„În România nu se protestează/nu se face nimic pentru drepturile copiilor din țară” – chiar așa?

„Băiat-ceasornic” în Mexic (sursa)
„Băiat-ceasornic” în Mexic (sursa)

Această afirmație a circulat destul de mult, sub diverse forme, prin media în ultimele săptămâni, ca un fel de contraargument moralizator la campania de solidaritate cu familia Bodnariu și cu  alte familii aflate în situații similare. Dar și ca un subtil reproș adresat creștinilor că reacționează doar la cazuri super-mediatizate.

Contrar acestei afirmaţii însă, în România se protestează an de an pentru drepturile copiilor. Atâta că avem o problemă de terminologie şi o diferenţă fundamentală de paradigmă. Căci, creştinii care s-au coalizat în cazul Bodnariu protestează anual (nu toți, nu la fel de vocal și cu siguranță nu în aceeași formulă – fiindcă… fiecare decide în ce se „implică”), în toată ţara, în luna martie, pentru drepturile copiilor nenăscuţi. Se cheamă „Marşul pentru Viaţă”.

E foarte adevărat că sunt mai puţini, dar e la fel de adevărat că, potrivit convingerilor religioase ale creștinilor, şi nenăscuţii sunt tot fiinţe umane care au dreptul fundamental la viaţă (din momentul concepţiei). Iar cei care, din motive pe care nu le discut aici, nu participă la aceste marşuri susţin exact aceleaşi principii.

Desigur că progresismul contemporan consideră nule astfel de… idei. Însă, dacă vajnicii apărători ai copiilor vor să-i judece pe protestatari în termeni oneşti, atunci trebuie să încerce măcar să-i înţeleagă şi să-i evalueze după proprile principii şi să le dea dreptul creştinilor să vorbească pe limba lor.

Majoritatea bisericilor care şi-au exprimat susţinerea publică pentru protestele recente îşi exprimă anual sprijinul şi îşi trimit reprezentanţi la marşurile pentru viaţă. Şi chiar dacă nu sunt prezenţi (din motive de politici eclesiale, uneori meschine, e drept), atât liderii, cât și enoriașii de acasă sunt de acord că avortul e o crimă împotriva unui copil nenăscut.Citește mai mult »

Pentru viață!

IMGP2127Fiindcă am participat la „Marșul pentru viață”, simt nevoia să-mi clarific mie însumi cum înțeleg această idee. Nu încerc să impun convingerile mele și altora și, cred că e important, nu mă fac purtătorul de cuvânt al marșului. Deci aceste opinii nu reprezintă un punct de vedere oficial și nici măcar o dare de seamă sau o concluzie a ceea ce s-a întâmplat efectiv la marșul de sâmbătă, iar enunțarea lor e o încercare de armonizare a teoriei cu practica.

Mediatizarea. Un astfel de marș are un evident și voit caracter mediatic. Când se adună 20 de inși într-un oraș de provincie ca să susțină o cauză, presa poate considera că e vorba despre un incident izolat. Dar dacă se adună câteva sute în câteva zeci de orașe din țară, avem obligatoriu o știre. Iar din această știre, oricât de deformată, aflăm că mai mulți oameni din țara asta consideră că există o problemă serioasă care trebuie semnalată atenției publice.

De obicei, există și un mesaj transmis, pentru cine are urechi de auzit. Iar unele instituții de presă chiar reușesc să sesizeze corect acel mesaj (Moise Guran, de pildă, spunea la Europa FM ce a înțeles și cred că a surprins esențialul, chiar dacă discuția ulterioară era cu argumente pro și contra avort).

Principiul vieții. Am înțeles acest marș în primul rând ca o pledoarie pentru valoarea vieții. Într-o vreme când sunt valorizate toate formele de viață, când există o preocupare intensă pentru drepturile animalelor și pentru protejarea vegetației, 480 de avorturi la mia de nașteri pare totuși cam mult și cam în disprețul vieții.

Indiferent de locul în care se află celulele vii (dacă pe Marte sau în pântecele unei mame), calitatea lor de a fi vii nu se schimbă. Așadar, la un prim nivel, avortul ucide ceva viu. Deci marșul atrage implicit atenția asupra nevoii de a respecta viața nenăscutului și de a o trata – chiar atunci când există interese divergente – cu mai multă considerație.

Persoana. Cei care militează pentru dreptul la viață a celor nenăscuți nu se limitează doar la afirmarea principiului vieții – care e foarte general, putând fi aplicat inclusiv la organismele monocelulare –, ci merg mai departe și susțin demnitatea și drepturile persoanei umane. Dacă la punctul precedent nu ar trebui să avem deloc conflicte de opinii (fiindcă viața celulei e detectabilă științific), la acest punct intervin adevăratele probleme.Citește mai mult »

1900 de cuvinte despre avort

 afisOradea_web

O sarcină „nedorită” poate fi o povară aproape insuportabilă

N-o spun eu, că n-am experimentat-o, ci o spune un reper al rezistenței anticomuniste pentru mediile evanghelice (deși el făcea parte din mișcarea „Oastea Domnului”): Traian Dorz. Confruntat cu un caz în care doi tineri i se prezintă cu sarcina nedorită și-i cer sfatul, Dorz e de acord ca ei să recurgă la avort (detalii aici)! Cei doi nu erau căsătoriți, iar bărbatul era o „tânără speranță” a grupării, un predicator cu priză. Dorz nu voia ca un copil născut „din flori” să compromită „mărturia” mișcării lor religioase (iar părinții amenințau că se sinucid). Așa că l-a condamnat la moarte!

Ulterior, Traian Dorz se va căi de această decizie. E bine. Dar merită meditat la faptul că un lider spiritual de talia sa a fost în stare ca, atunci când avea de ales între viața unui copil nenăscut și imaginea publică a unei comunități, să aleagă imaginea (amenințarea cu suicidul nu m-a convins).

Cine și cui spune ce să facă

Unul dintre argumentele vehiculate de către militanții pro-choice (adică cei care susțin legalizarea avortului) este acela că „fiecare femeie are voie să facă ce vrea cu trupul ei”. În principiu, sunt de acord cu acest argument. Dar afirmația de mai sus musai împărțită pe segmente ideatice și ideologice.

În primul rând, e drept că fiecare are dreptul să facă ce dorește. Cu condiția să își asume și consecințele faptelor sale. Democrația și statul de drept cam pe asta se bazează: pe libertatea individuală corelată inevitabil cu o răspundere aferentă.

Când vine vorba despre consecințele unui avort, ei bine, aici discuția se desparte pe paliere ideologice. Pentru militanții pro-life (care combat avortul), copilul nenăscut este ființă umană încă din momentul concepției. Astfel că avortul este echivalent cu crima.

Pentru militanții care susțin avortul, cel nenăscut devine la un moment dat ființă umană, nu este de la bun început. Merită remarcat aici că momentul de la care poate fi considerat persoană umană este unul disputat, iar unii au ajuns să considere că nici măcar un bebeluș abia născut nu e încă om cu toate drepturile garantate omului.

Am văzut că se discută adesea cu argumente de tipul „celula x de pe Marte e viață, dar embrionul/fătul nu e”. Pista aceasta reprezintă un drum înfundat. Citește mai mult »