O Europă care înțelege doar(?) limbajul morții

Regina Europa, de Sebastian Munster (sursa)
Regina Europa, de Sebastian Munster (sursa)

S-a făcut multă vorbire despre faptul că Europa ar fi neglijat 2000 de morți din Nigeria, victime ale grupării teroriste islamiste Boko Haram, în timp ce își jelea cei vreo de 20 de „eroi” morți pentru libertatea de exprimare. Cel puțin cam așa suna prezentarea tendențioasă a unora.

Dacă ne referim strict la șefii de stat și de guvern care au participat la marșul solidarității, e posibilă și această interpretare. Dar dacă ne uităm pe știri, acuza este nefondată și deformează adevărul.

Rămâne însă adevărat că evenimentul tragic din Franța a fost semnificativ mai mediatizat măcar în primă fază, iar asta cred că ține de mai mulți factori.

Întâi de toate, astfel de incidente nu sunt foarte frecvente în Occident. Iar dacă au loc, există o cohortă întreagă de vânători de senzațional care se reped imediat cu toate mijloacele din dotare ca să facă cât mai multă publicitate cu sânge. Aproape orice cetățean european are asupra sa un telefon capabil să filmeze sau o cameră foto cu funcție de filmare.

Pe când, Africa e mai departe, e mai violentă de felul ei, dispune de mai puține modalități de mediatizare și, foarte probabil, ne interesează îndeobște mai puțin.

Confortul nostru european este în așa fel construit încât să ducă astfel de incidente spre periferia atenției publice și individuale, să le ignore pe cât posibil, pentru a se putea întreține iluzia că „nouă nu ni se poate întâmpla”.Citește mai mult »

Siria și tragicomedia occidentală

Domeniu public http://en.wikipedia.org/wiki/File:Flag_of_Syria.svg
Domeniu public: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Flag_of_Syria.svg

În urmă cu 10 ani, Occidentul invada Irakul în căutarea armelor de distrugere în masă. Presa occidentală a fost extrem de aspră cu George W. Bush, mai ales când nu s-au prea găsit mult hulitele arme. Până-ntr-acolo încât Obama se angaja, spre satisfacția publicului și a presei care-l adula, să aducă înapoi americanii din teatrele de război (în speță: din Irak și din Afganistan).

Azi, Obama pregătește deja o lovitură împotriva Siriei. Rețeaua de relații și susțineri este extrem de încurcată, încât nu cred că vreun telespectator de rând va putea vreodată s-o înțeleagă cu adevărat. Cred că până și experții au destule probleme să priceapă rivalitățile, alianțele și rațiunile care le justifică.

Ironia face însă că o buna parte a publicului – educat cu teorii pacifiste, anti-Bush (războinicul fără scrupule!) vreme de mai mulți ani – nu mai are chef să vadă invazii și nu prea mai crede în „dovezile” produse de occidentali.

Pe lângă asta, încercând din greu (și reușind) să-l portretizeze pe Bush cât mai întunecat și mai indezirabil, cred că presa socialistă a reușit să discrediteze inclusiv Occidentul pe care-l reprezintă. Căci, în esență, am înțeles că occidentalii s-au amestecat în problemele Orientului Apropiat din interes, nu din vreun soi de înaltă compasiune (fie ea oricât de compromisă).

În aceste condiții, vine îngerul socialiștilor, tovarășul Obama, și vrea să justifice prin presă – cum altfel? – o iminentă lovitură asupra Siriei. Cine mai poate crede acum în justețea cauzei occidentale? Cine mai poate crede în onestitatea motivelor? Cine mai poate înțelege justificările? De ce am crede că acum, în sfârșit, intervenția e justă, de vreme ce Occidentul a greșit – cel puțin acesta e mesajul presei – de toate cele 3 ori când a intervenit, în ultimii 25 de ani, în Orientul Mijlociu?

Plus că sirienii se omoară între ei de 2 ani, timp în care Obama și ai lui au stat pe margine – că doar au fost alegeri în America, în 2012, și războiul dă rău la imaginea stângistă Citește mai mult »

Doar babele se mai duc acolo

www.baywideweb.com
http://www.baywideweb.com

La biserică. Numai ele, că-s superstițioase. Numai ele și, prin extensie, toți bătrânii care nu prea mai au ce face, care nu prea mai au cu cine să stea de vorbă. Așa că se duc la biserică și stau acolo, se roagă.

Dar ar putea la fel de bine să meargă în altă parte. În parc, la pescuit, în vecini la o bârfă bună. De ce tocmai la biserică? Cât de mare poate fi această „superstiție” dacă îi scoate din casă și iarna și pe căldură?

Oare cum se face că din creierul bătrânilor n-a fost extirpată nevoia de religie? Cum se face că, vorba lui Vasile Tomoiagă, evoluția n-a putut s-o eradicheze după ce tot ea, potrivit dogmei evoluționiste, a introdus-o nu se știe cum acolo?

Sau cum se face că tot scepticismul comunist și toată îndobitocirea otevistă n-a eliminat din bătrâni dorința de a se înfățișa duminică de duminică la biserică?

E drept, poate că-i doar un obicei. Dar bătrânii renunță la multe obiceiuri pe care nu-i mai ajută puterile să le practice. De ce nu renunță și la asta? Cu atât mai mult cu cât sunt spre capătul vieții și realmente nu mai au nimic de apărat, nimic de pierdut, nimic de demonstrat.

Ce-i cu nevoia asta compulsivă de a căuta un loc în care se presupune că te întâlnești cu Cineva transcendent, invizibil, cu o plăsmuire – cum cred unii – a unor minți primitive și a unor imaginații înfierbântate.

Nu vreau sub nicio formă să sugerez că babele bisericoase ar fi vreun argument că Dumnezeu există sau că religia e necesară. Nici vorbă. Dar cred că aceste babe și cu moșii lor ar merita să fie studiați cu mare atenție.Citește mai mult »