Ziua când EI… și când NOI

C Mihai Petre (sursa)
Palatul Parlamentului – Mihai Petre (sursa)

Când l-am votat pe actualul președinte, n-am făcut-o cu mari speranțe, nu am avut cine știe ce iluzii. Prestația televizată fusese slabă, cu un singur moment de răsturnare a situației. Dar voiam să nu iasă celălalt, fiindcă se concentra foarte tare puterea în mâinile unui singur partid, iar interesele acestuia puteau fi promovate fără efort. M-am bucurat de rezultatul votului, dar sub spectru negativ: „bine că nu…”.

În toată acea poveste, înverșunarea cu care lupta Antena 3 pentru propriul candidat, felul absolut lipsit de orice scrupul profesional în care-l promova, atacurile feroce la adresa tuturor adversarilor, tonul agresiv și inclusiv instigarea pe care o practica acest post erau semnul unei anomalii, a unei boli care se cuibărise în lumea jurnalismului.

Din nefericire, s-a încercat o contraofertă de aceeași factură din partea adversarilor politici. O formă de mizerie moral-politică, asezonată cu „dezvăluiri” senzaționale, cu atacuri necinstite, cu instigarea votanților, cu multă ură personală revărsată peste țară.

Dacă aș fi nutrit dorința ca acest gen de a face presă să dispară definitiv – și am nutrit-o –, nu am avut niciodată în vedere o singură tabără, ci un nărav, o practică nocivă care însă atingea cele mai înalte cote mai ales la A3, grație unui grup de așa-ziși jurnaliști ale căror resorturi umane și morale nu reușesc să le înțeleg.

Dar tristețea adevărată nu era că ei fac toate astea, că se scălâmbăie într-un spectacol dezumaniza(n)t și că încalcă nu doar norme deontologice, ci decența, bunul-simț, buna-credință și respectul reciproc între oameni. A vorbi votanților ca unor proști pe care-i știi captivi și îi manipulezi ca să le storci afectele mi se părea umilitor. O amplă manifestare de infinit dispreț. Principala tristețe este însă că, cu toate astea, oamenii îi priveau ca pe niște personaje mesianice. Rău am ajuns…

De aici mi se trage antipatia față de fenomenul Antena 3 (cu toate diseminările lui prin alte televiziuni ce poartă alte nume, dar aceeași manifestare). Nu de la vreun atașament pentru Băsescu sau pentru alții din tabăra adversarilor anteniștilor.

Multă vreme am avut impresia că există, în România, NOI și EI. Mai ales NOI cei care ne ducem viața îngropați în dări, birocrație, legi strâmbe sau încurcate, victime ale sistemului, și EI care sunt deasupra tuturor acestor lucruri.

Dar mereu părea o stare de provizorat.Citește mai mult »

Anunțuri

Niște mârlani

parlamentul
(© Moise Guran)

Scriu acest text nu ca să-mi descarc nemulțumirile. E adevărat că mă încearcă un acut sentiment de revoltă când văd ce se întâmplă, dar nu sunt surprins, pentru că niciodată nu m-am așteptat la ceva bun de la USL. În orice caz, nu la lucruri bune în sensul de nobile, ci doar la cârpeli care să dea bine pentru alegeri.

Texul îl scriu mai degrabă pentru a lua act de mârlănia parlamentarilor și pentru a înmulți numărul celor care-și exprimă consternarea și revolta. Desigur că un Vlad Petreanu, un Moise Guran sau un Cristian Pantazi grăiesc mai bine și mai convingător. Dar zic și eu în dreptul meu.

Nu mă deranjează faptul în sine că vor fi (probabil) amnistiați niște condamnați, fiindcă fiecare e un individ cu familie, cu suferințe, cu (poate) mustrări de conștiință. Însă nu e vorba aici despre orice fel de deținuți. Iar asta devine o problemă. Nu prea contează nici părerea pe care o avem despre RMGC și Roșia Montană.

Problematic e felul în care lucrează mârlanii. Vin în aceeași zi cu două legi controversate, după ce le-au dezbătut la adăpostul nopții (legea mineralelor și legea amnistiei). Peste astea două, introduc o a treia inițiativă, care le permite mârlanilor să scape de anchetele DNA. E foarte important și ce soartă vor avea aceste legi, dar e grăitor felul în care au fost mânărite în disprețul țării.

