Răsplătirea imediată a națiunilor – o teorie șchioapă și insuficientă

Lot și fiicele sale - Luca van Leyden (sursa)
Lot și fiicele sale – Luca van Leyden (sursa)

Încep cu afirmație care nu îmi e neapărat favorabilă: nu știu dacă și cum vin pedepsele divine peste țări, popoare, etnii, rase ș.a.m.d. Dar m-am confruntat de multe ori cu explicații destul de simpliste și mereu am avut senzația că ceva lipsește, că ceva nu se potrivește dacă privim mai atent la detalii. Iar în acest domeniu detaliile chiar contează.

Teoria la care mă refer – cea a răsplătirii imediate – spune în esență că unele popoare sunt binecuvântate de Dumnezeu, iar altele sunt pedepsite pentru diverse acțiuni naționale cu conotații morale. Ca să dau un exemplu recent, mai multe voci din spațiul creștin american anunțau pedeapsa divină peste SUA din pricina adoptării unei legi care permite căsătoria între persoanele de același sex.

O altă explicație celebră din aceeași sferă este cea potrivit căreia civilizațiile s-au prăbușit din pricina declinului moravurilor publice. Sunt invocate ca exemple Sodoma și Gomora, Pompeiul (unde pedepsele divine sunt mult mai ușor de identificat), dar și civilizația greacă, cea romană etc. În general, aceste explicații mizează pe argumente extrase din Vechiul Testament, unde poporul era cel ales.

Nu pot spune că n-ar exista un sâmbure de adevăr în astfel de explicații. Dar pot spune cu certitudine că aceste teorii care mizează pe răsplătiri sau pedepse acordate de Dumnezeu simplifică foarte mult lucrurile. În sine, asta n-ar fi așa mare problemă, dar adevărata problemă e că, pentru a ajunge la aceste explicații simpliste, sunt sacrificate și ignorate fapte, date, realități.

Să luăm cazul recent al SUA. Vocile care anunță damnarea (care e posibilă, fără-ndoială, mai ales dacă privim ce candidați propun partidele pentru președinție…) se vor oarecum purtătoarele unui mesaj profetic de tip vechi-testamental. Dar aceste voci prevestesc pedeapsa numai după ce homosexualitatea a beneficiat de un verdict favorabil în Curtea Supremă.

Nu existau până acum suficiente motive care să atragă o eventuală pedeapsă peste SUA? Dacă recurgem la exemplul VT, acolo profeții înfierau frecvent alte câteva practici: idolatria, nedreptățirea văduvei și a orfanului (adică a celor fără apărare), lipsa de fidelitate față de Legământ. Venind la zilele noastre, America are pe conștiință cel puțin cazul sclaviei pe care a practicat-o cu argumente teologice. Asta deși pornea ca un fel de stat creștin ideal, fugind de Europa catolică unde adevărata învățătură creștină fusese compromisă.

Despre idolatrie, ce să mai zicem? Există societate modernă pe lumea asta care să nu aibă proprii idoli? Face America excepție? Cu siguranță nu. De ce atunci pedeapsa vine numai ca urmare a încălcării conduitei sociale și matrimoniale? Această întrebare ar merita să capete un răspuns solid argumentat biblic și teologic.

Dar putem face incursiuni și prin alte părți ale lumii. Japonia. Citește mai mult »

Dansând pe ritm de tsunami

 

intranet.adm.schoolofvisualarts.edu

E bizară lumea noastră. O știm cu toții. Doar că uneori se străvede, printre articulațiile sfâșiate ale măștilor bunei purtări, chipul hidos al unei lumi de care ne rușinăm. De fapt, sunt optimist spunând asta. Căci noi, în realitate, nu mai avem rușine, ni s-a atrofiat capacitatea de a ne rușina.

Când ne lovesc nenorocirile – pe care acum le putem „trăi” global –, atunci transpare câte ceva din realitatea societății pe care o întreținem și ale cărei produse suntem totodată. Aceste „evenimente” nu ne parvin decât mediat. Iar aici se dovedește că televiziunile pot fi, la urma urmei, de un oarecare folos. Cel mai recent exemplu: Japonia.

Începe așadar transmisia. Glasul prezentatorului e mai grav sau mai panicat, după firea fiecăruia. Unii sunt mai reținuți și comentează sobru și prudent, alții, mai sentimentali, se îngrozesc, strigă, exclamă. Imaginile oricum vorbesc aproape de la sine. Tocmai de aceea, pe nimeni nu interesează cu adevărat și dacă prezentatorul e mai incoerent.

Oamenii sunt copleșiți de catastrofa care se derulează chiar sub ochii lor. Nu le vine să creadă. Își amintesc de moarte, de neamuri din țări străine. Se gândesc la viitor, la familie, la suflet, poate. Unii se întreabă de ce, fiindcă nu pot adminte atâta lipsă de sens. Alții încep dăscăloși să-și explice cum că păcătoșii așa pățesc. Pe când neprihăniții scapă.Citește mai mult »