Pentru viață!

IMGP2127Fiindcă am participat la „Marșul pentru viață”, simt nevoia să-mi clarific mie însumi cum înțeleg această idee. Nu încerc să impun convingerile mele și altora și, cred că e important, nu mă fac purtătorul de cuvânt al marșului. Deci aceste opinii nu reprezintă un punct de vedere oficial și nici măcar o dare de seamă sau o concluzie a ceea ce s-a întâmplat efectiv la marșul de sâmbătă, iar enunțarea lor e o încercare de armonizare a teoriei cu practica.

Mediatizarea. Un astfel de marș are un evident și voit caracter mediatic. Când se adună 20 de inși într-un oraș de provincie ca să susțină o cauză, presa poate considera că e vorba despre un incident izolat. Dar dacă se adună câteva sute în câteva zeci de orașe din țară, avem obligatoriu o știre. Iar din această știre, oricât de deformată, aflăm că mai mulți oameni din țara asta consideră că există o problemă serioasă care trebuie semnalată atenției publice.

De obicei, există și un mesaj transmis, pentru cine are urechi de auzit. Iar unele instituții de presă chiar reușesc să sesizeze corect acel mesaj (Moise Guran, de pildă, spunea la Europa FM ce a înțeles și cred că a surprins esențialul, chiar dacă discuția ulterioară era cu argumente pro și contra avort).

Principiul vieții. Am înțeles acest marș în primul rând ca o pledoarie pentru valoarea vieții. Într-o vreme când sunt valorizate toate formele de viață, când există o preocupare intensă pentru drepturile animalelor și pentru protejarea vegetației, 480 de avorturi la mia de nașteri pare totuși cam mult și cam în disprețul vieții.

Indiferent de locul în care se află celulele vii (dacă pe Marte sau în pântecele unei mame), calitatea lor de a fi vii nu se schimbă. Așadar, la un prim nivel, avortul ucide ceva viu. Deci marșul atrage implicit atenția asupra nevoii de a respecta viața nenăscutului și de a o trata – chiar atunci când există interese divergente – cu mai multă considerație.

Persoana. Cei care militează pentru dreptul la viață a celor nenăscuți nu se limitează doar la afirmarea principiului vieții – care e foarte general, putând fi aplicat inclusiv la organismele monocelulare –, ci merg mai departe și susțin demnitatea și drepturile persoanei umane. Dacă la punctul precedent nu ar trebui să avem deloc conflicte de opinii (fiindcă viața celulei e detectabilă științific), la acest punct intervin adevăratele probleme.Citește mai mult »

Anunțuri

Mihai Maci – Cine sunt marginalii lumii moderne?

Marți, 05.11.2013, ora 17.00, în sala mare a Primăriei din Oradea, d-l Mihai Maci susține conferința cu tema: „Cine sunt marginalii lumii moderne?”

Mihai Maci - Cine sunt marginalii societatii moderne

Weber și alți inutili

Teatro dal Verme, Milano via wikimedia

Și-a pierdut vremea compunând muzică. Nici măcar n-a trăit foarte mult. Sărmanul, putea face și el ceva util. Să inventeze niște mașini-unelte, niște forme de făcut cărămizi, niște arcuri de pus sub trăsuri. Orice, numai să nu piardă vremea cu operă, auzi tu! Adică să taie frunze la câini. Sărmanul Weber… cum de nu a avut pe cineva pragmatic lângă el să-l îndrume?!

La fel și ălalaltu’, Schubert. Care a trăit numai 31 de ani. Chiar nu şi-a găsit nimic mai bun de făcut decât să scrie muzică simfonică? Nu erau pe vremea lui destule „cluburi” sau cum le-o fi zicând atunci ca să-şi omoare neuronii și să-și rezolve tensiunile interioare? Nu avea bordeluri în care să-şi consume energia? Iar dacă-i rămânea o fărâmă, nu putea să facă ceva util societății? Niște schiuri, niște ochelari, un tambur, o roabă mai performantă… orice.

