Nevoia de ritual

southernmyinternet.catholic.edu.au

– Ce-i acela rit? zise micul prinț.

– E încă un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. E ceea ce face
ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore.

(Micul prinț – Antoine de Saint-Exupery)

Din ce zice Saint-Exupery, înțeleg că s-a întâmplat ceva undeva care a făcut ca societatea noastră să piardă adevărata semnificație a ritualului (prefer termenul ritual pentru că face mai explicit trimiterea la sacru). În trecut, momentele ritualice punctau un timp în general dezordonat – la nivelul unei zile. Singurele repere erau lumina și întunericul, duminica și ciclurile anotimpurilor. În rest, lumea mergea la câmp, nu avea normă pe ore, ci, eventual, pe cantitate de muncă depusă.

Dar fiecare anotimp era punctat de câteva momente sărbătorești când omul era ridicat din mica lui dezordine cotidiană și adus în preajma divinității pe care o venera. Nici creștinii n-au făcut excepție, având câteva sărbători care punctau anul calendaristic în fiecare dintre anotimpuri, plus dumicile.

În Evul Mediu, s-a instituit ceea ce se cheamă „an liturgic” și chiar fiecare zi în parte avea momentele ei spiritualizate specifice. Există ceasuri de rugăciune pentru mănăstiri, care însă pentru laici, erau comprimate în două momente de rugăciune principale pe care bisericile tradiționale încă le păstrează (utrenie și vecernie).

Nu mă mai leg de Reformă și de toată desacralizarea – bine intenționată la început – pe care a generat-o, ci sar direct la zilele noastre când timpul este organizat de serviciul zilnic, de activitatea normată și retribuită.Citește mai mult »

Reclame