Nu mai înțeleg nimic (1)

La un moment dat mi se părea destul de limpede că USL-ul forțează extrem de mult limitele legii, mergând, așa cum se spune, către suspendarea statului democratic. Într-o singură săptămână să faci atâtea modificări substanțiale în funcționarea instituțiilor de bază este suspect în cel mai înalt grad!

Dar analizând cu atenție declarațiile lui Ponta-Antonescu nu pot să nu observ că dreptatea ar putea fi de partea lor. În sensul că, dacă Băsescu e atât de odios precum se străduiesc ei să demonstreze și atât de diabolic, atunci se justifică suspendarea – și eventuala demitere a lui – și pentru simplul fapt că, de pildă, curând mandatele lui Kovesi și Morar expiră. Sau poate mai ales din acest motiv.

În această cheie de lectură, în locul celor doi ar trebui să vină niște oameni care să fie mai presus de orice suspiciune și care să garanteze în sfârșit că în România justiția va funcționa independentă de politic.

Așa stând lucrurile, USL-iștii s-au pus pe treabă și au tras tare, ca nu cumva Băsescu să mai fie la Cotroceni la data numirii succesorilor de la DNA și Parchetul General, ca să nu își aleagă (iarăși!) oameni care să-i slujească interesele. Plus că riscau probabil ca și alți membri de seamă ai alianței să împărtășească soarta lui Năstase, care se consideră a fi victima Băsescului.

Tot pentru că urmăresc binele țării, USL-iștii au acționat rapid în vederea decapitării lui Băsescu, care este, se zice, șeful de clan ce patronează o rețea ce lucra fără rușine împotriva intereselor României pe toate planurile.Citește mai mult »

Un vvekend de coșmar (în 2 părți)

Foto: Răzvan Chiriță via gandul.info

Mai întâi au fost alegerile din PDL care au reinstaurat vechea gardă. Poate că dacă vedeam niște figuri proaspete, care n-au contribuit la atitudinea arogantă și disprețuitoare manifestată de PDL în numeroase momente, m-aș fi gândit să îi votez. Dar așa, cui să dai votul? Lui Berceanu? Lui Blaga? Lui Videanu? Mai ziceți și voi alții…

Oricât de simpatic mi-ar fi Paleologu (și chiar îmi e), oricât l-aș admira pe Sever Voinescu pentru strădaniile de a cârpi mediatic ceea ce strică faptic colegii lui, oricât mi-aș dori să aibă dreptate Cristian Preda și Monica Macovei, tot nu pot să am prea mult entuziasm văzând cine a luat prim-planul la conducerea fostului partid de guvernământ.

Argumentele alea cu „vechii” care ar fi dus, chipurile, greul (ca și când li s-ar cuveni vreo răsplată pe lângă ce au luat – și cine se îndoiește oare că și-au luat tainul?) sunt praf în ochi. Din păcate, a devenit extrem de indezirabil ca imagine, dar Boc cred că ar fi fost mai demn de încredere decât ce se vede acum.

Culmea e că această ofensivă a „bătrânilor” vine după ce partidul părea să fi înțeles să lase niște tineri cu cazier ușor de răsfoit și destul de curățel la vedere, trimițându-și dinozaurii în umbra mișmașurilor subterane. Ori poate că nu e nimic surprinzător, ci e revanșa pe care și-o iau cei marginalizați atunci pentru o mai bună imagine publică a partidului.

Îmi aduc aminte că Boc declara înainte de demisie că partidul urmează să facă o analiză a cauzelor care au condus la eșecul din alegerile locale. Încă de pe atunci mi s-a părut ridicol să faci „analiza” a ceea ce e limpede ca lumina zilei. Partidul suferea de pe urma măsurilor nepopulare, dar mai ales (cred eu) din pricina aroganței, clientelismului, politizării instituțiilor din teritorii, îngăduinței față de lichelism, refuzului de a respecta un cod de etică internă etc.Citește mai mult »

Coada de topor și (cvasi)certitudinea că și Ponta acceptă că a plagiat

rtv.net

La o conferință de presă consumată cu 10 zile în urmă, Victor Ponta, (încă) prim-ministru al României, declara senin: „Sunt gata să răspund pentru faptul că am citat greşit, nu am niciun fel de problemă să recunosc. Atât timp cât sunt trecuţi în carte autorii, nu poate fi vorba că am plagiat. Sunt gata să renunţ şi la titlul de doctor, dacă e cazul” (s.m.).

