Trăim un creștinism administrativ

Privind la felul în care merg lucrurile în creștinismul evanghelic (dar nu numai), îmi pare imposibil de evitat constatarea că funcționăm într-o paradigmă pregnant administrativă. Poate că aceasta e și unul dintre motivele pentru care viața noastră, ce are un parcurs prea puțin… administrativ, se armonizează adesea dificil, cu opinteli și sforțări, cu o credință standardizată și birocratizată.

Să luăm de pildă relația dintre instituții și comunitate. Deși, teoretic și în mod tradițional, comunitățile locale (fie baptiste, fie penticostale) își revendică drept model Biserica primară, unde prioritatea cădea pe chestiuni spirituale și unde aspectul organic al adunării era foarte vizibil, în practica actuală, instituțiile care au căpătat forță și importanță sunt tot mai multe și mai puternice: comunitățile zonale, uniunile, școlile teologice, organizațiile confesionale concurente etc. Acestea exclud membri (adică biserici întregi), iau măsuri împotriva unor pastori, stabilesc criteriile de validare a pastorilor, stabilesc direcții strategice…

Există o incontestabilă ierarhie de facto, chiar dacă mereu e ascunsă sub titulatura comunitară standardizată „frate”/„soră”. În ultima vreme, aceste structuri ierarhice au fost adesea contestate, puse sub semnul întrebării, privite cu neîncredere ori, în unele situații, s-au discreditat singure prin vocile unor glăsuitori reprezentativi (cel mai celebru este cazul fostului purtător de cuvânt al BOR, ca să culegem exemple din ograda altora). Totuși, ele continuă să existe și să exercite o influență și o autoritate semnificativă.

Putem porni și de la bază spre vârf. Adunările generale ale bisericilor poartă o tot mai puternică amprentă a unor ședințe de asociație, adunări ale acționarilor sau ședințe de partid: raport de activitate, raport de gestiune, alegeri democratice de membri, evaluări de candidaturi, presiuni, manipulări, grupuri de interese etc.

Cum spuneam și cu alte ocazii, pastorii sunt evaluați după criterii preponderent cantitative și/sau de imagine: spirit managerial, capacitatea de a spori numeric o comunitate, elocința, gradele universitare, deschiderea sau închiderea teologică (fără să fie vorba, efectiv, de o evaluare a ortodoxiei dogmatice într-un sens tare).

Toate aceste preocupări ale fiecărei comunități au foarte puține în comun cu modelul invocat: cel al Bisericii primare. Care Biserică nu pare să fi avut adunări generale pentru proiecte de buget, nu alegeau comitete în mod „democratic”, nu își alegeau pastorii cu 3/4 din voturile valabil exprimate, nu cereau spirit antreprenorial sau proiect managerial pe următorii 5-10 ani, nu voiau clădiri noi și încăpătoare.Citește mai mult »