Protestanții, catolicii și ironia istoriei

papa biserica norvegiei

În urmă cu 500 de ani, protestanții proaspăt născuți considerau, prin vocea principalului lor purtător de cuvânt de atunci – Martin Luther –, că Biserica Romei se afla în „robia babiloniană”. Erau multe critici care, pe drept cuvânt, se puteau aduce catolicismului, așa cum arăta el la vremea respectivă.

Ironic e însă faptul că azi, la doar câteva zile distanță, Biserica Catolică publică documentul Amoris Laetitia, în care papa și sinodul catolic pentru familie (desfășurat anii trecuți) resping categoric căsătoria religioasă între persoanele de același sex (și totodată resping orice posibilă comparație între căsătorie și parteneriatele homosexuale), în timp ce unul dintre sinoadele luterane ale Occidentului (e vorba despre cel norvegian) decide să își dea acordul pentru căsătoria religioasă între persoane de același sex. În norvegia, luteranismul a înlocuit catolicismul, care avea pe atunci o vechime de 600 de ani, iar pe urmă a primit (după 1700) o puternică infuzie de pietism (vezi aici mai multe informații).  Ironia e una amară, desigur.

Iată articolul în versiunea oficială în engleză (sublinierea îmi aparține) din documentul catolic Amoris Laetitia:

In discussing the dignity and mission of the family, the Synod Fathers observed that, „as for proposals to place unions between homosexual persons on the same level as marriage, there are absolutely no grounds for considering homosexual unions to be in any way similar or even remotely analogous to God’s plan for marriage and family”. It is unacceptable „that local Churches should be subjected to pressure in this matter and that international bodies should make financial aid to poor countries dependent on the introduction of laws to establish «marriage» between persons of the same sex”.

Merită menționat, în paranteză, că, după ce mulți moraliști s-au agitat și învolburat peste măsură în timpul sinodului catolic pe tema familiei, speculându-se mai ales că se va da liber la căsătoriile între persoane de același sex, raportul final al acestui sinod (cel care stă la baza exortației papei) a rămas fără ecouri, în condițiile în care reafirma valorile tradiționale ale familiei. Unde sunt scandalagii și apocalipticii când ai nevoie de ei?

Raportul oficial al deiciziei luteranilor norvegieni poate fi citit aici. Rețin doar următoarele lucruri (cu sublinierile mele):Citește mai mult »

Misterul euharistic – 5 tentative de elucidare

via: thegospelcoalition.org
via: thegospelcoalition.org

În curând urmează să apară, la Casa Cărții, volumul colectiv The Lord’s Supper. Five views (editat de Gordon T. Smith). Cartea conține perspectiva catolică (Brother Jeffrey Gros F.S.C.), lutherană (John R. Stephenson), reformată (Leane Van Dyk), baptistă (Roger E. Olson) și penticostală (Veli-Matti Kärkkäine).

Nu intenționez să fac aici o recenzie, ci doar să notez câteva observații personale. Ce m-a surprins de la bun început a fost diversitatea ce există în interiorul fiecăreia dintre tradițiile – putem deja vorbi despre tradiție chiar și în cazul penticostalismului – creștine inventariate.

De unde se poate deduce, cu ochiul liber, că subiectul este unul deosebit de complex și de disputat, pe de o parte, și cel mai probabil imposibil de tranșat definitiv, pe de alta. Aproape că putem invoca aici vorba populară „câte bordeie, atâtea obiceie”. Fiindcă, la baptiști, de pildă, aproape fiecare mărturisire de credință mai larg acceptată are particularitățile ei când vine vorba de Cina Domnului.

În ciuda acestei puzderii de concepții, se evidențiază o tendință certă de îndepărtare de sacramentalismul medieval. Mișcarea se produce pe două coordonate principale: istorică și denominațională.

Din punct de vedere istoric, de pe la 1520 încoace, se remarcă dorința tot mai înfocată de a explica rațional ceea ce se întâmplă la împărtășanie. Același trend se observă și în privința confesiunilor desprinse din trunchiul reformei: cu cât sunt mai departe de luteranismul inițial, grupările creștine sunt tot mai puțin predispuse să accepte sacramentalismul.

Trebuie ținut cont însă că am operat aici o generalizare care nu ia aminte la fiecare detaliu istoric și dogmatic. Însă, în linii mari, cam aceasta a fost direcția în care s-a mers.Citește mai mult »