Ieri, într-un interviu dat în vreme ce se purta prin Europa (țanțoș că i-a mai ars o scatoalcă „dictatorului”), omul era mult mai senin și mai relaxat, permițându-și, din preaplinul conștiinței și responsabilității dumisale, să ridice miza alarmant de mult: „ Ponta: Entonces, seguro que me retiro. Reporterul: DimitiríaPonta: Sí, asumo mi responsabilidad, pero he sido acusado por un criterio político y, además, no han querido escuchar mi punto de vista.”(s.m.) Dicționarele ar zice că asta înseamnă că omul s-a angajat să demisioneze dacă… Dar poate că vom asistat în curând și la o revizuire a dicționarelor de limbă spaniolă…

(Este ceva bizar în aceste intervenții. Ponta vorbește despre el ca despre un altul: „dacă va fi cazul”, „dacă se va considera că am greșit”, „dacă se va dovedi că am plagiat”. Sau măcar acceptă această logică. E straniu să vorbești astfel, când ai putea folosi un condițional-optativ care să dovedească și prin asta improbabilitatea acestor supoziții. El pare să nu știe dacă e cazul, nici ce a făcut, nici dacă e eronat ce a făcut. Oare de ce joacă cartea niznaiului?)

După cum bine știți, nu conștiința sensibilizată, nici protestele (probabil inutile, deși petiția a adunat peste 8000 de semnături) ale mediului academic din România l-au determinat să fie atât de categoric. Nici vorbă. Ci coada de topor (aka ministrul învățământului sau Liviu Pop – un nume care va rămâne de o scârbavnică pomenire în istoria contemporană) a făcut cărțile cum se cuvine.

În prezent, din această diferență de ton la nivelul declarațiilor pontice (!) deduc că nu se mai teme de nimeni. D-aia îi dă mâna să vorbească fără frică despre demisie. Comisia de Etică a fost îngenuncheată încă de pe vremea când trebuia să investigheze situația umilului Mang – umil, pentru că n-a apucat să-și creeze o anvergură politică națională. Să ne înțelegem. Nu cred că neapărat cei numiți în locul celor plecați sunt lipsiți de coloană vertebrală. Însă a fost o demonstrație de forță. Partidul a transmis prin coada de topor cine face jocurile în acest caz.

Când în vizor a intrat și lucrarea lui Ponta, trebuia mers și mai departe de atât, fiindcă nu era vorba numai de un articolaș acolo, ci de ditamai lucrarea de doctorat. Așa că Liviu Pop s-a repezit de a desființat și reînființat CNATDCU. Ba chiar i-a și tăiat din atribuții, ca să nu poată face nimic semnificativ în cazul lui Ponta. Pe față, fără fandoseli inutile. Omul e succint și la obiect. Căci doar are toată cohorta USL-istă de partea lui. Nu contează în ce fel și pe cine mai afectează, important e să scape șeful său basma curată.Citește mai mult »

Forumiști și anonimi de ispravă

artistsvalley.com

Nu e deloc un titlu de glorie să faci parte dintre „forumiștii” sau „anominii” internetului (laolaltă cu „postacii” sau „cretineții”). În general, cei care au bloguri sau administrează site-uri unde se pot insera comentarii sunt sătui de anonimi care, beneficiind de avantajele identităților fictive, amenință, înjură, vorbesc în dodii, fără să fie nevoiți să-și asume nimic. Ei sunt doar niște voci care latră și umplu internetul de zoaie.

Iată însă că printre acești anonimi se ascund și oameni de ispravă. Primi pe listă, și cei mai controversați, sunt celebrii membri ai grupării „Anonymous” care, printre altele, luptă împotriva dictaturii internautice pe care încearcă diverse guverne sau instituții suprastatale s-o instaureze. Fiind, de profesie, hackeri ctivitatea lor are, firește, umbrele ei, însă direcția generală e susținută tacit de multă lume.

România are și anonimi de ispravă specifici. Cazurile Corinei Dumitrescu, al lui Mang și, recent, al lui Victor Ponta au pornit de la niște „denunțuri” anonime. Niște forumiști binevoitori, care preferă să-și păstreze anonimatul, vin și furnizează niște indicii inițiale. Dacă povestea pare să se împotmolească sau să cadă în uitare, ei revin și aduc noi dovezi.

Din păcate pentru cei „atacați”, aceste dovezi sunt destul de solide și, oricât ar urla dânșii, e greu să crezi că ar fi vorba de un atac murdar orchestrat de opoziție, de căpcăunul Băsescu sau mai știu eu din ce zone oculte ale adversarilor USL-ului.

