Laur și Laura se vor ocupa de imbecilizarea copiilor noștri

Dacă încă nu ați aflat, Laur și Laura sunt cei care îi vor „îndruma” pe copiii de clasa a v-a „prin manual[ul]” (?) de educație fizică. Deci tot ce urmează să spun, de rău!, îi are pe ei în vedere, nu care cumva să credeți că am ceva cu cei ce au venit cu această strălucită idee de a crea un manual de imbecilizat copiii. De conținutul manualului – din punct de vedere al specialității – n-am să mă leg, fiindcă nu e de competența mea, dar avem destule alte… elemente pe care le putem pune în valoare.

În primul rând, la nivel estetic, manualul arată ca un lucrare de licență tehnoredactată rudimentar în Word. Pentru cei care nu știți ce înseamnă asta, putem traduce cam așa: nicio editură care se respectă n-ar trimite spre publicare un material „aranjat” în halul ăsta (poze de proastă calitate, prost aranjate în pagină, cu sau fără chenare de încadrare; text aruncat „cu furca”, când prea înghesuit, de nu se poate citi, când prea larg; fonturi care se schimbă aleator sau care n-au fost schimbate; semne grafice uitate în text). Poate că totuși varianta tipărită va fi ceva mai brează…

o pagina tehnoredactata
Sunt curios câte erori de aranjare poate găsi un tehnoredactor priceput în această pagină. PS: Fontul folosit e altul decât cel din chenarul de sus.

Apoi, vine textul la rând. Nu spun că profesorii de educație fizică ar trebui să știe limba română la nivel de specialist, dar cu siguranță cu editura care publică un manual ar trebui să aibă un specialist care să știe gramatică. Formulări precum „respirația corectă în efort constă în realizarea inspirației profunde și a expirației forțate, încercând să dai afară cât mai mult aer” (p. 38) sau „prin escaladare te poți urca pe un obstacol mai înalt și trece (?!) pe partea cealaltă” (p. 45) sunt cel puțin… deficitare.Citește mai mult »

32.460 de elevi nu au promovat examenul la Evaluarea Națională

După părerea mea, cu cifra de mai sus ar trebui să înceapă știrile care prezintă rezultatele la examenul recent încheiat. Sunt sătul de triumfalismul stupid care pune în față notele de 10 (sub 500, dintr-un total de 140.712 de înscriși). Practic, un orășel ceva mai mare decât Câmpina și-a ratat examenul – în mod normal, notele sub 5 nu ar trebui luate în calcul la admitere, altfel examenul devine aproape inutil. Acest fapt reprezintă mult mai adecvat performanțele sistemului decât o fac absolvenții străluciți.

Cu alte cuvinte, un sfert dintre elevii care ajung în clasa a VIII-a sunt „analfabeți”, în sensul că sistemul este astfel structurat încât nu-i poate pregăti pentru un examen de nivel mediu. Pierderile colaterale de 25% sunt foarte mari. Nu vorbim despre examenul de bacalaureat, care nu ar trebui să fie obligatoriu, ci despre un examen care verifică, în esență, capacitatea lor de a înțelege un mesaj, de a reformula niște idei cu propriile cuvinte și de a stăpâni cunoștințe medii de matematică.

Potrivit statisticilor oficiale, în ultimii 5 ani, 187.673 de elevi s-au aflat în această situație. Repet, pentru fixare: în doar 5 ani de zile, sistemul de învățământ din România a produs un „balast” educațional de mărimea orașului Brăila. La nivel local, 1136 de elevi orădeni au luat note sub 5, adică aproximativ 38 de clase a câte 30 de elevi fiecare. Chiar o fi puțin?

Am pus cuvintele astea dure în ghilimele tocmai pentru că sub aceste cifre se ascund oameni vii, niște adolescenți care și-au ratat un examen important și care vor fi nevoiți să-și găsească un drum în viață fără aportul unor minime noțiuni dobândite în anii de școală. Unele licee admiteau anii trecuți elevi și cu medii sub 5. Ce era să facă? Dar cine poate crede că acești elevi pot fi reabilitați în cei 4 ani de liceu, astfel încât să recupereze ce au pierdut în cei 8 ani precedenți?

