Un manifest împotriva parenting-ului

By US Nessie (sursa)
By US Nessie (sursa)

Am decis să traduc câteva paragrafe dintr-un articol (publicat în WSJ) ce contestă conceptul de parenting cu tot instrumentarul aferent. Câteva observații mai întâi. Contestarea unui model recent în numele tradiției recomandă implicit mai multă precauție vizavi de „noile descoperiri” în materie de educația copiilor.

Apoi ar fi de remarcat faptul că paradigma rețetei/rețetelor de succes, deși promite foarte mult, este mult prea mecanicistă, prea artificială când este aplicată la o relație atât de complexă și de intimă cum e cea dintre părinte și copil.

Succesul înregistrat de literatura bazată de ideea de parenting (cu metode, tehnici, strategii) spune destul de mult despre felul în care generația actuală privește realitatea și cum își gândește soluțiile la problemele ivite.

Se remarcă nevoia de predictibilitate, succes, soluție rapidă (și sigură!). Merită observat interesul pentru a crește copii cu mari șanse de reușită socială, cu abilități care să le garanteze o viață prosperă. Mulțimea cărților vorbește însă și despre criza de soluții și despre speranța că următorul autor va veni cu ideea salvatoare.

Trebuie sancționată însă și industria dezvoltată în jurul conceptului de parenting. E perfect legitim ca, într-o piață liberă, să apară această nișă care răspunde unor nevoi. Dar e la fel de legitim ca aceste întreprinderi care asigură coaching pentru părinți să fie privite cu toată precauția, dacă autoarea acestui text are dreptate.

~~~~~~~~~~~~~~~

A strange thing happened to mothers and fathers and children at the end of the 20th century. It was called “parenting.” 

[Către sfârșitul secolului XX, mamele tații și copiii au avut parte de o experiență ciudată numită parenting.]Citește mai mult »

Credulitatea (disperată?) a părinților – o inconsecvență ciudată

Reprezentare falsificată a unui galop (Gericault, sursa)
Reprezentare falsificată a unui galop (Gericault, sursa)

Avem două premise: (1) Creștinii, indiferente de culoarea lor confesională, consideră că idealurile „lumii” sunt în mod fundamental greșite – tocmai de aceea consideră necesară evanghelizarea și mărturisirea; (2) Tot mai frecvent în ultima vreme, se manifestă un spirit critic (uneori chiar acid), dar nu neapărat justificat, la adresa liderilor de opinie din mediile creștine – nu doar evanghelice.

Cu toate acestea, există cel puțin un domeniu în care aceste premise par să nu funcționeze și creștinii de mai toate culorile se înfruptă cu nesaț (și parcă cu o anumită disperare) din învățătura celor pe care-i contestă. Iar acest domeniu îl reprezintă tocmai complexa și delicată misiune a creșterii copiilor.

Mămici care se dau în vânt după „studii recente” privitoare la disciplină, la școlarizare, la erori ale părinților fără să poată însă discerne cine stă în spatele acestor învățături și ce scopuri au „grupurile de cercetători/experți [eventual și britanici]”, de pildă. S-ar putea să fi chestie de marketing, un interes financiar, vanitate, un grant al UE care trebuie să producă și un rezultat „concret”, un experiment etc.

Or, în chestiunea creșterii copiilor, mi se pare esențial măcar să te întrebi – chiar dacă nu poți și să-ți răspunzi – cine sunt și ce credibilitate prezintă autoritățile cărora le dai ascultare. Prea adesea, aceste autorități sunt selectate mai degrabă pe criterii subiective, de genul traumelor suferite în copilărie, a preferinței pentru un anumit stil care-ți conferă un confort psihic (mie „nu-mi place” cum gândeau…) etc.

E posibil să fie doar impresia mea, însă risc să afirm că adesea creșterea copiilor seamănă mai degrabă cu Citește mai mult »

Cum să-ți distrugi copilul – sfaturi pentru novici (2)

Ralph Hedley - The tournament (sursa)
Ralph Hedley – The tournament (sursa)

8. Îmbracă-ți fata cât mai „provocator” de la o vârstă cât mai fragedă. E bine să o obișnuiești cu ipostaza de viitoare târfă sau pițipoancă. Pune pozele pe toate rețelele de socializare.

9. De câte ori ești în criză de idei sau de autoritate, bagă o amenințare divină care să-l pună la punct pe copil. Îți sporești astfel șansele să cultivi aversiunea lui la maturitate față de tot ce înseamnă creștinism. Împuști doi iepuri dintr-un foc.

10. Nu-ți pedepsi copilul sub nicio formă, ci doar discută la nesfârșit, ca nu cumva să fii considerat un părinte abuziv. Poți alege însă cu același succes și varianta opusă: pedepsește-l frecvent (mai ales fizic – nuiaua e biblică doar!), dar nu-i explica niciodată nimic.

11. Obligă-ți copilul să facă tot ceea ce tu nu faci niciodată, ca să crească de mic cu perspectiva dublei măsuri și a maximei ipocrizii. Iar când va fi mare, nu se va abate de la acest model.Citește mai mult »

Cum să-ți distrugi copilul – sfaturi pentru novici (1)

Ernst Vikne - Crowded swing (sursa)
Ernst Vikne – Crowded swing (sursa)

1. Cumpără-i o tabletă sau un telefon inteligent la o vârstă cât mai fragedă și asigură-te că i-o lași la îndemână și că are și acces nelimitat la internet. Cel mai sigur ar fi să-i faci un abonament la niște site-uri pentru adulți, dar se descurcă și singuri copiii din ziua de azi, pupe-i mama!

2. Compensează absența ta de lângă copil cu obiecte scumpe. Astfel, îi asiguri o imagine de invidiat în fața colegilor și prietenilor. Ce poate fi mai plăcut decât ca toți sărăntocii să se holbeze cu jind la țoalele și gadget-urile copilului tău?

3. Transmite-i copilului tău pe toate căile mesajul că banul este temelia fundamentală a tuturor relațiilor. Dragostea ta se concretizează în bani, educația lui are ca scop ultim banul, pasiunile costă sau produc bani etc.Citește mai mult »