Către cei care deplâng lipsa interesului pentru carte

(Sursa)
(Sursa)

Atât în mediile laice, cât și în cele religioase, există o lamentare generalizată când vine vorba despre interesul scăzut al tinerilor (mai ales) pentru lectură. Că tinerii nu mai citesc. Că sunt interesați numai de computere și telefoane. Că se analfabetizează. Etc.

Și n-ai putea spune că degeaba se vaită lumea. Dar totuși, poate că ar merita luate în seamă câteva lucruri. Mai ales în ceea ce-i privește pe părinți, dascăli, lideri de opinie din mediile bisericești și alți influenceri care au sesizat gravitatea problemei.

Ca să începem de undeva, se poate ridica întrebarea: cine cumpără dispozitive electronice pentru copii de vârste preșcolare și cine le permite să stea cu ceasurile cocoșați asupra lor? Răspunsul e destul de evident, dar atunci trebuie făcută și legătura cu faptul că acești copii au șanse foarte mici ca peste ani să fie interesați de cărți și lectură, nu?

Cum fac dascălii (de română, să zicem) să prezinte cititul ca pe o activitate interesantă, utilă, agreabilă, benefică, dezirabilă? Obligând elevii să citească romane cu kilogramul? Poate că nu-i cea mai bună metodă (sunt sarcastic aici: evident că nu are cum fi o metodă bună!). Propun un test: fiecare dascăl care deplânge lipsa interesului pentru lectură să se gândească ce carte a citit ultima dată și cui ar putea vorbi cu pasiune despre ceea ce citește (fără să fie obligat de activitatea didactică).

În dreptul oamenilor care cuvântează în biserici: cum demonstrează ei legătura dintre credință și necesitatea sau utilitatea lecturii? Ce cărți citesc ei înșiși și ce ar putea recomanda enoriașilor? Cât de des li se întâmplă să recomande? Ce soluții ar propune ei ca părinți pentru a stăvili efectele nocive ale tehnologiei?Citește mai mult »

Literatura ca… „materie” școlară

…și alte materii ciudate.

(Daumier, Cititorul - sursa)
(Daumier, Cititorul – sursa)

De când mă știu mi-a plăcut să citesc. Ba chiar m-am grăbit să învăț literele înainte să ajung la școală. Așa că în clasa I, am citit de mai multe ori Abecedarul (mai ales poveștile de la final), ca să nu mă plictisesc. Dar mereu am avut o problemă cu lecturile obligatorii. Habar n-am de ce. Asta m-a ținut chiar și în anii de facultate, când cu greu mă convingeam să citesc lecturile pentru examen.

Când am fost nevoit să predau limba și literatura română, m-am trezit în fața unei dileme la care n-am prea găsit soluție: trebuia să impun unor elevi ceva ce eu făceam de plăcere și care cred că trebuie să fie mereu o îndeletnicire plăcută – cititul.

Literatura, ca materie, e capabilă să istovească orice satisfacție din ceea ce ar trebui să fie, după capul meu, bucuria lecturii. Degeaba observam eu cu încântare ironia lui Rebreanu din Ion, de pildă, că elevilor trebuia să le fac lecția după cerințele programei. Ei trebuiau să știe trăsăturile romanului realist, chestii despre naratorul omniscient, comparație cu romanul de factură psihologică, monografia satului ardelenesc, caracterizarea lui Ion, Herdelea sau Grofșoru.

Nu că toate astelalte ar fi rele, dar erau atâtea de spus și de făcut, încât nu mai aveai vreme să transmiți nimic din bucuria lecturii, din importanța sufletească și umană a interacțiunii cu o carte, din valorile etice, estetice, culturale, umane cuprinse într-un roman. Totul se transforma într-o disecție obositoare și pentru ei, dar și pentru mine. Mori cu „planurile de lecție” de gât!

În toate acele procese de analiză, sistematizare, taxonomie etc., încercam să găsesc câte o clipă de răgaz când, ca de la om la om (de la unul căruia îi place mult să citească la unul care se întreabă dacă merită), să le spun la ce le-ar putea folosi în viață să citească și mai ales să citească literatură.

Habar n-am cât am reușit. Citește mai mult »

Copiii din ziua de azi nu mai citesc…

http://www.wpclipart.com/
http://www.wpclipart.com/

Era o vorbă „dacă aș avea câte o sută de lei pentru fiecare dată când am auzit asta…”, atunci aș huzuri. Se potrivește de minune și pentru dățile în care am auzit (într-o formă sau alta) despre „dezinteresul elevilor față de lectură”.