Niște ratați compozitorii ăștia, n-au făcut decât să inventeze tot felul de melodii absolut plictisitoare. Dacă vrei muzică adevărată, ai Marius Moga, ai bâțâieli senzuale, nu fracuri, viori, harpe și tot felul de blestemății care te adorm. Muzică de calitate te pune în mișcare. Ia niște house, niște manele, niște rock. Dar nu prostia aia simfonică din care nu înțelegi nimic.

De foame nu ne ține, de frig, nici pe atât. Nu rezolvă problema locurilor de muncă, nu ne aduce mai mulți bani în portofel, nu ne face nici mai deștepți, nici mai norocoși. Complet inutilă toată treaba… Nici distractivă nu e, nici măcar gagici nu poți agăța pe muzică d-asta.

Citește mai mult »

Bicicleta

În urmă cu vreo cinci ani, făceam drumul de acasă până la serviciu cu bicicleta. Foarte eco și foarte sănătos. Eram cât se poate de trendy. Din păcate, un hoț priceput m-a lăsat pieton. Nu prea am înțeles de ce a râvnit la cel mai ieftin DHS de pe piață… În fine.

La vremea respectivă, cea mai mare grijă era să găsesc un drum cât mai puțin aglomerat, să evit străzile mari și arterele foarte circulate. Vă mărturisesc că nu era tocmai ușor, fiindcă, dacă găseai un trotuar, sigur avea porțiuni foarte nasoale, așa că erai nevoit adesea să ieși în calea mașinilor. Unde mai pui și faptul că pe un trotuar relativ îngust trebuia să încapă și pietonii, și bicicliștii, și animalele de companie. Uneori negocierile erau destul de aprige…

Prin urmare, se înțelege că am primit cu mare bucurie vestea că Oradea pregătește piste pentru bicicliști. Când colo, în loc de piste, am căpătat niște mâzgălituri pe trotuar, care, chipurile, delimitau zona alocată bicicliștilor de cea a pietonilor. Altfel spus, eram nevoit să fac exact ceea ce făceam și până atunci, atâta doar că acum aveam o linie pe care să ne batem.

Colac peste pupăză, pe porțiunea dintre Cantemir și Nufărul (indicația e doar pentru cei familiarizați cu Oradea, pentru restul o să zic: vreo 3-4 km), pista era absolut impracticabilă, din cauza autoturismelor parcate pe sectorul destinat bicicliștilor. Nimeni nu ținea cont de acea „pistă”. Nici cei care aveau tot interesul să țină cont nu puteau, fiindcă n-ai ce să faci unei mașini parcate decât, eventual, s-o „mângâi” cu cheia. Celor care li s-a întâmplat, le jur că n-am fost eu!Citește mai mult »

Și noi ce/pe cine mai batem?

Imaginea: drjeanetteraymond.com

Cândva era un adevărat titlu de glorie să-ți mai snopești din când în când nevasta. Intra în „fișa postului”: el să dea, ea să încaseze. Nimeni nu se mira decât dacă el dădea prea tare și o desfigura. O față plânsă sau spășită dovedea că scărmănătura avusese loc recent. Și gata. Acum însă, organizațiile pentru drepturile femeii au luat taurul de coarne și descurajează această practică.

Nici copiii nu aveau o soartă mai ușoară. Bătaia ruptă din rai li se aplica de câte ori se considera necesar. Unora chiar și pe la vârsta de 20 de ani. „Eu te-am făcut, eu te omor” era nu doar un slogan, ci o explicație, o justificare și, totodată, o sentință. Dar și acolo s-au făcut progrese însemante de când există o linie unde copiii pot reclama abuzurile părintești.