Dacă nici după asemenea manifestări de crasă nesimțire USL-ul nu pierde măcar o treime din votanți și mai ales votangii, atunci sigur imbecilizarea nației a atins cote practic ireversibile. Mă întreb când am fi aflat ce se mai dezbate prin Parlament în cazul în care presa „băsistă” (odioasa!) n-ar fi intrat foarte rapid pe fir.Citește mai mult »

Cum se fac legile

by darktaco, via http://www.sxc.hu

Din câte înțeleg eu ca profan al chestiuni, există vreo trei feluri de legi. Legi cu caracter adminstrativ, care nu vizează comportamente sociale deviante, ci pur și simplu organizează activitatea unor instituții. Aici nu contează prea mult premisele legilor, fiindcă e vorba de acte normative tehnice.

Vin apoi cele două categorii care mă interesează. Mai întâi, sunt legile făcute pentru oameni fundamental buni care mai și greșesc din când în când. Toată lumea știe și invocă mult clamata prezumție de nevinovăție. Ei bine, această categorie de legi pornește de la ideea că omul nu este vinovat. Ori, mai exact, că vinovăția este o excepție. Și, în civilizația modernă, cam spre acest model se tindea.

Există însă o categorie de legi care pleacă, dimpotrivă, de la prezumția de vinovăție. Toată povestea cu amenințările teroriste, de exemplu, a transformat paradigma astfel încât legile ce erau menite să protejeze cetățeanul cinstit de încălcări ale drepturilor au devenit legi care verifică cetățeanul dacă este sau nu cinstit. În principiu, asta înseamnă că toată lumea e suspectă până la proba contrarie, deci nevinovăția trebuie dovedită și este, la nivel conceptual (nemărturisit), o excepție.Citește mai mult »

Discursul Regelui Mihai – ce n-am înțeles din acest eveniment

Probabil că, dacă România ar fi fost monarhie și azi, cam așa m-aș fi așteptat să arate un discurs în care regele se adresează periodic națiunii: să fixeze niște repere (istorice și morale – sic!), să dea coerență și semnificație evenimentelor, să stabilească niște ținte, să aprecieze progresele și să sancționeze neajunsurile. Dar fără să intre în polemici demagogice cu trepăduși politici și activiști ahtiați de putere și puși pe căpătuială.

Desigur că se vor găsi niște „șmecherași” pripășiți prin Parlament care să bage de vină, care să se simtă atinși de cuvintele monarhului, dar asta nu face decât să-i demaște ca intriganți sau vinovați sadea, pe care i-au întărâtat „aluziile” acestui discurs.

Sunt însă câteva lucruri – în relație cu acest eveniment – pe care nu le-am înțeles. Nu, nu cred că e „un gest de normalitate”, cum zice Geoană, ci este „un moment excepțional”, cum zice… tot Geoană. Nu mă interesează persoana lui, ci această oscilare care-l determină să clasifice același eveniment în două categorii contradictorii.

Pentru ca să intre în normalitate, discursurile regale ar trebui să aibă o frecvență oleacă mai mare decât 1 în 60 de ani. Și fug cât mă țin picioarele de alte implicații posibile ale acestei idei de „normalitate”.

Nu e normal ca regele să se adreseze națiunii dintr-o postură de exclus, de mazilit. Faptul că e cetățean român nu-l îndreptățește neapărat să ia cuvântul în Parlament. Dar regele este încă, de drept, monarhul României, însă continuă să fie deposedat de toate drepturile instituționale aferente. Așa că suveranul vine în fața aleșilor poporului într-o postură anormală.Citește mai mult »

Nu mai ştiu ce vreau

Când auzi de reducerea numărului de parlamentari îţi vine să zici din reflex un „da” puternic şi hotărât. Cum să nu vrei să scadă numărul unor indivizi care, în marea lor majoritate, au făcut averi, comit tot felul de mici sau mari fraude tolerate, se comportă arogant şi egoist, îşi legiferează privilegii pe viaţă etc. etc. etc.?