Cei cu note foarte mari se împart în mai multe categorii posibile (ba chiar foarte probabile). Citește mai mult »

Codul etic al dascălului

Moise cu cele zece porunci, Rembrandt (sursa)
Moise cu cele zece porunci, Rembrandt (sursa)

 

Dacă am fi într-o țară cât de cât normală, un cod etic al profesorilor și învățătorilor ar veni oarecum firesc (deși poate că nici măcar n-ar fi necesar), s-ar înscrie într-un pachet de bune practici și intenții ce reglează raporturile dintre școală și societate.

La noi însă, această propunere – în aparență onorabilă – are tot felul de fațete întunecate. Căci corupția consistentă, aia care aduce bani gârlă, nu e în straturile dascălilor simpli, a învățătoarelor devenite țațe și mahalagioace, ci mult mai sus, pe la directori, prin inspectorat, prin ministere.

Cazurile reclamate până acum mie mi se pare că nu dovedesc corupția sistemului, ci, cel mult, nesimțirea, proasta creștere, aroganța sau, de ce nu?, onestitea și acceptarea unei stări de fapt generalizate. De la fiecare ședință cu părinții se vine cu buzunarul mai ușor. Și foarte puțini sunt cei care dau „benevol”.

Oricine a avut de-a face însă cu inspectoratul pentru vreo problemă mai complicată știe că acolo lucrurile sunt așa cum le hotărăsc tartorii locali. Pentru că legea și metodologia lasă destul loc și pentru tocmeală. Ei te omoară și te înviază la loc dacă au nevoie de tine. Voi știați că un dascăl nu se poate transfera în primul an de muncă în sistem. Ei, aș! Se poate!

Și, mai presus de orice, ei sunt cei mai aproape și cei mai implicați în afacerile pe bani europeni. Dacă nu cei din minster, atunci cine (să-ți țină cursuri in/utile în după-mesele în care tu ai timp berechet de pierdut), dacă nu cei din inspectorate, atunci cine (să se dea sfară în țară și să transforme acele cursuri în cerințe și „puncte”), dacă nu prin directori, atunci cine (să forțezi profesorii să vină ca să poți justifica la urmă că banii au fost cheltuiți „cu folos”)?

Acești inși unși cu toate alifiile nu lasă, de pildă, ca legea să fie aplicată dur – să meargă banii exact acolo unde merge elevul (celebra finanțare „per capita”) – pentru că trebuie să țină în viță școlile a tot felul de piloși. Deși, judecate lucrurile în amănunt, și aici mai există nuanțe.

Sindicatele, de obicei, nu reprezintă decât o anexă profitabilă a inspectoratelor. Liderii de sindicat sunt tipi cu influență și se poate apela cu încredere la ei pentru a „rezolva” anumite probleme.

De ce sunt atât de convins că inspectoratele sunt corupte? Citește mai mult »

Dragi elevi (viitori studenți CU TOȚII), BACu-i rezolvat!

Așa-i când te bucuri (c)a prostu’. A doua zi afli că ai țopăit degeaba. Ziceam ieri că mă bucur că nu a fost înșeuată iarăși Androneasca în spinarea Învățământului, însă a venit o ministră și mai de soi. Dacă vă amintiți, unul dintre puținele lucruri bune făcute de Andronescu e războiul cu universitățile private care produc diplome pe bandă. La vremea respectivă, își punea în cap toată șleahta de parlamentari cu norme de profesori pe la Spiru și alte universități făcute pe genunchi.

Iată însă că urmează să fie instaurată pe funcția ministerială rectorița de la Dimitrie Cantemir, care poate să îndrepte „nedreptatea” ce li s-a făcut celor „persecutați” de rectorița de la Politehnica din București.

Pentru ca toată lumea să fie liniștită și împăcată, ministeriabila actuală a declarat că se va ocupa ca bac-ul să se desfășoare corect. Corect înseamnă, în traducere liberă, că va exista un număr „corect” de absolvenți, suficienți încât să ocupe toate locurile bugetate „de la stat”, iar cei care rămân să se poată îndrepta spre instituțiile private.

Trebuie să fii tare lipsit de orizont, de noroc sau pur și simplu slab ca să dai la o facultate unde plătești când poți să dai la o facultate unde ai asigurată gratuitatea (dacă te țin mediile). Cred că de aici și reputația nu tocmai strălucită a acestor instituții de învățământ.