Chiar dacă nu e în avantajul meu, mă văd silit să recunosc că nu sunt chiar surprins că elevii nu mai vor să citească. E ușor să constatăm că sunt dezinteresați (nu toți!), dar hai să răsturnăm puțin enunțul și să vedem ce motive ar avea să fie interesați.

Primul gând care îmi vine în minte este următorul: oare i-o fi educat cineva să citească? Nu știu cine: școala, părinții, bunicii – nici nu mă interesează să culpabilizez pe cineva. Și nu mă refer doar la educație din aia cu bâta și cu nota, ci prin exemplul personal, prin ademenire spre lectură, prin situarea lecturii într-o perspectivă mai amplă a vieții. Mi se pare un prim prag necesar al chestiunii, căci măcar așa știm cum stăm fiecare pentru discuția care urmează.

Iată câteva întrebări ajutătoare pe care m-am gândit să le ridic (și voi încerca și niște răspunsuri): de ce ar merita să citească?; ce să citească?; cum să citească?; când să citească?

De ce merită să citești? Hmmm. Nu cred că pot da un răspuns convingător la această întrebare (atâta vreme cât criteriile cele mai de preț sunt eficiența imediată și profitul maximalizat). Dar cine a ajuns să-și pună întrebarea la modul serios înseamnă că deja are o anumită atracție spre citit, dar nu știe la ce îi folosește și dacă să se lase furat de această preocupare. Mă agăț de acest firav cârlig și spun că merită să citești ca să nu rămâi prost (și să nu ți se atrofieze creierul). Este o condiție doar necesară, nu și suficientă.

E drept că societatea (prin modelele stupide pe care le cultivă) pare să spună altceva, dar cocalarii și pițipoancele sunt în ediție extrem de limitată, iar cei mai mulți oameni din țara asta își câștigă existența din niște profesii ce au presupus documentare (deci și citit). Chiar și la „coada vacii” de-ai vrea să stai, nu mai poți fi analfabet, dacă vrei să trăiești cât de cât decent. Încă nu s-a inventat altă metodă pentru însușirea anumitor cunoștințe decât cititul.

Ce să citești? Ei bine, aici îi înțeleg pe sărmanii elevi. Să le recomanzi Calistrat Hogaș!?!? Geo Bogza – reportaje?! Zău, așa! Mori până termini o descriere d-aia…Citește mai mult »

De ce citesc?

johnny_automatic_books
http://openclipart.org/

Am stârnit ceva discuții când am afișat pe contul de facebook niște observații proprii vizavi de lectură. Mai întâi, spuneam că lectura e numai un drum, nu o destinație, prin urmare, poate conduce practic oriunde. Apoi ziceam că cititul nu te face nici mai sfânt, nici mai bun, ci doar mai cultivat (nici asta nu-i foarte sigur). Însă erudiția nu ține loc de morală.

Asta nu înseamnă că descurajez cititul sau că aș crede că-i totuna dacă citești sau nu. Nici pe departe. Încerc doar să deposedez această activitate de niște țeluri sau realizări care nu-i sunt proprii.

Cred că e foarte bine să citești, dar contează foarte mult ce citești, de ce citești, cum citești, când citești, cât citești. Toate aceste coordonate sunt implicit niște grile de evaluare, cu consecințe specifice. Mai că aș zice că ar merita fiecare analizată separat (poate mă leg).

În acest text însă mă voi limita la a spune de ce citesc eu. Plec din start cu ideea că e mai bine să citești decât să nu citești. Am înțeles că există studii care dovedesc că pentru creier cititul e benefic (dacă îl raportăm, de pildă, la tehnicile audio-vizuale).

În ce mă privește, iată motivele (grupate în trei categorii) pentru care citesc:Citește mai mult »

De ce-i rău să publici cărți proaste

Via: http://www.ala.org

– Cu aplicație la editurile evanghelice –

Ca să ajungem la „de ce-i rău”, mai întâi trebuie să examinăm o problemă ce poate părea, celor mai puțin avizați, halucinantă: de ce-i bine să publici cărți proaste? Dar mai trebuie lămurită o chestiune. Ce înseamnă cărți proaste?

În opinia mea, cărțile proaste sunt, în primă instanță, toate scrierile care nu vor trece proba timpului. Ar fi un subiect infinit de vast să încercăm să detectăm toți factorii care acționează asupra unei scrieri de-a lungul anilor și care se soldează, în final, cu impunerea unui autor sau a unei cărți în canonul literar-cultural al omenirii. Prin urmare, prefer să iau de bună această selecție pe care o avem – cu mici retușuri de nișă.

