Binele (mic) pe care îl văd în marele rău al manifestărilor „extremiste”

Patru furioși (sursa)
Patru furioși (sursa)

Am pus de la început cuvântul „extremist” între ghilimele, deoarece constat că aria lui de cuprindere este lărgită în permanență și asta chiar de către instituții serioase și cu autoritate. Practic, aproape orice manifestare euro-sceptică tinde să fie catalogată drept „extremism”.

Liniile pe care se merge sunt: religia, naționalitatea, rasa, sexul, morala și altele, culese pe parcurs. Apostolii corectitudinii politice caută mereu (și descoperă mereu) noi forme de „extremism” numai bune de trecute la noul index al progresismului stângist.

Acesta este unul dintre motivele pentru care adevăratul extremism devine tot mai greu de depistat și o tot mai mare parte a populației devine ținta denigrărilor și încadrărilor ideologice stupide. Să spui că o treime sau poate chiar jumătate din populația unei țări este „extremistă” devine hilar, căci cuvântul își pierde orice sens.

Plus că această încadrare – repet: ideologică! – evită în mod laș și păgubos o dezbatere necesară despre motivele care îi determină pe tot mai mulți europeni să voteze cu partidele „extremiste”. De asemenea, tot de aici decurge în parte și lipsa unor partide care să poată realmente da glas într-un fel convingător nemulțumirilor unui număr în creștere de cetățeni.

Când un partid naționalist adună 5% din voturi poți vorbi de extremism. Poate chiar și pe la 10%, în funcție de gradul cultura politică, istoricul, structura demografică a unei țări. Dar când bate deja pe la 25% și mai sus, e o aberație să consideri că toate frustările și revendicările unui segment atât de larg de populație pot fi ignorate și ascunse sub o etichetă convenabilă: extremism.Citește mai mult »

Campanie electorală (1) – Gustave Thibon despre politică

http://leblogdumesnil.unblog.fr/

Nu luați prea în serios prima parte a titlului. Da, mă preocupă politica, dar nu voi spune nimic despre politica românească. De fapt, în această postare vreau să citez câteva fraze din Gustave Thibon. El pune în discuție democrația, conducerea, societatea creștină (visul multor evanghelici), relația dintre politică și religie. Iar ideile pe care le formulează merită cunoscute. Așa că citiți până la capăt, că n-aveți decât de câștigat.

Societatea care-mi pare a fi cea mai bună sau cea mai puțin rea e cea care posedă maximum de moravuri și minimum de legi. […] Iar moravurile sunt bune sau rele după cum se apropie sau se îndepărtează de adevărul absolut. Să nu uităm că, atunci când vorbesc despre moravuri, mă refer la moravuri „bune”, adică la moravuri care păstrează și ameliorează o societate.

Cea mai bună formă de politică este cea care, în cazul unui anumit popor și în circumstanțele date, îi asigură acestuia maxim de coeziune și de armonie. […]

Mai curând decât să fie impuse prin intermediul ideologiilor, regimurile politice trebuie să emane din natura și nevoile unui popor. […]

Vă voi spune că sunt foarte puțin democrat în raport cu o anumită mitologie a democrației, care constă în a face din acest cuvânt un panaceu universal valabil pentru toate timpurile și toate popoarele. Și mă opun încă și mai mult unui anumit tip de democrație formală în care, teoretic și sub aparența buletinului de vot, i se conferă poporului toate puterile și i se iau drepturile cele mai legitime prin intermediul unui ansamblu de legi, reglementări sau intervenții abuzive ale statului… Dar rămân, dimpotrivă, un profund democrat în sensul că doresc ca ființa umană să poată avea maximum de libertăți și responsabilități. Desigur, fiecare om la nivelul său! Lucru care nu e realizat în majoritatea timpului de așa-numitele „democrații” care se îmbată de acest cuvânt cu atât mai mult cu cât îi neglijează conținutul. […]

