Copiii din comunism

Copii basarabeni în Siberia http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Bsarabeni_Siberia_3.jpg
Copii basarabeni în Siberia
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Bsarabeni_Siberia_3.jpg

Mulți ne-am petrecut copilăria în comunism și avem nostalgii care ne leagă afectiv de acea perioadă. Unii, mai norocoși, au prins anii mai buni, în special ’60-’70, alții, mai ghinioniști, au prins ani răi ’50 și ’80, cu precădere.

Probabil că există o largă majoritate de oameni care au amintiri frumoase din acei ani, fie că au trăit mai greu, cu pâine pe cartelă, cu restricții, cu tancurile rușilor la colț de stradă etc., fie că au prins zilele când mai găseai câte un kil de banane, carne la liber, salam fără soia etc.

Cred că și de aici vine dificultatea individuală de condamnare a trecutului comunist. Plus că, la ce reguli noi de viață inventează contemporanii noștri și la ce confuzie generală există în societate, e aproape inevitabil regretul pentru stabilitatea și limpezimea unor lucruri de atunci.

Totuși, nu despre acei copiii care am fost cei mai mulți dintre noi voiam să scriu, ci despre alții, minoritari, dar importanți prin felul în care au trăit comunismul.

În comunism au trăit și copiii celor care, în ani ’50 (bănuiesc că știți prea bine că arestări s-au făcut și în rest, dar acel deceniu a reprezentat momentul de vârf) au fost arestați. Unii dintre ei au trăit ani întregi fără să știe dacă tata (mai ales) e în viață. Alții au fost deportați în Bărăgan – asta presupunea că erau duși și abandonați undeva în câmp, să se descurce cum pot – împreună cu familia (în cazul „fericit”) sau doar cu unul dintre părinți ori chiar cu vreun bunic.

Alții erau lăsați în grija rudelor binevoitoare – vezi cazul Mihai Wurmbrand – căci părinții erau luați și nu se știa nici unde au fost duși, nici dacă se vor mai întoarce vreodată. Alții trebuiau să se înghesuie împreună cu alte 2-3 familii într-un apartament (domiciliu forțat) din casele proaspăt naționalizate.

Și fiți siguri că n-am epuizat posibilitățile: mai existau, de pildă, și familiile mutilate care se mutau în apropierea localității unde se afla lagărul în care se presupunea doar că fusese dus unul dintre părinți (mai ales tata).

Pe lângă ce sufereau acești copii – frig, foame, frică, nesiguranță, dor de părinți, umilințe etc. – e aproape o glumă sinistră să pretinzi că o palmă sau o nuia peste fund poate „traumatiza” un copil. Disproporția e atât de mare, încât te ia cu amețeli, însă ea vorbește despre diferența mare dintre ce trăim acum și ce trăiau ei atunci.

Dar n-am terminat. Citește mai mult »