De ziua națională, două vorbe despre străini

(sursa)
(sursa)

Unul dintre lucrurile care m-au frapat cel mai tare când am citit Pentateuhul a fost atenția de care se bucură străinii, nevoiașii și grupurile vulnerabile în legea mozaică. Evreii erau mereu povățuiți cum să se poarte bine cu aceștia.

În ultima vreme, mă frapează stăruința cu care străinii devin dușmanii poporului (român). Am scris mai multe texte în care pledez pentru patriotism, în care chiar găsesc că există ceva bun (chiar dacă pervertit) în manifestările naționaliste ce par să cunoască un reviriment în Europa și nu numai.

Însă găsesc cu totul revoltător și imoral faptul că acum a fi străin devine în sine o vină în gura unor indivizi fără scrupule, dar care pozează în mari patrioți și s-au apucat să vâneze cu sârg vânzătorii de neam și țară.Citește mai mult »

Anunțuri

Binele (mic) pe care îl văd în marele rău al manifestărilor „extremiste”

Patru furioși (sursa)
Patru furioși (sursa)

Am pus de la început cuvântul „extremist” între ghilimele, deoarece constat că aria lui de cuprindere este lărgită în permanență și asta chiar de către instituții serioase și cu autoritate. Practic, aproape orice manifestare euro-sceptică tinde să fie catalogată drept „extremism”.

Liniile pe care se merge sunt: religia, naționalitatea, rasa, sexul, morala și altele, culese pe parcurs. Apostolii corectitudinii politice caută mereu (și descoperă mereu) noi forme de „extremism” numai bune de trecute la noul index al progresismului stângist.

Acesta este unul dintre motivele pentru care adevăratul extremism devine tot mai greu de depistat și o tot mai mare parte a populației devine ținta denigrărilor și încadrărilor ideologice stupide. Să spui că o treime sau poate chiar jumătate din populația unei țări este „extremistă” devine hilar, căci cuvântul își pierde orice sens.

Plus că această încadrare – repet: ideologică! – evită în mod laș și păgubos o dezbatere necesară despre motivele care îi determină pe tot mai mulți europeni să voteze cu partidele „extremiste”. De asemenea, tot de aici decurge în parte și lipsa unor partide care să poată realmente da glas într-un fel convingător nemulțumirilor unui număr în creștere de cetățeni.

Când un partid naționalist adună 5% din voturi poți vorbi de extremism. Poate chiar și pe la 10%, în funcție de gradul cultura politică, istoricul, structura demografică a unei țări. Dar când bate deja pe la 25% și mai sus, e o aberație să consideri că toate frustările și revendicările unui segment atât de larg de populație pot fi ignorate și ascunse sub o etichetă convenabilă: extremism.Citește mai mult »