Îmi vreau votul înapoi!

Domnule Antonescu,

V-am votat. Nu fiindcă reprezentaţi cea mai bună opţiune, ci fiindcă păreaţi a fi răul cel mai mic (să-mi fie cu iertare, dar cine şi-ar mai putea pune azi încrederea în politicieni?). Am văzut cum au guvernat liberalii, deci nu avea rost să-mi fac iluzii că aţi fi unul dintre eroii salvatori care să scoată ţara din haos.

V-am votat pentru că nu votez cu stânga (din motive ideologice dar și morale). O stângă criptocomunistă aflată, în continuare, sub oblăduirea nefastă a clicii lui Iliescu. Oricum, după cum arată în Occident, nici nu voi vota vreodată cu stânga.

V-am votat pentru că PNŢ-ul a sucombat şi eraţi singurul reprezentant de dreapta cu oarece şanse la accederea în turul doi.

V-am votat pentru că nişte oameni decenţi şi respectabili (Neagu Djuvara, Zoe Petre, Emil Constantinescu) vă dădeau credit şi vă susţineau. Şi mi-am spus că vor fi ştiind ei mai mult decât ştiu eu.

Dar îmi vreau votul înapoi.

Votul meu nu este tranzacţionabil. Nu vi l-am dat ca să i-l duceţi lui Geoană şi să aveţi cu ce negocia.Citește mai mult »

Orbeții și țeapa sau victoria simbolică a comunismului

Trecură și alegerile. Fără surprize în ce privește candidații. Dar cu surprize oferite de politicieni. Mă interesează două dintre ele. Amândouă mi se par grotești.

1. Pe când televiziunile filmau sediul de campanie al PDL am zărit – și nu mi-a venit să cred – niște steaguri galbene agitate de susținători. Nu erau ale PNL, ci ale… PNȚ-CD. Trist, dizgrațios, inimaginabil. Orice ar fi făcut Băsescu bine, nu mă duce capul să pricep cum pot oamenii din PNȚ să se umilească susținându-l tocmai pe cel care le-a semnat condamnarea politică. E mai mult decât un gest de slugărnicie politică, mi se pur și simplu imoral.

În orice caz, dacă asta e posibil, atunci chiar că nu văd să mai existe vreo limită a decenței politice. Poate că spiritul creștinesc i-o fi motivat pe cei din PNȚ să cadă la pace tocmai cu Băsescu. Oare ce le-o fi oferit în schimb? Pe ce s-au lăsat cumpărați? Sau, ca să fiu mai puțin mercantil: ce idealuri au descoperit deodată că întruchipează marele Traian?

Se pare că însemnul electoral nu le-a fost de mare ajutor, fiindcă ochiul le-a rămas închis.

2. A doua situație grotescă – pentru mine desigur – e cea a unui Crin Antonescu dispus să îi dea voturi lui Geoană. Mulți dintre votanții lui Antonescu nu sunt mari cunoscători ai doctrinei liberale. Dar votul lor era în mod clar anti-fsn, anti-Iliescu. Acum însă, candidatul dreptei este dispus să negocieze tocmai cu cei care-i snopeau înaintașii în ’90 prin Piața Universității și prin sediile partidului.Citește mai mult »