Povestind despre Ferenc Visky

Imagine preluată de pe pagina de FB  dedicată lui Ferenc Visky
Imagine preluată de pe pagina de FB dedicată lui Ferenc Visky

E dificil să redai în cuvinte o atmosferă, să o recreezi în așa fel încât să-l poți transpune pe cititor în ambianța pe care vrei s-o lași să transpară prin (sau în ciuda a) ceea ce spui. La „seara memorială” Ferenc Visky a fost așa (fiind unul dintre cei pregătiți să ia cuvântul, nu mă pot transpune în pielea unui privitor detașat)…

S-a strâns un grup de oameni foarte eterogen, cu destui bătrâni, cu cunoscuți despre care habar nu am cum au aflat despre eveniment și, pentru ca lucrurile să fie cât mai pline de suspans, îi vedeam pentru prima oară pe doi dintre vorbitori: Francisc Visky jr. (fiul cel mare al lui Ferenc Visky) și Istvan Visky jr. (primul dintre cei 25 de nepoți ai lui Visky și preot reformat în Oșorhei). Doar prezența lui Laci Köteles la „prezidiu” făcea ca atmosfera să fie puțin mai familiară.

Cu toate acestea, nu înstrăinarea (printre atâția necunoscuți), ci noutatea a fost dominanta serii. Istvan mărturisea că e o premieră și pentru ei: o seară de-asta cu români și maghiari de confesiuni diferite discutând despre cel care a fost deținutul politic, autorul și omul Ferenc Visky.

La ora 18:30, când ar fi trebuit să înceapă întâlnirea, scaunele nu erau încă toate ocupate, dar numai pentru ca vreo câteva minute mai târziu să vezi oamenii căutând de zor pe unde să se așeze (unii au preferat să rămână în picioare).

Mai întâi a rulat un filmuleț foarte scurt (vreo 8 minute) cu imagini din viața lui Ferenc Visky, întrerupte de citate biblice, totul pe fundalul piesei – bine aleasă – „Conversation with Father”, de Zbigniew Preisner.

Primul care a vorbit a fost Francisc Visky jr. Cu umor, cu vervă, cu elocvență. A evocat figura soțului, a tatălui, a „politicianului”, a predicatorului (a „robului și slujitorului” Evangheliei – ca să-l citez). Din cuvintele sale și de dincolo de ele se detașa amprenta memorabilă, admirabilă lăsată de Visky în amintirea copiilor săi: omul liturgic, predicatorul smerit și truditor (când se pregătea) și transfigurat (când ajungea în amvon), generos până peste puteri, tatăl ferm și iubitor, ritualurile familiei girate de tatăl, omul pentru care da și nu erau angajamente ferme, dar care era suficient de „flexibil” ca să semneze la Securitate angajamente că nu va mai predica, nu va mai ține studii biblice, nu va mai păstori etc., pe care însă evident că le încălca de a doua zi.

Citește mai mult »

Misterul euharistic – 5 tentative de elucidare

via: thegospelcoalition.org
via: thegospelcoalition.org

În curând urmează să apară, la Casa Cărții, volumul colectiv The Lord’s Supper. Five views (editat de Gordon T. Smith). Cartea conține perspectiva catolică (Brother Jeffrey Gros F.S.C.), lutherană (John R. Stephenson), reformată (Leane Van Dyk), baptistă (Roger E. Olson) și penticostală (Veli-Matti Kärkkäine).

Nu intenționez să fac aici o recenzie, ci doar să notez câteva observații personale. Ce m-a surprins de la bun început a fost diversitatea ce există în interiorul fiecăreia dintre tradițiile – putem deja vorbi despre tradiție chiar și în cazul penticostalismului – creștine inventariate.

De unde se poate deduce, cu ochiul liber, că subiectul este unul deosebit de complex și de disputat, pe de o parte, și cel mai probabil imposibil de tranșat definitiv, pe de alta. Aproape că putem invoca aici vorba populară „câte bordeie, atâtea obiceie”. Fiindcă, la baptiști, de pildă, aproape fiecare mărturisire de credință mai larg acceptată are particularitățile ei când vine vorba de Cina Domnului.

În ciuda acestei puzderii de concepții, se evidențiază o tendință certă de îndepărtare de sacramentalismul medieval. Mișcarea se produce pe două coordonate principale: istorică și denominațională.

Din punct de vedere istoric, de pe la 1520 încoace, se remarcă dorința tot mai înfocată de a explica rațional ceea ce se întâmplă la împărtășanie. Același trend se observă și în privința confesiunilor desprinse din trunchiul reformei: cu cât sunt mai departe de luteranismul inițial, grupările creștine sunt tot mai puțin predispuse să accepte sacramentalismul.

Trebuie ținut cont însă că am operat aici o generalizare care nu ia aminte la fiecare detaliu istoric și dogmatic. Însă, în linii mari, cam aceasta a fost direcția în care s-a mers.Citește mai mult »