Dacă stai însă câteva minute sau ore (că în câteva secunde nu se stinge fervoarea şi satisfacţia de a-i vedea ameninţaţi) parcă altfel arată lucrurile. Dacă mai şi citeşti despre alte plaiuri unde, aşa cum e, politicul valorează totuşi ceva din cauză că vorbim despre sistem reprezentativ şi vocea naţiunii, parcă se duce elanul iniţial. Când mai auzi şi că în ograda naţională proprie există voci care grăiesc cu scepticism (CTP, de pildă), deja mai că baţi în retragere.

Iar apoi te poţi întoarce fără fierbinţeală să priveşti cam cum stă treaba de fapt. Diminuarea numărului de parlamentari înseamnă, logic, că vor accede mai puţini politicieni (şi independenţi) în Parlament. Adicătelea, accesul va fi mai dificil. Un independent va avea nevoie de mai multe voturi decât în trecut. Totodată bătaia pentru locurile eligibile va fi mai aprigă în interiorul partidelor.Citește mai mult »

Criza de oameni (1)

Habar nu am dacă ceea ce zicea Boc era populism pur sau nu (cum că moţiunea viza blocarea legii pensiilor). Dar, dacă e adevărat, atunci parlamentarii s-au mişcat exemplar şi şi-au salvat dosul de o pârleală inimaginabilă: diminuarea pensiilor şi tulburarea liniştii de la bătrâneţe.

Cum să faci, domn’le, aşa ceva unui politician care s-a spetit să dea ţării legi şi principii înţelepte? Cum să-l privezi de o pensiuţă grasă când el s-a privat 4-8-12 ani de o viaţă tihnită şi, în schimb, a trebuit să dea interviuri pe la televizor, să locuiască în Bucureşti cu chirie? Sau când, în loc să facă bani cum face tot românu’, s-a sacrificat să asude prin Casa Poporului, fără să aibă şi el voie la oleacă de boutique, acolo, cu care să mai producă un şfanţ? Inadmisibil, într-adevăr.

Dar insist că s-ar putea ca ceea ce spune Boc să fie populism de cea mai joasă speţă. În parte, sunt convins că aşa şi este. Legea asta putea să intre mai demult în dezbatere, să fie scoasă de la naftalină înainte de criza de acum. Dar nici replicile pe care le primeşte de la celelalte partide nu sunt mai breze. Acum, ori s-au tâmpit cu toţii, ori ne cred tâmpiţi pe toţi. Mai există şi a treia variantă: cum interesele le sunt în pericol, s-au panicat şi au început să debiteze orice ca să iasă bine din acest moment.Citește mai mult »

Cuvinte care trădează

Guvernul se tot laudă de ceva vreme că urmează să-şi asume răspunderea pentru nişte legi, în faţa Parlamentului. În sine, formula defineşte, din câte înţeleg eu, o procedură care asigură o trecere mai rapidă prin legislativ a unui act normativ.

Dacă însă desfacem puţin această sintagmă, rezultatul este de-a dreptul… revelator. E clar că ceea ce fac eu reprezintă o metodă care, în altă situaţie, ar fi fără sens. Însă locuim în România… unde lucrurile capătă mereu semnificaţii surprinzătoare.

Mai întâi să vedem ce întrebări ar putea ridica afirmaţia că în data cutare, Guvernul îşi va asuma răspunderea. Adică tot ceea ce a făcut până acum nu-şi asumă? Toate deciziile pe care le ia aproape de un an pot fi la un moment dat repudiate şi neasumate de către executivul actual? Ori înseamnă că hotărârile de până acum n-au fost luat cu responsabilitate? Că, deşi e criză economică, s-a decis la plesneală sau în funcţie de interesele personale/partinice ale unora?

Chiar dacă vă vine şi ne vine să răspundem în mare parte afirmativ la întrebările de mai sus, abţineţi-vă puţin. Fiindcă lăsăm anecdoticul la o parte, ieşim din calambur şi trecem la chestiuni mai serioase. Nu chiar de tot, că fără puţină speculaţie ironică nu mai iese demonstraţia.Citește mai mult »