Creștinii din Siria…

Autor: Rafy (domeniu public) http://en.wikipedia.org/wiki/File:Syriac_Christian_Churches.svg
Autor: Rafy (domeniu public)
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Syriac_Christian_Churches.svg

…sunt vechi. Mai vechi decât orice comunitate occidentală cu tradiție, mai vechi chiar și decât Roma, decât Constantinopolul, decât Atena sau decât Alexandria, dacă e să ținem cont de faptul că apostolul Pavel se îndrepta tocmai spre Damasc în momentul în care s-a întâlnit cu Cristos și s-a convertit. Iar drumurile îl duceau într-acolo pe urmele unor creștini, căci exista riscul ca din acest important nod comercial și cultural noua credință să se răspândească necotrolat.

Știu că există un loc comun des invocat de cei care cunosc istoria Biserici „după ureche” (dar nu numai) și care susține că momentul în care Pavel s-a îndreptat către Macedonia, sub imboldul unei viziuni, ar fi marcat trecerea creștinismului în Europa și totodată un fel de condamnare a Asiei la păgânism, printr-o inexplicabilă (sau neexplicată) decizie a providenței divine.

Ideea a contaminat, se pare, și minți mai informate, căci istoria creștinismului a devenit adesea – cărțile din această „tradiție” stau mărturie – istoria creștinismului occidental, care, după primele patru-cinci secole, în care s-au stabilit canonul și crezurile fundamentale, ignoră aproape complet nu doar tot ceea ce e la est de Ierusalim, dar și ceea ce e la est de Roma (Cairns e un nefericit exemplu în acest sens).

Îmi pare, citind autori precum Diarmaid MacCulloch și Jonathan Hill, că în această atitudine avem de-a face cu o formă de aroganță occidentală incompatibilă cu creștinismul. Seamănă mai degrabă cu convingerea etnicistă a unor evrei care uitau care le e mandatul divin, ținând minte numai partea în care se spune că ei reprezintă poporul ales.

Ca să mai subminăm puțin această idee, să luăm aminte că, de pildă, cea mai veche clădire de biserică creștină descoperită până în prezent se găsea pe vechiul teritoriu al Siriei, la Dura Europos, și datează din jurul anului 250[1].

Moștenirea creștină siriacă tradițională este împărțită în două: o ramură vestică ce este considerată monofizită (sau miafizită, la fel ca cea coptă, despre care am mai vorbit), legată de Antiohia Siriei; și o ramură estică, nestoriană sau duofizită (erezia lui Nestorie mai este cunoscută și ca dioprosopism) legată de școala de la Edesa și, pe urmă, de la Nisibi.Citește mai mult »

Reclame

Siria și tragicomedia occidentală

Domeniu public http://en.wikipedia.org/wiki/File:Flag_of_Syria.svg
Domeniu public: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Flag_of_Syria.svg

În urmă cu 10 ani, Occidentul invada Irakul în căutarea armelor de distrugere în masă. Presa occidentală a fost extrem de aspră cu George W. Bush, mai ales când nu s-au prea găsit mult hulitele arme. Până-ntr-acolo încât Obama se angaja, spre satisfacția publicului și a presei care-l adula, să aducă înapoi americanii din teatrele de război (în speță: din Irak și din Afganistan).

Azi, Obama pregătește deja o lovitură împotriva Siriei. Rețeaua de relații și susțineri este extrem de încurcată, încât nu cred că vreun telespectator de rând va putea vreodată s-o înțeleagă cu adevărat. Cred că până și experții au destule probleme să priceapă rivalitățile, alianțele și rațiunile care le justifică.

Ironia face însă că o buna parte a publicului – educat cu teorii pacifiste, anti-Bush (războinicul fără scrupule!) vreme de mai mulți ani – nu mai are chef să vadă invazii și nu prea mai crede în „dovezile” produse de occidentali.

Pe lângă asta, încercând din greu (și reușind) să-l portretizeze pe Bush cât mai întunecat și mai indezirabil, cred că presa socialistă a reușit să discrediteze inclusiv Occidentul pe care-l reprezintă. Căci, în esență, am înțeles că occidentalii s-au amestecat în problemele Orientului Apropiat din interes, nu din vreun soi de înaltă compasiune (fie ea oricât de compromisă).

În aceste condiții, vine îngerul socialiștilor, tovarășul Obama, și vrea să justifice prin presă – cum altfel? – o iminentă lovitură asupra Siriei. Cine mai poate crede acum în justețea cauzei occidentale? Cine mai poate crede în onestitatea motivelor? Cine mai poate înțelege justificările? De ce am crede că acum, în sfârșit, intervenția e justă, de vreme ce Occidentul a greșit – cel puțin acesta e mesajul presei – de toate cele 3 ori când a intervenit, în ultimii 25 de ani, în Orientul Mijlociu?

Plus că sirienii se omoară între ei de 2 ani, timp în care Obama și ai lui au stat pe margine – că doar au fost alegeri în America, în 2012, și războiul dă rău la imaginea stângistă Citește mai mult »