Așa că, dragi elevi, stați liniștiți, ieșiți la plajă, la plimbare, aruncați cărțile la o parte, vi se face dreptate: nici bac-ul vostru nu va fi mai greu decât al celor din ultimii vreo 10 ani. Până și cei de anul trecut își vor putea lua revanșa în fața profesorilor și a învățăturii.Citește mai mult »

Primul an după noua Lege a Educației Naționale

D-l Ștefan Vlaston face un bilanț al primului an în care învățământul românesc – care asigură viitorul țării – se conduce și organizează conform noii legi de resort.

Ce a împiedicat Parlamentul, timp de 20 de ani, să producă o lege care să administreze învățământul conform  intereselor economiei naționale, să elimine ipocrizia, mistificarea  și minciuna unor examene trucate, să stopeze fenomenul fabricilor de diplome? Răspunsul e simplu. Parlamentul, ca și Ministerul Educației, s-au aflat sub controlul grupurilor de interese care scoteau bani frumoși din funcționarea fabricilor de diplome. Este si motivul desfiintarii scolilor profesionale. Sa ajunga sa cotizeze toti elevii la fabricile de diplome.  Și atunci, ce șanse existau  ca Parlamentul să producă o lege în conformitate cu interesul național? Niciuna.  Dacă nu se producea asumarea răspunderii, eram acum cu educația ca în sănătate. Adică, un sistem defect.

La „plusuri” rețin:

Cea mai mare lovitură dată de ministrul Funeriu a fost examenul de bacalaureat 2011, primul examen care prin procentul de promovare de 45% s-a apropiat de realitate. Dacă se mergea până la capăt cu identificarea tezelor copiate, rezultatul ar fi fost și mai dramatic. La fel de important, s-au găsit 40.000 de profesori, inspectori, directori, care să-i asculte directiva de a face un examen corect și gunoiul ascuns atâția ani sub preș a fost scos la iveală. Spre disperarea fabricilor de diplome, care au împins-o pe Ecaterina Andronescu la gesturi disperate și ridicole, un proiect de lege prin care picații la bacalaureat puteau accede în învățământul superior.

La „minusuri”:

O altă imensă nerealizare o reprezintă menținerea managementului în învățământul preuniversitar, mai precis mențienerea  politizării. Deși există articole de lege clare, care impuneau schimbarea structurii Consiliilor de Administrație din școli și selectarea directorilor în urma unui concurs decis de Consiliile de Administrație, începând cu 8 octombrie 2011, nu se întâmplă nimic. N-a apărut nici legislația secundară necesară. Aceiași directori numiți politic, cu delegație, sunt și acum în funcții, deși aparțin clientelei politice. Probabil ca tocmai de aceea sunt menținuți, având în vedere și interesele electorale viitoare.În urma rezultatelor foarte slabe de la examenul de bacalaureat, nimeni nu dă socoteală. Cu excepția câtorva cazuri penale, restul personalului didactic, de conducere și control, îsi iau, bine mersi, salariile, chiar dacă au inregsitrat zero procent de promovare, sau pe aproape. Aceleași salarii cu ceilalți profesori, care au rezultate remarcabile. Chiar nu au nicio vină? Alături de faptul că salarizarea nu se face dupa merite, performanță și rezultatele muncii, faptul că în educație, nimeni, niciodată, nu dă socoteală de nimic, reprezintă explicația simplă a locului  rușinos pe care-l ocupăm în clasamente internaționale. Situație la care nimeni nu pare să găsească soluție. Și să dea socoteală pentru neputință.

Nu există criteriul acela obiectiv care să măsoare performanța și rezultatele activității personalului din învățământ.  Am propus să fie „progresul școlar” al elevilor, măsurat cu aplicații informatice, ca diferență între media statistică a notelor de la final și început de an școlar, obținute cu teste grilă personalizate, similare dar nu identice, administrate informatic, corectate tot informatic pentru a  exclude subiectivismul profesorilor. Deși se practică în numeroase țări,  la noi la examenul de rezidențiat, nimeni nu se apleacă asupra acestei soluții. În lipsa ei, se aude în continuare justificarea: „noi suntem profesori buni, doar elevii sunt răi că nu vor să învețe”. Fără o tehnică clară de măsurare a performanței și rezultatelor muncii personalului didactic, nu se va schimba nimic. (s.m.)

La câtă incompetență s-a acumulat în preuniversitar, e greu de crezut că se va ajunge la evaluarea performanței. Se va recurge la evaluarea foilor, a dosarelor, a te-miri-ce-urilor.

Merită citit articolul integral pe contributor.ro.