„Se aude înăuntru!”

„Faras Saint Anne (detail)” by Anonymous (Faras) – Stanisław Lorentz, Tadeusz Dobrzeniecki, Krystyna Kęplicz, Monika Krajewska (1990). National Museum in Warsaw. Arkady. (Sursa)

Poate că voi n-ați pățit niciodată ca cineva să iasă dintr-o biserică și să vă spuie dojenitor: „Liniște, se aude înăuntru!” Mie mi s-a întâmplat mai ales când eram copil și am văzut că li s-a întâmplat (și continuă să li se întâmple) și altora.

Dojana este justificată, de obicei. Larma de afară tulbură ceea ce se întâmplă înăuntru. Demn de toată atenția mi separe însă este un alt aspect. Recunosc că folosesc atenționarea citată în titlu mai degrabă ca pretext, dar cu incontestabilă valoare simbolică.

În esență, cred că această formulare descrie foarte bine o atitudine. Pe de o parte, există partea bună (și începem cu ea, după cum am fost învățați ca mai întâi să apreciem, abia pe urmă să criticăm). Iar această parte bună spune că oamenii care se adună la slujba din biserică încearcă să-și facă liniște în gânduri și să-și concentreze atenția la cele sfinte. Că lasă grijile lumești afară, astfel încât acestea să nu-i distragă de la miza celor ce se întâmplă „înăuntru”. Și asta e bine!

Dar există și celălalt aspect, negativ. Îi putem spune surditate, autism, izolaționism, autosuficiență, ignoranță, sectarism, tribalism, ghetoizare, fiindcă ia chipuri diferite. Diverși termeni exprimă diverse nuanțe și intensități a ceea ce presupune dorința de a stabili o graniță între o comunitate și mediul ei.

Iarăși trebuie precizat că ideea de separare a spațiilor nu-i deloc rea în sine. Ba chiar există o tendință și o nevoie firească și sănătoasă de a delimita niște realități, niște lumi, niște universuri.

Rău e atunci când aceste separări sunt făcute după cum dictează orgoliile sectare, ignoranța, spaimele proprii ale unei comunități (frica de nou, frica de necunoscut), pizmele, disprețul, conflictele, lupta pentru influență, dorința de control, manipularea etc.

E rău, de pildă, când înăuntru nu se mai aude ceea ce se întâmplă din punct de vedere religios afară. Atunci când comunitatea are impresia că e singura „biserică” creștină din tot arealul (uitând că există și alte confesiuni, inclusiv evanghelice în același perimetru). Mi-e încă foarte vie în memorie replica „suntem singura biserică din cartier” (deși mai există una penticostală, una carismatică, una reformată, una greco-catolică, trei ortodoxe și una catolică).

Tot rău e atunci când fruntașii unei comunități nu vor să se audă înăuntru adevărurile dureroase din subteranele comunității.Citește mai mult »

Reclame

Străinii din mașini

news.uk.msn.com

In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you.In L.A., nobody touches you. We’re always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something. (Filmul Crash, 2004)

De ceva vreme umblu mai mult cu mașina. Așa s-a întâmplat. Nu-i, în sine, nici bine, nici rău. Sau, dacă e să fiu mai riguros, e în sine și bine, și rău. E bine că reduc semnificativ timpii în care parcurg distanța dintre două puncte din oraș. E bine iarna, că nu trebuie să stau în frigul din stația de tramvai.

Dar e și rău. Dacă ar fi să menționez numai motorina consumată în ultimele 6 luni – deși e o mașină cu consum mic –, plus reparațiile (minore, dar necesare), plus banii de parcări… se adună. Ecologiștii mi-ar aminti și că poluez atmosfera, iar asta e rău.

Când vine vorba de confort însă, nu prea mă pot decide dacă e bine sau e rău. Într-adevăr, e mult mai confortabil îndeobște să ai o mașină la dispoziție. Dar o fi bine, o fi rău? Confortul în sine nu-i o valoare decât pentru epoca noastră fără orizont și văduvită de idealuri mai acătării.

De pildă, pentru sănătatea trupească, confortul e mai degrabă negativ decât pozitiv. Sedentarismul este răspunzător de favorizarea unor boli cronice, n-are rost să intru în detalii, că știți despre ce vorbesc.

Explorând și alte zone ale existenței, mașina devine și mai problematică. Nu degeaba am început cu citatul din Crash. În mașină, șoferul e izolat de ceilalți colegi de trafic. Cei care conduc mult zilnic știu că se întâmplă frecvent să fii singur în mașină.

Fiecare e doar cu sine însuși, cu gândurile, cu ispitele sale, cu slăbiciunile și cu virtuțile sale. E mult mai simplu să-ți dai drumul la gură, de exemplu, când stai singur în mașină și un nesimțit – întotdeauna sunt nesimțiți d-ăștia, nu-i așa? – îți taie prostește calea.Citește mai mult »