Să recunoști un dar…

(Sursa)
(Sursa)

Una dintre marile cazne de care se plânge toată lumea – încât și codul bunelor maniere psihologice acceptă concesii – este să găsești „cadoul perfect” pentru cineva, indiferent cine. Zic că s-a ajuns la concesii fiindcă o doamnă psiholog care vorbea la radio conchidea că e acceptabil și să dai bani în loc de cadou. Ca să nu-ți stresezi neuronul peste măsură.

La grea trudă trebuie să te înhami an de an să intuiești și ce i-ar plăcea celuilalt, să-l și surprinzi (plăcut!), să-l și impresionezi și să te simți și tu victorios că ai făcut exact ce trebuia.

Totuși, o sarcină cel puțin la fel de dificilă (deși înclin să cred că e chiar mai solicitantă) e să recunoști un dar. Mai ales atunci când nu prea ai nevoie de el, când ai cam de toate și îți poți oferi singur orice ți-ai dori.

Miza nu cade pe a ști să primești un dar care ți se face. De bine de rău, ne-am civilizat și ne putem educa să nu facem grimase nasoale. Accentul cade pe a nu presupune din start că ți se cuvine, ci a aprecia ce face celălalt, ăla care-și bate capul să te cadorisească. A vedea, dacă vreți, cadoul din perspectiva celui care-l oferă.

Când nu ești într-o stare de spirit adecvată, e foarte greu să apreciezi trențele copiilor adunate într-un ghem inform ca fiind un cadou făcut cu inimă și cu cine știe câtă trudă. Altfel spus, îmi pare dificil să recunoști un cadou pentru ceea ce este în raport cu dătătorul lui.Citește mai mult »

Anunțuri

Darul lui Dumnezeu – poem de F.M. Dostoievski

Nașterea Domnului - Andrei Rubliev (sursa)

Nu știam că Dostoievski ar fi scris așa ceva! Am preluat integral textul de pe pagina de facebook Fyodor Dostoevsky.

An angel-child on Christmas Eve
Did God send to the world.
„As you walk among the pines,”
He said and then he smiled,
„Do cut a tree and, in my name,
Do give it to the kindest
And the sweetest child on earth.”
The angel-child was puzzled deep:
„Whom shall I give it to?
How shall I know which of the babes
Has earned the prize of our Lord’s grace?”
„You’ll know,” was all God said,
And the Heavenly Host did part.
The moon stood high and lit the road
That led into the city.
The air was full of happy song,
Joy awaited every child…
So with the tree upon his back
The cheerful angel boldly strode.
Now, take a look in every window:
What cheer in every room!
Christmas trees all burning bright
As they do on Yuletide night.
The angel now began to rush
And made his way from home to home,
So as to find that special one
Who would receive God’s gift.Citește mai mult »

Exilul şi aşteptarea

Fuga în Egipt (sursa)
Fuga în Egipt, de Joachim Patini (sursa)

„Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Şi niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lumină lină din lumină lină”

(Lumină lină – Ioan Alexandru)

Distanţa dintre cer şi pământ este imposibil de precizat. Pentru simplul motiv că nu există un loc anume de unde începe cerul. Interesant că există însă exprimări de tipul „ca de la cer la pământ”. Şi mai e interesant că, deşi se vorbeşte despre „albastrul cerului”, pământul e cel albastru. „Planeta albastră”.

Aşadar, nu facem decât să ne raportăm la ceva foarte vag şi să trăim cu impresia că privim „în sus”, când albastrul e în jurul nostru, e printre noi, cerul nostru e printre noi. Logic vorbind.

Nu ştiu cum va fi fost înainte de căderea lui Adam. Dar odată exilaţi din paradisul primordial, am devenit atât de siguri pe noi, încât am mutat centrul lumii pe pământ. Poate că aveam nevoie să facem asta, ca să ne căutăm curajul să fim fericiţi. Ca să putem trăi, să ne găsim un rost.

Chrisos e „Lumină din Lumină”. Nu e vorba de lumină în sens figurat, ci de lumină cum „ochii omului nu au văzut”. Lumina a păşit în exil, cu riscul de a fi dispreţuită, pentru că evidenţia imposibilitatea fericirii. Evidenţia gravitatea, amploarea crizei, a minciunii.