Logica e extrem (extrem!!) de simplă: dacă nu ar exista chestiuni suspecte în publicațiile incriminate, povestea s-ar fâsâi de la sine, căci presa vrea sânge. Dar iată că intră în dezbatere oameni care știu ce înseamnă teze de doctorat, știu ce înseamnă articol științific și pot să își dea cu părerea mult mai în cunoștință de cauză.Citește mai mult »

Nu cred că Victor Ponta a plagiat

Având în vedere că d-l D.P. Aligică a fost prudent văzând textele incriminate și nu s-a pronunțat categoric, înclin să cred mai degrabă că povestea asta arată altfel.

Și că, în esență, nu e vorba de Ponta și doctoratul său, care nici nu interesează pe nimeni cu adevărat, la urma urmei. Căci Ponta e un procuror a cărui activitate nu cred că e condiționată de titlul său universitar. Poate să facă rechizitorii corecte fără particula „dr.” înaintea numelui.

Și mai cred că, în substratul poveștii, avem o chestie mai nasoală decât un plagiat amărât, pentru o „manga” cum laude. Mă tem că e vorba despre o metodă consacrată, de un tipar al delăsării și dezinteresului pentru acuratețea informației, pentru calitatea muncii, pentru acribia cărturărească de odinioară, pentru seriozitatea ce (presupunem că) există la acest nivel de studii.

Dacă tot a făcut o listă bibliografică a autorilor folosiți în lucrare, de ce s-ar mai fi ostenit să dea să pună și ghilimele, să dea și trimiterea exactă? Căci, cine chiar vrea să afle de unde până unde se întinde un citat, poate merge direct la bibliografie și să compare. Cărți întregi. Că doar ce altă treabă are dacă îl ard astfel de curiozități?

Nu știam de ce, în urmă cu vreo 5 ani, la un seminar de la master, o doctorandă citea de zor prezentarea la o carte, iar eu constatam, năuc!, cum că tot ceea ce spune e preluat din prefețe, istorii literare, studii critice dar, atenție, fără să mai facă precizarea „citez… am încheiat citatul”. Citea cu hotărâre ca și când ar fi debitat singură tot materialul bibliografic.

Pe lângă asta, mai era și faptul că între citatele respective adesea nu intervenea decât cu conjuncții și prepoziții, ca să le poată lega unele de altele, în special când erau din autori diferiți.

Acuma știu, ea reprezenta un nou model de doctorand: „fușericiul” (de la „a fușeri”). Fușericiul se pare că nu are timp pentru „detalii”, pentru el e mult mai importantă ideea. Nu se împiedică în norme și canoane academice rigide, când are de transmis un boț de cunoștințe esențiale pentru lume.Citește mai mult »

Plagiat în colecția Biblioteca Adevărul? – cazul Mândrie și prejudecată

De la bun început am fost destul de sceptic vizavi de colecția de cărți pe care „trebuie să le ai”. Mi-am exprimat rezervele și cu altă ocazie. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că volumele publicate au două mari calități: sunt noi și sunt bine legate (deci rezistente în timp). Nu mă impresionează brizbrizurile de pe copertă, nici cele de interior. Nu-i mare lucru nici „pielea” în care sunt înveșmântate. A, și mai au o calitate: accesibilitatea sub raport financiar.

Când vine vorba despre conținut, lucrurile se schimbă. Un neajuns ar fi lipsa oricăror informații suplimentare (prefață, postfață, tabel cronologic) care ar fi îmbunătățit semnificativ ediția, i-ar fi dat o ținută intelectuală. Nici măcar o banală notiță biografică nu există. Cred că era util pentru cititorii cărților din această colecție – deci nu pentru posesorii lor – să afle când a trăit autorul și ce alte cărți importante a mai scris.

Acestea reprezintă însă totuși doar niște amănunte pentru marea masă a publicului țintă. N-ar fi cazul, așadar, să bag bețe în roate unei afaceri prospere și culturalizatoare. Am identificat însă și o problemă mai serioasă. Care, de asemenea, nu-i privește pe cititori în mod direct, dar are de-a face cu onestitatea și chiar cu legalitatea.

Am primit în anticariat un exemplar, pe care trebuie să-l am, din Mândrie și prejudecată. Așa că mi-am zis că ce ar fi să-l schimb pe cel de-acasă, care era cam ramolit. Zis și făcut. Dar, cum m-am mai ars cu traduceri recente, m-am pus să verific dacă textul tradus de Corina Ungureanu pentru Editura Adevărul Holding este unul de calitate. Și cum să te lămurești mai bine decât comparând între ele cele două variante. Iată ce a ieșit (am evidențiat cu culori deosebirile).Citește mai mult »