De ziua națională, două vorbe despre străini

(sursa)
(sursa)

Unul dintre lucrurile care m-au frapat cel mai tare când am citit Pentateuhul a fost atenția de care se bucură străinii, nevoiașii și grupurile vulnerabile în legea mozaică. Evreii erau mereu povățuiți cum să se poarte bine cu aceștia.

În ultima vreme, mă frapează stăruința cu care străinii devin dușmanii poporului (român). Am scris mai multe texte în care pledez pentru patriotism, în care chiar găsesc că există ceva bun (chiar dacă pervertit) în manifestările naționaliste ce par să cunoască un reviriment în Europa și nu numai.

Însă găsesc cu totul revoltător și imoral faptul că acum a fi străin devine în sine o vină în gura unor indivizi fără scrupule, dar care pozează în mari patrioți și s-au apucat să vâneze cu sârg vânzătorii de neam și țară.Citește mai mult »

Se naște un nou patriotism?

 Romania - harta

Deși corul celor mulți – români – încă mai cântă afurisenii împotriva României sau românilor, un grup tot mai prezent și mai viguros pare să fi ales o partitură diferită. În răspăr cu dorința foarte vocal exprimată a multor dezamăgiți de a părăsi țara, se fac auzite glasurile celor care vor să rămână.

Cea mai mediatizată formă a acestui nou patriotism este amestecată cu protestele la adresa RMGC. Iar înainte să trec mai departe, aș invoca încă vreo câteva exemple. Știu personal cel puțin trei medici care ar putea pleca oricând în străinătate, dar refuză să o facă. Am mai citit și despre alții. Iar aceste declarații vin pe fondul unui adevărat exod de cadre medicale.

Am mai văzut apoi și la români care fie sunt în străinătate și vor să revină, fie au plecat, dar vor să nu uite – nu știu de ce – locurile natale, același gen de discurs în care își manifestă interesul pentru limba română, pentru tradiții, pentru cultură, pentru istorie. Iar acest interes se păstrează viu și constant, pe durata a ani de zile, deci nu e un accident sau un simplu puseu sentimental-nostalgic.

Acest gen de patriotism este, în varianta sa inițială, necontaminată, unul așezat, fără ură pentru unguri/evrei/țigani, fără patos istoric, fără patimă naționaloidă. Am discutat cu mai mulți astfel de oameni, am citit despre alții și, în esență, ei nu fac paradă de sentimentul lor patriotic, nici nu cântă înlăcrămați cântece despre neam și țară.

Ei n-au nimic nici din Vadim, nici din Păunescu, nici din Zelea-Codreanu, nici din Ceaușescu/Iiescu. Sunt mai degrabă niște inși care, într-un fel întrucâtva misterios, au înțeles că nu-i întâmplător faptul că sunt români și manifestă interes viu, ponderat și sănătos pentru țara lor de baștină.

Se prea poate ca acest patriotism să se regăsească foarte rar în stare pură, Citește mai mult »