Îndeobște, exilul nu este un loc al libertăţii, cum se întampla să fie în perioada comunistă pentru români. Exilul e locul departe de casă, de limbă, de neamuri, de prieteni, e locul unde dezrădăcinatul nu mai are confortul relaţional, lumea iubirii în care locuia. Fiindcă fiecare dintre noi căutăm să ne amenajăm un colţ de iubire în care să creştem, să stăm pe cât se poate fără măşti. Exilul – surghiunul – e locul unde nu poţi fi tu, aşa cum eşti, în tot adevărul de care ești în stare. În exil eşti altul, eşti necunoscutul care apare şi trebuie acceptat, asimilat, recunoscut, evaluat.

Christos a spus oamenilor că sunt nenorociţi. A denunțat sistemele care promiteau binele omului. A introdus în lume îndoiala față de realitate și față de prezent odată cu credința în ceva absent, niciodată văzut, mereu presimțit, aproximat, dorit.

Christos exilatul. Autoexilatul. Lumina a venit să prindă umbră. A venit să fie confundată cu tot felul de arătări.Citește mai mult »

Putem FI mai buni de Crăciun?

 

Caricatură de Louis Dalrymple, pentru revista Puck. (sursa)
Caricatură de Louis Dalrymple, pentru revista Puck.  (sursa)

Dacă prin a FI mai buni înțelegem a deveni mai buni în esența ființei noastre, e foarte probabil că nu putem FI cu adevărat mai buni de Crăciun. Deși… dar mai bine să nu anticipez.

Dacă prin a FI mai buni înțelegem a ne comporta mai bine cu semenii, atunci răspunsul este, cu siguranță, afirmativ. În acest sens, putem FI mai buni.

Da, oamenii au capacitatea să se prefacă, să simuleze generozitatea, să dăruiască fără să simtă neapărat și compasiune, să facă acte filantropice ca să iasă în evidență, să fie amabili numai de pe vârful limbii, să clocotească pe dinăuntru, dar să pară serafici pe dinafară.

E și asta o formă de ipocrizie, fără-ndoială. Să te pretinzi mai bun decât ești în realitate, să maimuțărești ceea ce nu ai fost niciodată, să-i lași pe ceilalți cu impresia că ești un individ mult mai nobil decât te cunoști pe dinăuntru.

Așadar, putem FI mai buni de Crăciun cu prețul autenticității. Și ce dacă? Într-o vorbă celebră, Steinhardt spunea:Citește mai mult »

Un Crăciun pur(icat)

Imaginea asta circulă pe facebook

Am văzut în ultimii (mai ales vreo 10) ani o tendință destul de pronunțată care vizează reevaluarea critică a Crăciunului din perspectiva unui creștinism pur(ist). Adică, se ia fiecare element și se trece prin sita literalismului biblic și, dacă rămâne ceva, bine, dacă nu, și mai bine. Măcar a fost purificată sărbătoarea de elementele ei păgâne.

Bradul. Nu apare în Scriptură, deci ne debarasăm de el – dacă-i artificial – sau nu-l mai achiziționăm – o cheltuială în minus. Foarte bine, am scăpat de un prim element păgân care popula în chip fraudulos casele pioase ale creștinilor. Plus că asta vine și cu un avantaj colateral: o economie de curent electric, fiindcă, odată suprimat suportul ei vegetal, nici instalația de becuri clipărețe nu-și mai are rostul.

Moș Crăciun. Nu este nicăieri nominalizat în Scriptură, așa că să facă repede cale-ntoarsă pe horn în sus. Cu tot cu costumului lui cel roșu à la coke. Oricum ne cam incomoda, fiindcă trebuia să debităm tot felul de fabulații care să-l îndreptățească în fața copiilor. Cum noi suntem niște conștiincioși soldați ai adevărului, iată că scăpăm dintr-odată de o pricină de păcătuire – că mult mai întreabă copiii ăștia și, ca să-l scoatem basma curată pe Moșu, eram nevoiți să mințim (ptiu!).

Cadourile. Nu se mai justifică în absența unui distribuitor legitim. Se pot deriva niște argumente de tipul: Dumnezeu ne-a făcut Darul suprem, așa că și noi, la rândul nostru, se cuvine să amintim în mod simbolic acest eveniment. Dar dacă venim la sita strictă a biblicității lor, cadourile cad examenul. Oricum, în afară de Cina Domnului și Botez, nimic nu trebuie reluat în chip simbolic și repetitiv. Deci le tăiem și pe astea de pe listă, iar bugetul iese iarăși întărit și din cura depăgânizantă.

Ce mai rămâne? A, toate obiceiurile care înconjoară sărbătoarea. Citește mai mult »

Gift of Ages