Trista patimă a falsificării istoriei

Istoria de Nikolaos Gyzis (sursa)
Istoria de Nikolaos Gyzis (sursa)

E notoriu dictonul care spune că istoria o scriu învingătorii sau cei puternici. N-am crezut niciodată întru totul această zicere, fie și numai pentru faptul că uneori e foarte greu de stabilit un singur învingător și, pe de altă parte, mereu rămân niște urme din istoria distrusă a învinșilor1.

E limpede însă că există o boală a rescrierii istoriei într-o cheie favorabilă propriei grupări sau propriei persoane (pentru ilustrare, a se vedea practica comunistă în domeniu). Trebuie ținut cont că istoria nu e pur și simplu o relatare a faptelor, ci o interpretare concisă a unor evenimente între care se stabilesc anumite relații. Se prea poate ca relațiile pe care le stabilește istoria să nu fi fost neapărat fidele realității.

Cu toate acestea, există niște cerințe minimale ale adevărului istoric. Nu poți scoate dintr-o istorie onestă personajele care nu ți-au plăcut sau care, între timp, ți-au devenit antipatice (din cine știe ce motive). E lipsit de etică să reții doar acea parte a istoriei care îți convine sau în care favoriții tăi fac jocurile.

Chiar dacă nu aprob, pot înțelege că și creștini din veacurile trecute au luat parte la acest joc, probabil mânați de intenții deosebit de nobile. Însă nu mai pot înțelege de ce creștini care au trecut prin focul Reformei și care mai defilează și cu înalte standarde etice se dedau la același trist joc de falsificare a istoriei.

Nu ai dreptul moral să relatezi istoria unei biserici, a unei organizații, a unei școli evanghelice acoperind ani întregi sub o frază evazivă, evitând personaje și evenimente esențiale din propria istorie.Citește mai mult »

Așa să pățească toți cei care descoperă adevărul

Imaginea: http://stareanatiunii.com/

Măsura lui Funeriu de a instala camere de supraveghere generat o corectitudine a examenului de bacalaureat fără precedent în ultimii ani.

Știa toată suflarea implicată în aceste examene anuale că „protocolul” își îndeplinea funcția corespunzătoare: aceea de a asigura procente frumoase de promovabilitate pe școală, pe județ și pe țară. Nu cred că vreun elev sau vreun dascăl a fost în pericol se creadă că ceea ce vedea an de an la televizor e și adevărat. Toți știam că statisticile finale erau consecința unor mânării grosolane în majoritatea covârșitoare a școlilor.

Acum însă șansa de a ajunge la un adevăr dureros e teribil de mare. Înspăimântător de mare. Grație lui Funeriu. Nu cred că e un ministru excepțional, ba chiar are destule hibe, dar iată că a comis un gest ce pune pe jar pe toată lumea. Personal mă declar cu adevărat plăcut surprins de faptul că a recurs la singura metodă care putea să și dea oarece roade: supravegherea video. Spre deosebire de anul trecut

Dacă rezultatele de acum nu cumva i-au speriat prea tare pe toți factorii implicați, atunci m-aș aștepta ca anul următor camerele de supraveghere să devină obligatorii și în „județele sărace”. Eventual, s-ar putea testa și eficiența dispozitivelor de bruiaj pe unele centre de examen.

Puși în fața acestor procente surprinzătoare, politicienii s-au grăbit… să se disculpe și să strângă, parșiv, capital politic.Citește mai mult »

Guvernul cu o singură calitate

Imagine preluată via http://scienceblogs.com/

Nu am stat să mă gândesc ce calități vor fi avut celelalte guverne ale României după ’89, dar mi se face tot mai limpede că cel actual are o mare calitate. Ea reiese cam din tot ce întreprind miniștrii, din toate declarațiile, din toate planurile. Dar e totdată și singura calitate. În rest, puterea executivă (cum este numită) e cam… lipsită de putere și de voință. Și nu știu de ce termenul „executiv”, în acest context, mi se pare că are a face mai mult cu executările silite, decât cu aplicarea unui program de guvernare.

Această calitate pe care o elogiez aici este – ca să nu vă țin în suspans – onestitatea. E adevărat că se manifestă mai degrabă involuntar și colateral. Însă acest fapt nu e de natură să-i diminueze din însemnătate. Din păcate, această trăsătură nu este suficientă în sine ca să devină și o virtute. Astfel că rămâne doar o caracteristică importantă. Pentru noi. Dar și pentru ei.

Toate guvernele de până acum (cu mici excepții înregistrate cel mai probabil la nivel de intenții sau la nivel de ministere – izolate și neutralizate la timp!) au făcut tot ce au putut să sugă bani din economia românească așa nenorocită cum era ea. Au fost o grămadă de fabrici de privatizat fraudulos. Iar unele guverne, dacă vă mai amintiți, dețineau chiar ministere specializate pe acest domeniu.

Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Văcăroiu, Petre Roman, Radu Vasile – nume de gropari. Citește mai mult »