Fete educate și băieți (ne)educați… după anumite cutume

(Sursa: British Library)
(Sursa: British Library)

Nu mai sunt în vogă școlile separate în funcție de genul elevilor. Deși ar fi interesant de analizat prin ce se deosebeau programele de învățământ ale școlilor de fete de cele din școlile de băieți. N-am de gând, în acest text, nici să mă pronunț în ce privește diferențele sau discriminările de gen: nu intru în disputa egalității, complementarității sau subordonării dintre sexe.

Scopul meu e mult mai modest, dar cred totuși că subiectul este reprezentativ pentru anumite tendințe și năravuri, astfel că poate oferi o perspectivă ce trece dincolo de obiectivele mele imediate.

Am remarcat că, atât explicit, cât și implicit, fetele sunt mereu educate cum să nu fie victime. Cum să nu se lase atacate, seduse, păcălite, umilite, dezavantajate. Și asta apare sub diverse forme în discursuri publice, în sfaturi și preocupări părintești, în atitudini față de diverse situații.

Să luăm, de pildă, cazul avortului. Atenția se concentrează atât de mult pe mama însărcinată, încât nu se mai discută decât rarisim că ea nu a ajuns în situația de a alege un avort prin fertilizare in vitro sau prin autopolenizare. Citește mai mult »

Campanie electorală (1) – Gustave Thibon despre politică

http://leblogdumesnil.unblog.fr/

Nu luați prea în serios prima parte a titlului. Da, mă preocupă politica, dar nu voi spune nimic despre politica românească. De fapt, în această postare vreau să citez câteva fraze din Gustave Thibon. El pune în discuție democrația, conducerea, societatea creștină (visul multor evanghelici), relația dintre politică și religie. Iar ideile pe care le formulează merită cunoscute. Așa că citiți până la capăt, că n-aveți decât de câștigat.

Societatea care-mi pare a fi cea mai bună sau cea mai puțin rea e cea care posedă maximum de moravuri și minimum de legi. […] Iar moravurile sunt bune sau rele după cum se apropie sau se îndepărtează de adevărul absolut. Să nu uităm că, atunci când vorbesc despre moravuri, mă refer la moravuri „bune”, adică la moravuri care păstrează și ameliorează o societate.

Cea mai bună formă de politică este cea care, în cazul unui anumit popor și în circumstanțele date, îi asigură acestuia maxim de coeziune și de armonie. […]

Mai curând decât să fie impuse prin intermediul ideologiilor, regimurile politice trebuie să emane din natura și nevoile unui popor. […]

Vă voi spune că sunt foarte puțin democrat în raport cu o anumită mitologie a democrației, care constă în a face din acest cuvânt un panaceu universal valabil pentru toate timpurile și toate popoarele. Și mă opun încă și mai mult unui anumit tip de democrație formală în care, teoretic și sub aparența buletinului de vot, i se conferă poporului toate puterile și i se iau drepturile cele mai legitime prin intermediul unui ansamblu de legi, reglementări sau intervenții abuzive ale statului… Dar rămân, dimpotrivă, un profund democrat în sensul că doresc ca ființa umană să poată avea maximum de libertăți și responsabilități. Desigur, fiecare om la nivelul său! Lucru care nu e realizat în majoritatea timpului de așa-numitele „democrații” care se îmbată de acest cuvânt cu atât mai mult cu cât îi neglijează conținutul. […]

Căutați definiția cuvântului democrație în excelentul dicționar filosofic al lui Lalande: „Regim în care conducerea este exercitată de toți oamenii, indiferent de naștere, avere sau competență”. Cum vreți atunci ca niște incompetenți să-i poată discerne pe competenții care îi vor conduce? […]Citește mai mult »

Sexualizarea prematură a copiilor

Există vreo șansă de a diminua această tendință? Mai este drum de întoarcere? Am spicuit câteva fragmente dintr-un articol publicat pe smartwoman.hotnews.ro (autorul nu e precizat).

Dacă vreți și alte șocuri, mai puteți citi, în același ton, despre adolescentele britanice campioane la avort, despre o nouă ecranizare a piesei Romeo și Julieta în care actrița de 14 ani trebuia să apară nud, despre mama care-și distruge fiicele ca să-i semene etc. În loc să fie eliminate de organismul sociale, aceste anomalii sunt privite ca niște curiozități, devenind subiecte de presă, nu cazuri de spitalizat.

Oricat de mult ar vrea parintii sa le faca pe plac fiicelor lor, specialistii psihologi insista ca asta nu inseamna sa fie de acord cu achizitionarea unor obiecte vestimentare care sa transforme din punct de vedere vizual sau mental fetitele de 8-9 ani in adolescente de 15-16 ani. Fetele nu mai vor sa fie „frumoase, dragute”, fetele vor sa fie „sexy si hot” intrucat ele inteleg si deduc ca aceasta este cheia succesului in ziua de azi. Tinerele sexy par a avea mai multa trecere decat cele mai cuminti, serioase, studioase. Iar aceasta presiune spre sexualitate de la varste foarte fragede va avea efecte devastatoare asupra imaginii si respectului lor de sine catre varsta adolescentei. Etapele firesti ale copilariei pur si simplu nu trebuie arse, altfel pretul platit va fi foarte mare si dur. […]

La randul lor, baietii invata de la varste prea fragede sa priveasca fetele cu interes sexual, iar asta le va face foarte rau si lor, dar mai ales fetelor.