Cum se aplică însă acest criteriu la producțiile actuale este o problemă ce merită atenție. Cred că, fără să deschid nici acest subiect prea tare, există oameni care au citit suficientă literatură[1] de calitate încât să poată distinge o scriere bună de una proastă. Și mă refer aici la publicul cititor, nu la editorii de specialitate. Așadar, în virtutea faptului că au avut contact cu multe cărți de valoare, pot deosebi destul de repede și de precis valoarea de non-valoare.

La o primă clasificare, în categoria cărților proaste intră toată literatura de consum, toate volumele publicate exclusiv pentru că așa dictează imperativele cv-ului și orice altă maculatură care fură ochii cititorilor neexeperimentați.

În 50 de ani, probabil că o grămadă de cărți de pe listele actuale de bestseller vor fi înghițite de o binefăcătoare uitare. Dar la fel de probabil e că în 50 de ani o bună parte dintre cititorii de acum vor fi și ei oale și ulcele. Așa că trebuie găsite niște filtre eficiente pentru azi.

Tot în categoria cărților proate se pot include și cele care îndeamnă oamenii să facă lucruri rele. Desigur că acest criteriu e aplicabil numai în măsura în care împărtășești o anumită morală. Poate că e impropriu spus „proaste” și că mai corect ar fi să le numim cărți „nocive”.

În fiecare epocă există astfel de cărți otrăvitoare care, mai ales în vremuri ca ale noastre, sunt impuse de mode și de năravuri nefaste. S-ar putea ca urmașii noștri să le constate potențialul dăunător pur și simplu privind retrospectiv felul în care ne-au modelat apucăturile și ne-au distrus idealurile.

Ceea ce nu înseamnă însă că nu avem încă de pe acum mugurii și semnele care să ne pună în gardă. Deci cred că ar trebui ca lista cărților proaste să le conțină și pe cele dăunătoare.

O categorie aparte a cărților proaste o reprezintă traducerile proaste. Pot fi cărți foarte bune care, „grație” unei traduceri complet ratate, devin automat cărți proaste, fiindcă mesajul lor a fost denaturat în mod fundamental.

Consider că am descris suficient arealul ca să vă faceți o idee cu privire la ceea ce numesc cărți proaste.

Și acum, iată o expunere de motive în favoarea publicării cărților proaste. E bine să publici cărți proaste pentru că, de obicei, sunt relativ vandabile. Fiind ușurele, fără mize importante, prind repede la o largă categorie de cititori. De altă parte, cum avem de-a face mai mai ales cu traduceri, e mult mai rentabil să plătești puțin un traducător superficial, iar pe urmă un redactor de carte fără standarde prea înalte. În câțiva ani te trezești pe piață cu un purcoi de cărți vandabile și ieftin de făcut.Citește mai mult »

Nu așa funcționează cărțile (sau despre supralicitarea lecturii)

Nu cunosc sursa imaginii

Na, că mă pun și de-a curmezișul unui curent culturalizant care îndeamnă cu înfocare la lectură. Nu cred că-i e rău să îndemni oamenii să citească, dimpotrivă, cred că e foarte importantă lectura, însă sunt departe de a crede că lectura e un lucru bun în sine.

Firește că e mai bine să citești decât să te uiți la televizor. Creierul are mai multe de câștigat de pe urma efortului lecturii, spun cei de meserie și o spune și simțul comun. Dar, în afară de acest beneficiu cert, lectura ca atare nu conține virtuți tainice.

Înainte să se fi inventat televiziunea și radioul, oamenii acumulau o seamă întreagă de deprinderi nocive din lectură. Nimeni nu m-ar putea convinge că diavolul se ascunde numai în telecomandă sau vine exclusiv pe cablul de internet.

Prin simplul act de lectură, nu se formează discernământ moral, ci, cel mult, se rafinează simțul cultural, dar nici asta nu-i sigur. Așa că, în cazul fericit, în loc de un manelist care vorbește incoerent și vede peste tot dușmani, bani și renume, te alegi cu un individ viclean, uns cu toate alifiile, care te lingușește și te amețește, ca apoi să se înfrupte cu rafinate satisfacții estetice de tot ce a acumulat.

Câți dintre cei ce încurajează lectura ar fi încântați de un cititor care se delectează ani întregi numai cu Sandra Brown sau exclusiv cu Cioran și Nietzsche sau care citește și recitește la infinit Mein Kampf, Manifestul Partidului Comunist și Capitalul?Citește mai mult »