Jocul perspectivelor – hermeneutica la purtător

Mai adaug și eu o părere, dacă tot e benefic, în chestiunea interpretării Scripturii. Ideea nu e să merg pe linia inițiată de d-l Bodiu, ci să deschid subiectul și către alte paliere de discuție. Tema e generoasă și de mare însemnătate practică.

Avem o certitudine. Și anume, că fiecare evanghelic e pe cont propriu cu Biblia lui. Într-un fel, e chiar spectaculos și – de ce nu? – providențial felul în care s-a păstrat totuși o direcție cât de cât unitară. Probabil că, cel puțin pentru baptiști, orele de școală duminicală au cântărit destul de mult în această privință.

Chiar dacă nu va fi existat și o metodă unitară, măcar exista un program comun și disponibilitatea de a citi Scriptura. În plus, liniile de forță ale vadului confesional au fost păstrate prin delimitările identitare, adesea aceste trăsături definitorii funcționând și ca principii hermeneutice.

De pildă, orice verset care ar fi conținut o eventuală aluzie la botezul copiilor era interpretat ca referindu-se exclusiv la adulți. Se căutau cuvinte cheie care să susțină interpretarea și se trecea triumfal mai departe. În butul ortodocșilor.

Orice text biblic ce putea da cuiva prilejul să creadă că un al doilea botez – cel cu Duhul Sfânt – este necesar era interpretat de baptiști foarte restrictiv, până acolo încât se ajungea la mult discutatul cesaționism, în timp ce penticostalii, dimpotrivă, îl socoteau normativ și obligatoriu.

Fiecare dintre aceste mărci identitare – vezi și predilecția adventiștilor pentru o parte a Legii mozaice – au constituit solide frontiere hermeneutice. Dacă adăugăm la asta și numărul mic de „intelectuali” din bisericile evanghelice, avem deja ingredientele unei subculturi destul de bine păzite de influențele cu potențial eretic. Vedeți bine că povestea cu pericolele liberalismului a înflorit mai ales în ultimii 20 de ani. Înainte altele erau problemele de căpătâi.

Nu trebuie uitată nici aplecarea pe care cultele evanghelice o au către moralitate și care funcționa ca principiu de validare a interpretului. Penticostalii, de pildă (iau exemplul lor pentru că sunt mai impetuoși, mai liberi și mai dezorganizați oleacă decât baptiștii la acest nivel), își sancționau destul de prompt orice profeți și propovăduitori veniți din cine știe ce colț de țară în momentul în care se afla ce hram etic poartă.Citește mai mult »

Reclame

Cine are dreptate? – despre competiția interpretărilor

Am văzut recent că Dionis Bodiu a abordat o chestiune foarte interesantă. În context evanghelic, unde aproape fiecare individ își poate croi propria hermeneutică, e deosebit de important să ai niște certitudini care să valideze o interpretare. Nu știu exact în ce direcție vor merge postările următoare ale lui Dyo, aștept cu interes.

Aș vrea, în cele ce urmează, să evidențiez câteva potențiale (dar adesea sunt cât se poate de concrete)… vicii de procedură destul de răspândite. Și să discut despre necesitatea unor incertitudini.

Din punct de vedere logic, orice absolutizare a unei paradigme teologice ar trebui să se soldeze cu anihilarea tuturor celorlalte. Detaliez. Dacă baptiștii au dreptate în absolut, dacă ei sunt depozitarii unici ai adevărului integral și transcendent, atunci și penticostalii, și ortodocșii, și catolicii se află în eroare.

Toleranța teologică față de confesiunile concurente este, în acest caz, cel mult un gest condescendent deși, luat la bani mărunți, ar putea fi catalogat și drept indiferent, inconștient sau chiar eretic. Cum să ai legături „frățești” cu niște inși despre care știi că se află în deplină rătăcire teologică?

Faptul că există însă legături între diverse confesiuni sau că o parte dintre membrii lor se consideră reciproc creștini dovedește că, dincolo de declarațiile ultimative și chiar belicoase, se întinde un spațiu al bunăvoinței. Care bunăvoință nu poate veni, dogmatic vorbind, decât dintr-o anumită ezitare, dintr-o nesiguranță de sine.

Mai mult decât atât, probabil că o majoritate a enoriașilor ce frecventează biserici de diferite culori confesionale sunt de acord să se numească creștini, cu toate că știu că acest titlu este aplicat, cu îndreptățire, și altora.Citește mai mult »