Creștinul consumator (II)

by Jocelyn K. Glei, via the99percent.com

Ce-ar fi consumerismul fără publicitate? Reclama e sufletul comerțului. Iar reclama religioasă e sufletul… nu mă aventurez să spun cui, însă ea există. Ortodocșii și catolicii au locuri de pelerinaj, icoane făcătoare de minuni, moaște etc. Ele au funcționat tot timpul în biserică, dar acum beneficiază de reclamă, de mediatizare, de promovare. Totul se face organizat, așa încât să aducă niscai profit la buget.

Evanghelicii au și ei slăbiciunile lor. Când un pastor mai cu renume se anunță într-o anumită biserică, de obicei localul devine neîncăpător. Firește că fiecare pastor cam știe unde să se ducă și unde să nu se ducă. În orice caz, enoriașii sunt deosebit de receptivi la faima oratorului. Și toată lumea știe asta, chiar și oratorii care par indiferenți la mărimea audienței.

Aplecarea spre publicitate se regăsește și în felul în care Dumnezeu este promovat ca un produs de marketing. Am ascultat destule predici în care Cristos era ambalat în veșminte atât de contemporane încât devenea un soi de star de cinema, gata să-și lanseze cel mai recent film. Care film era fie un manifest revoluționar, fie un protest social, fie un monument de artificii lingvistice năucitoare etc.

Această tendință bine împământenită în zestrea genetică protestantă e dublată de disprețul fudul pentru orice tradiție, pentru orice lucru vechi. Adesea, mai ales printre tineri, vechimea e un cusur fundamental, un rău sadea, în vreme ce orice lucru nou e considerat inerent bun în virtutea noutății lui. Or ce poate fi mai asemănător cu consumerismul care tocmai pe această teză fundamentală își întemeiază propășirea? Nu spun toate reclamele că noul detergent, noul model, inovația recentă sunt cele mai grozave?

Citește mai mult »

Dansând pe ritm de tsunami

 

intranet.adm.schoolofvisualarts.edu

E bizară lumea noastră. O știm cu toții. Doar că uneori se străvede, printre articulațiile sfâșiate ale măștilor bunei purtări, chipul hidos al unei lumi de care ne rușinăm. De fapt, sunt optimist spunând asta. Căci noi, în realitate, nu mai avem rușine, ni s-a atrofiat capacitatea de a ne rușina.

Când ne lovesc nenorocirile – pe care acum le putem „trăi” global –, atunci transpare câte ceva din realitatea societății pe care o întreținem și ale cărei produse suntem totodată. Aceste „evenimente” nu ne parvin decât mediat. Iar aici se dovedește că televiziunile pot fi, la urma urmei, de un oarecare folos. Cel mai recent exemplu: Japonia.

Începe așadar transmisia. Glasul prezentatorului e mai grav sau mai panicat, după firea fiecăruia. Unii sunt mai reținuți și comentează sobru și prudent, alții, mai sentimentali, se îngrozesc, strigă, exclamă. Imaginile oricum vorbesc aproape de la sine. Tocmai de aceea, pe nimeni nu interesează cu adevărat și dacă prezentatorul e mai incoerent.

Oamenii sunt copleșiți de catastrofa care se derulează chiar sub ochii lor. Nu le vine să creadă. Își amintesc de moarte, de neamuri din țări străine. Se gândesc la viitor, la familie, la suflet, poate. Unii se întreabă de ce, fiindcă nu pot adminte atâta lipsă de sens. Alții încep dăscăloși să-și explice cum că păcătoșii așa pățesc. Pe când neprihăniții scapă.Citește mai mult »

Să-mi fac o cavitație?

Mă bate gândul să-mi fac o cavitație, fiindcă, în felul acesta obțin și un vacuum gratis. Nu știți ce e cavitația? Păi, e liposucție virtuală. Adică te stoarce ipotetic de grăsimi, în chip potențial, cum ar veni. Sau pe net. Deci eu, care mi-s mai uscățiv așa, n-am de ce mă teme, de vreme ce sucția respectivă e doar virtuală. Iar vacuumul se execută cu infraroșu, ceea ce nu-i de ici de colo.

Mă tot nedumeresc dacă e vorba de un vacuum local sau general… Este în armonie cu principiile feng-shui și thai-chi ori e doar o chestie etno cu fițe de inovație? Sunt destul de bulversat, încât cred că și aura mi-e puțin tulbure pe la colțuri. De mult n-am mai trăit o astfel de provocare destabilizantă. Tre’ s-o las mai moale cu introspecția asta că îmi atrag o karmă negativă.

Gata, putem continua. De unde știu ce vă spusei? Aruncați și domniile-voastre o privire acilea, pe niște fluturași de reclamă cum nu în fiecare zi ți-e dat să vezi. Mai-mai să nu-ți crează ochii ce minunăție…Citește mai mult »

Vorbe goale: „Gândește liber”

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu dimpreună cu prietenii din copilărie, când voiam să evidenţiem o carenţă intelectuală sau o sărăcie cu duhul a cuiva, ziceam că „îi lipseşte o doagă”. Nu era neapărat frumos din partea noastră, nici creştineşte. Nici nu vă spui asta acum cu emfază şi plin de mândrie limbistică. Mi-e necesară însă expresia ca să fac introducerea în subiect. Fiindcă aici vreau să ajung, la doagele care par să se rarefieze pe zi ce trece.

Tema are fire nenumărate de la care poate fi depănată. Am ales televizorul şi am decis să mă opresc la brava televiziune care ne îndeamnă să ne dezbărăm de vechile deprinderi mentale, să ne emancipăm, să transgresăm propriile limite sau limitele contextului către o nouă… chestie (deocamdată rămâie nedefinită). Cel puţin aşa înţeleg eu îndemnul: „Gândeşte liber!”.

Și mă gândesc că, din moment ce face din acest slogan o permanenţă, o recurenţă peste ani, luminata televiziune trebuie să dovedească şi cu fapta ceea ce spune cu vorba. Să gândească, adicătelea, mai liber decât oricare dintre suratele ei încuiate şi să ne arate şi nouă, ăştilalţilor încuiaţi, cum se face gândirea asta.Citește mai mult »