Nuiaua, giranții, CV-ul și alte chestiuni literale

Pedepsirea unui infractor (?) în Timișoara (sursa)
Pedepsirea unui infractor (?) în Timișoara (sursa)

Am remarcat că, în chestiunea pedepsei corporale, în mulți dintre cei care știu ce e de făcut zace o sămânță de… Barnevernet. În sensul că știu atât de clar că pedeapsa fizică e (sau, dimpotrivă, nu e!) obligatorie, încât ar fi gata să impună din exterior un bine superior al copilului din fiecare familie. Și asta fie pe linie bisericească, printr-o învățătură care face din nuia un pilon esențial al educației, fie pe linie profesională, venind cu o perspectivă exterioară de expert, dar la fel de vehementă.

Câtă vreme rămânem doar într-un „război” al declarațiilor și convingerilor, acești doi germeni de absolutism (sau totalitarism) au farmecul lor, fiindcă țin de dorința irepresibilă a omului de a face bine – chiar cu forța – celor din jurul său. Dar bine-ar fi să rămână mereu fiecare doar o opinie care să nu devină lege. Mie unul orice lege care are pretenția că urmărește un bine superior sau suprem mi se pare că are ceva diabolic într-însa. Iar partea diabolică e obligativitatea acestui bine. Nici măcar Cristos n-a avut asemenea pretenții, ci a chemat, a invitat, a lăsat posibilitatea să fie refuzat.

N-am pretenția că voi aduce lumină, nici armistițiu între taberele beligerante, dar mi-am propus să insist puțin pe subiectul cu nuiaua și să mă aventurez să dau o interpretare. A rezultat iarăși un text mai lung, fiindcă am încercat să privesc chestiunea din mai multe unghiuri.

1. Nuiaua, dacă ați avut curiozitatea să căutați, apare în legătură cu pedepsirea copilului doar în cartea Proverbele (13:24; 23:13-14; 29:15; în 22:15 este vorba deja despre „nuiaua disciplinării/certării” – care adaugă o altă nuanță discuției). Trebuie adăugat neapărat însă că pedeapsa cu nuiaua și/sau pedeapsa corporală este recomandată explicit și în cazul „proștilor” (NTR) sau „nebunilor” (Cornilescu). Dar nu există nicăieri sugestia că acești inși „fără minte” ar fi minori (Prov. 10:13; 19:29; 26:3, dar și 14:3, NTR). Cel mai tranșant însă este 20:30, unde soluția pentru vindecarea celui „fără minte” sunt „bătăile și vânătăile până la rană”. (În traducerea ortodoxă, nu se vorbește despre nuia, ci despre „vargă” sau „toiag”, dar trimiterile se potrivesc.)

În ciuda acestui sfat explicit, nu avem niciun exemplu biblic de părinte care și-a pedepsit copilul cu nuiaua (deși se poate presupune că exista această practică în cultura vremii). Nu există vreo poruncă explicită privitoare la natura pedeapsei fizice în Lege, ci doar la uciderea cu pietre (pe care nimeni n-o mai aplică în prezent) a copiilor răzvrătiți (vezi Deut. 21).

2. Cartea Proverbele are și alte prevederi literale care sunt cel puțin interesante. Citește mai mult »

Un Crăciun pur(icat)

Imaginea asta circulă pe facebook

Am văzut în ultimii (mai ales vreo 10) ani o tendință destul de pronunțată care vizează reevaluarea critică a Crăciunului din perspectiva unui creștinism pur(ist). Adică, se ia fiecare element și se trece prin sita literalismului biblic și, dacă rămâne ceva, bine, dacă nu, și mai bine. Măcar a fost purificată sărbătoarea de elementele ei păgâne.

Bradul. Nu apare în Scriptură, deci ne debarasăm de el – dacă-i artificial – sau nu-l mai achiziționăm – o cheltuială în minus. Foarte bine, am scăpat de un prim element păgân care popula în chip fraudulos casele pioase ale creștinilor. Plus că asta vine și cu un avantaj colateral: o economie de curent electric, fiindcă, odată suprimat suportul ei vegetal, nici instalația de becuri clipărețe nu-și mai are rostul.