Statisticile relevate de psihologii Diane E. Levin si Jean Kilbourne in cartea lor mai sus mentionata arata ca baietii de azi au “uitat” sa priveasca fetele ca pe niste prietene, colege de scoala sau de joaca si doar atat. Ele sunt niste “lucruri” neaparat sexy care trebuie sa ne faca noua, baietilor, pe plac. Si cu cat sunt mai dezbracate, cu atat mai bine. […]

Ce are un parinte de facut? Intai de toate sa nu se pozitioneze ca dusman sau critic aspru al copilului, chiar daca nu e de acord cu ce vede sau aude; acest lucru e imperativ necesar pentru ca vocea sa de parinte sa fie auzita de copil si, mai ales, luata in considerare. Sa nu uitam ca parintii trebuie sa lupte cu toata influenta mediului scolar, al mediatizarii si imaginilor sexuale care exista de la ce se vede la tv pana la orice coperta de revista de la un chiosc de ziar pe langa care se trece. […]

Comunicarea este cea mai importanta cale de a ajunge la sufletul copiilor. Intrebati copiii de ce le plac anumite melodii/videoclipuri, anumite personaje din peisajul monden la care au acces si explicati-le ce anume este periculos in comportamentul lor.

Vorbiti cu copiii de la varste mici, pe intelesul lor, despre sexualitate, despre relatii. Trebuie sa-i faceti pe copii sa va vorbeasca, sa va intrebe cate in luna si in stele despre sex, fara frica, fara rusine, fara teama ca vor fi mintiti.

Articolul integral poate fi citit aici. Ce părere aveți despre problema ridicată și mai ales despre soluțiile propuse?

Gânduri despre libertate

via jaredaubel.com

Din când în când, se întâmplă să-mi ațintesc privirile la câte unul dintre țânțarii morți de pe tavan și să încep să cuget adânc. Uite așa, de pildă, mi-a trecut prin minte că, de fapt, oamenii săvârșesc o bună parte din înfăptuirile lor pământești din dorința de libertate.

Că, de pildă, nu tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte ne ademenește în primul rând, ci libertatea pe care Făt-Frumos o avea. Tinerețea perpetuă care conferă vigoare trupului, agerime ochilor, iuțime picioarelor, pasiune inimii, exuberanță fanteziei. Tinerețea care conferă speranță, candoare, inocență, ardoare, curaj nebunesc etc. Toate acestea sunt însă frânturi de libertate care se înțepenesc între măselele timpului.

Așa se face că ne pierdem vigoarea, ne pierdem acuitatea simțurilor, ne pierdem dezinvoltura, ne pierdem idealismul. Și nu pierderile în sine ne dor, ci ceea ce se stinge odată cu ele, lumea care ni se ascunde, orizonturile pe care le abandonăm, visurile la care nu mai avem acces nici măcar în propria memorie.

Da, libertatea e cea care ne doare. Acea libertate care ne-ar îngădui să ne sustragem morții, să revocăm curgerea timpului, să abrogăm nereușitele, să reparăm deciziile proaste. Eu cred că de aceea am vrea să putem fi pururi tineri. Ca să avem posibilitatea să încercăm mereu și mereu în speranța că odată viața ne-ar reuși de-a binelea și n-am mai fi nevoiți să trăim prinși în chingile propriului trecut.Citește mai mult »

Gustul dulce-amărui al vinovăției colective

Mă gândeam eu că bacalaureatul de toamnă n-o să mă dezamăgească, ci o să-mi stârnească muzele. Iată că presimțirea mi s-a adeverit. Aceste rânduri îmi sunt prilejuite însă nu de rezultatele – previzibile, de altfel – de la a doua sesiune, ci de explicația pe care doamna Gună, șefa națională a asociațiilor de părinți a furnizat-o.

Pe scurt, din câte am înțeles eu din declarația preluată de presă, de vină sunt (după regula „cei patru evangheliști au fost trei: Luca și Matei): sistemul gestionat de minister, părinții și… gata. Iar dacă ne uităm mai bine, atunci părinții sunt de vină pentru că nu li se dă voie să se implice. Adică vina lor e că nu au nicio vină concretă. Cât despre elevi… dar să nu anticipăm.

Mai întâi, pentru a putea intra în subiect, trebuie făcută o departajare profund discriminatorie: există elevi deștepți și există elevi proști. Puteți să le ziceți altfel, dacă vi se pare jignitor. Fapt e că există elevi pe care-i duce capul mai mult și elevi pe care-i duce capul mai puțin.Citește mai mult »