Dacă situația soațelor și cea a copiilor nu e încă foarte clar tranșată (faptele de violență fiind greu de dovedit și, de obicei, membrii familiei ezită să facă plângere), soarta animalelor e mai privilegiată. Nu trebuie decât un trecător dotat cu un telefon care să înregistreze „cruzimea”, că pe urmă agresorul poate face pușcărie. Cel puțin așa spune legea.Citește mai mult »

Drumuri de evitat (1)

Aceasta e porțiunea în discuție

Ca șofer ce mă aflu, oricât de sporadic m-aș sui la volanul mașinii, m-am gândit că n-ar fi rea ideea să dau de știre și altor „colegi de trafic” unde găsesc drumuri în stare foarte proastă.

Încep acest „serial” cu o surpriză urâtă de care am avut parte într-o seară cam ploiasă în Oradea natală. E vorba de B-dul Decebal, pe porțiunea dintre intersecția cu str. Primăriei și Grădina Zoologică. Șoseaua a fost tăiată în mai multe locuri de niște gropari de cabluri sau țevi și n-a fost recondiționată corespunzător. Plus că iarna a lăsat niște gropi în intersecția cu str. Cuza-Vodă, respectiv str. Vlădeasa, de simți până la inimă când le nimerești cu roata mașinii. Există mai multe rute ocolitoare, folosiți-le până nu aveți motive să regretați.

Emisiune radio despre Ionatan Piroșca

Azi, luni, 26.04.2010, RVE-Oradea va difuza o emisiune despre Ionatan Piroșca, începând cu ora 10.00 (și în reluare de la ora 17.00). La realizarea emisiunii au participat: Rodica Bogdan, Camelia Luncan, Cătălin Lata, Samuil Mitra și subsemnatul. Emisiunea poate fi ascultată live pe site-ul radioului (sigur funcționează cu aplicația iTunes).

Anticariat – în Oradea

Chiar dacă, în prezent, cititul este o corvoadă pentru unii, o deprindere demodată pentru alţii sau o pierdere de vreme nelucrativă pentru cei dedicaţi capitalului, nu-mi vine să cred că cititul şi, desigur, scrisul – care trebuie să-l preceadă în ordinea logică a operaţiilor – au apărut doar ca un moft „cultural”. Vechii fenicieni, vechii summerieni, vechii egipteni sau chinezi, toţi au vrut să lase nişte urme descifrabile cu privire la lucrurile care li se păreau semnificative.

Într-o vreme mă gândeam să cercetez de unde vine nevoia omului de a povesti, dispoziţia lui ficţionară, necesitatea de a plăsmui în formă epică. Cred că cele două imperative au obârşie comună, într-o anumită măsură.

Opinez că scrisul ţine de lupta omului cu propria efemeritate, de eternitatea pe care o adulmecă sau vrea să o facă parte a istoriei sale personale. Şi cititul, pe de altă parte, poate fi pus în legătură cu imbolduri multiple: curiozitate (chiar indiscreţie morbidă), dorinţa de putere (cei care stăpâneau taina semnelor grafice aveau un ascendent asupra celorlalţi), respectul pentru strămoşi, reverenţa faţă de zei sau ritualuri, dar şi foamea de cunoaştere, neliniştea sufletească, nevoia de a înţelege marile momente ale vieţii.

Mă opun aşadar ideii că cititul şi scrisul sunt nişte deprinderi capricioase ale câtorva bizari cantonaţi în paseism şi nostalgii elitiste. Cred, mai degrabă, că cele două îndeletniciri ţin de anumite necesităţi ancestrale, iar lipsa lor e o amputare, un handicap afişat ostentativ ca semn de mare emancipare mentală şi comportamentală. Aşa cum moda dictează preeminenţa moralei subiective, de pildă, tot modele impun şi desuetudinea scrisului şi, îndeosebi, a cititului.

E foarte greu, când ai un interes, să faci distincţia între atitudinea gratuită, pledoaria dezinteresată, pe de o parte, şi comportamentul materialist, motivată pecuniar. Tocmai ăsta e acum cazul meu. Citește mai mult »