi oală. Mă explic mintenaş.

Iaca faptă de preşedinte. Pumni în gură la odraslele sărace ale tranziţiei. Dacă-i băga şi un picior în coaste, o scatoalcă după ceafă şi în final un upercut la ficaţi am fi asistat la o scenă demnă de Quentin Tarantino.

Revenim însă la obsesia noastră. O fi adevărat? N-o fi? Aceasta-i întrebarea! Cu care ţara îşi inflamează circumvoluţiunile şi buricele degetelor. Cum şi eu sunt parte din „ţară”, iată-mă în pragul congestiei capilare.

Chiar nu contează dacă s-a întâmplat ori ba. Contează că a ieşit la suprafaţă. După 5 (cinci!) ani. Vă daţi seama cât de greu i-a fost lui Patriciu în tot acest răstimp. Să poarte în sufleţelul dumisale sensibil asemenea povară. Să nu poată să spuie nimănui. Să simtă în gură pumnul cenzurii. Abia dacă a şuşotit printre prieteni – confidenţial – această îngrozitoare scenă. Ca să poată dormi nopţile.Citește mai mult »

Nu mai ştiu ce vreau

Când auzi de reducerea numărului de parlamentari îţi vine să zici din reflex un „da” puternic şi hotărât. Cum să nu vrei să scadă numărul unor indivizi care, în marea lor majoritate, au făcut averi, comit tot felul de mici sau mari fraude tolerate, se comportă arogant şi egoist, îşi legiferează privilegii pe viaţă etc. etc. etc.?

Dacă stai însă câteva minute sau ore (că în câteva secunde nu se stinge fervoarea şi satisfacţia de a-i vedea ameninţaţi) parcă altfel arată lucrurile. Dacă mai şi citeşti despre alte plaiuri unde, aşa cum e, politicul valorează totuşi ceva din cauză că vorbim despre sistem reprezentativ şi vocea naţiunii, parcă se duce elanul iniţial. Când mai auzi şi că în ograda naţională proprie există voci care grăiesc cu scepticism (CTP, de pildă), deja mai că baţi în retragere.

Iar apoi te poţi întoarce fără fierbinţeală să priveşti cam cum stă treaba de fapt. Diminuarea numărului de parlamentari înseamnă, logic, că vor accede mai puţini politicieni (şi independenţi) în Parlament. Adicătelea, accesul va fi mai dificil. Un independent va avea nevoie de mai multe voturi decât în trecut. Totodată bătaia pentru locurile eligibile va fi mai aprigă în interiorul partidelor.Citește mai mult »