Căutați definiția cuvântului democrație în excelentul dicționar filosofic al lui Lalande: „Regim în care conducerea este exercitată de toți oamenii, indiferent de naștere, avere sau competență”. Cum vreți atunci ca niște incompetenți să-i poată discerne pe competenții care îi vor conduce? […]Citește mai mult »

Neșansa manipulatului

Am primit de la diverşi oameni mesaje cu instrucţiuni cât se poate de specifice vizavi de ceea ce e de făcut în cazul gripei porcine. Toate, fără excepţie, avertizau că vaccinul e o mare făcătură medicală, socială, financiară etc. Însă dezvăluirile veneau pe diverse filiere şi scoteau în evidenţă diferite componente letale ale serului. Un singur element comun există: toate mă avertizau că spectrul morţii îmi va fi mult mai aproape de cutez să mă vaccinez.

Presa oficială însă era foarte fermă în recomandarea vaccinului ca fiind singurul mijloc sigur de protecţie. Şi nu mă refer acum la campaniile plătite de ministerul sănătăţii pentru informarea publicului. Ci la informaţiile din buletinele de ştiri, la părerile invitaţilor. Concluziile aproape unanime erau că vaccinul e bun, fără efecte secundare semnificative, necesar şi suficient.

Una dintre trăsăturile care m-a izbit la ambele tabere a fost consensul: de o parte presa întreagă susţinând cu tărie – fără excepţii – vaccinul şi campania, de altă parte „sursele” oculte care înfăţişau adevărul adevărat, bazat pe informaţiile care, chipurile, s-au scurs din laboratoarele giganţilor farmaceutici.

Fă-ţi o părere din asta! În faţă vine o somitate a Institutului Cantacuzino şi se vaccinează. Apoi alţii îi ţin hangul, alţi specialişti îi confirmă spusele. Dar din dosul lor deja se ivesc subversivii. Care nici nu prea au acces la tribuna presei, ci se manifestă pe bloguri, pe reţele sociale etc. Ei reprezintă alternativa.

E doar una dintre numeroasele probleme în care, ca individ, trebuie să iei o decizie pentru care poţi, teoretic, să plăteşti ulterior cu viaţa. Fie că refuzi vaccinul şi faci o gripă „cu complicaţii”, fie că accepţi vaccinul şi mori de… reacţii adverse.Citește mai mult »

SUA scot politicieni la mezat

Zilele trecute, Curtea Supremă de Justiție a SUA a decis să abroge reglementările care limtau contribuțiile financiare ale corporațiilor la campania electorală. Cazul e cunoscut sub numele: Citizens United v. Federal Election Commission. Votul a fost strâns (ca în multe alte alte cazuri controversate judecate de Curtea Supremă): 5-4. În motivație se spune că respectiva prevedere ar fi în contradicție cu Primul Amendament, cel care se referă la libertatea religioasă, libertatea de exprimare și libertatea presei. Deci, de acum înainte, orice companie poate pune la bătaie orice sumă de bani pentru a susține un candidat pentru o funcție politcă din SUA.

Vă asigur că nu înțeleg toate implicațiile ale acestei decizii: nici economice, nici juridice, nici politice. Înțeleg însă că această hotărâre este deosebit de importantă, deoarece marile corporații sunt acum libere să-și promoveze politicienii agreați. Altfel spus, ceea ce la noi se petrece mai pe față, mai prin dos, acolo se va putea face pe față și la scară globală…

Problema e cu atât mai gravă cu cât se pare că nu există posibilitatea de a contracara sub nicio formă această decizie. Adio candidați ai „maselor”! Adio politicieni veniți de niciunde! Nu că ar fi fost cazul neapărat în SUA, dar măcar exista o șansă.

Lucrurile sunt însă chiar mai interesante. Există un clasament întocmit de Center for Responsive Polticics cu cei mai importanți donatori și cei mai importanți beneficiari din perioada 1989-2010. Eu am reținut doar primii cincizeci, în ordinea sumelor donate. Cine vrea să vadă lista integrală, o poate accesa aici.

Citește mai mult »