Moș Crăciun. Nu este nicăieri nominalizat în Scriptură, așa că să facă repede cale-ntoarsă pe horn în sus. Cu tot cu costumului lui cel roșu à la coke. Oricum ne cam incomoda, fiindcă trebuia să debităm tot felul de fabulații care să-l îndreptățească în fața copiilor. Cum noi suntem niște conștiincioși soldați ai adevărului, iată că scăpăm dintr-odată de o pricină de păcătuire – că mult mai întreabă copiii ăștia și, ca să-l scoatem basma curată pe Moșu, eram nevoiți să mințim (ptiu!).

Cadourile. Nu se mai justifică în absența unui distribuitor legitim. Se pot deriva niște argumente de tipul: Dumnezeu ne-a făcut Darul suprem, așa că și noi, la rândul nostru, se cuvine să amintim în mod simbolic acest eveniment. Dar dacă venim la sita strictă a biblicității lor, cadourile cad examenul. Oricum, în afară de Cina Domnului și Botez, nimic nu trebuie reluat în chip simbolic și repetitiv. Deci le tăiem și pe astea de pe listă, iar bugetul iese iarăși întărit și din cura depăgânizantă.

Ce mai rămâne? A, toate obiceiurile care înconjoară sărbătoarea. Citește mai mult »

Sulamita – ediție ilustrată pentru literaliști ;)

Am găsit această imagine – foarte „inspirativă” – pe facebook (via Răzvan Pop – mulţam!), iar apoi m-am dat a căutarea pe net și am preluat-o de pe http://pinterest.com, unde era și color, și la dimensiuni mai convenabile.

Don’t you just love her?

Literalism nenorocit

http://www.cyber-tec.org/

 

 

În sens strict, literalismul se referă la un anume fel de a interpreta Scriptura. Prin extensie, literalismul se poate aplica oricărui tip de text și ar desemna o interpretare literală sau predilecția pentru sensurile imediate, primare, denotative chiar ale cuvintelor. Însă nu doar cuvintele necesită interpretare, ci întreaga realitate este un mesaj amplu, cu un anumit cod ce se cere descifrat. Deci literalismul se poate extinde la orice tip de mesaj.

Nenumăratele concepții filosofice, religioase, artistice, morale stau mărturie a faptului că oamenii simt nevoia să interpreteze realitatea. Că ea nu poate fi receptată altfel, nu poate fi pur și simplu înghițită, asimilată. Nimeni – oricât și-ar dori unii să se/ne convingă de asta – nu e tabula rasa atunci când interacționează cu realitatea. Are o seamă de condiționări genetice, dar și achiziții etice, culturale fie ele chiar și involuntare. Atât de insultatele prejudecăți (de care e o iluzie că ai putea scăpa) sunt astfel de lentile prin care recepționăm realitatea.

Cu cât aceste filtre de percepție sunt mai rafinate, cu atât realitatea căpăta sensuri mai complexe și mai nuanțate. Cu cât filtrele sunt mai rudimentare, cu atât individul este mai predispus către perceperea sensurilor imediate și primitive ale realității. E ca și cum ai avea probleme de vedere, însă, datorită ochelarilor nepotriviți, sesizezi doar obiectele mari, pierzând din vedere și frumusețea și complexitatea lor.

La acest nivel elementar al percepției se situează, de pildă, nevoile primare, ce se constituie ca mesaje pe care orice ființă rațională le poate înțelege repede și se poate folosi de ceea ce a înțeles pentru a-și îndeplini diverse țeluri. O paradigmă morală proiectată asupra lor, adaugă deja niște sensuri suplimentare, modifică interpretarea, dar influențează și comportamentul.

Ca să nu rămânem doar în sferele teoriei, să luăm, de exemplu, umorul. Căci umorul se întemeiază întotdeauna pe interpretare. Citește mai mult »