Exclușii

Preluată de pe awaythrough.com

În virtutea educației explicite, dar mai ales implicite, am considerat multă vreme că exclușii bisericilor sunt niște oameni care-și merită soarta. Păstrând proporțiile, era ceva cam în genul pușcăriașilor care trebuie să plătească pentru infracțiunile comise.

Eram deprins să privesc totul în termeni juridici: după faptă și răsplată. O atitudine demnă de Vechiul Testament, unde comunitatea trebuia să sancționeze încălcările Legii. Această perspectivă nu intra în conflict cu ideea că „toți au păcătuit”, că nu există nimeni care să poată face fapte bune prin sine și nici vreunul care să fi atins desăvârșirea.

Mi-a rămas în minte o imagine emblematică. Un ins care călcase pe bec a fost sancționat de către biserică. Cred că e normal să fie așa. La un moment dat, în timp ce trecea pe lângă casa mătușii lui, femeia a ieșit în stradă și a început să arunce cu pietre după „păcătos”.

Această manifestare de ostilitate poate fi considerată reprezentativă pentru felul în care era privit cel exclus, pentru reacțiile pe care le stârnea în sânul comunității. Se impunea un fel de exorcizare socială a răului. Omul-problemă trebuia înlăturat simbolic, repudiat.Citește mai mult »

Pledoarie pentru televizor

by ~Vylc3n; deviantart.com

 

I-am auzit pe mulți oameni, mai ales din medii eclesiale (dar nu numai), vituperând împotriva televizorului. La o primă vedere, atitudinea lor ostilă ai zice că e pe deplin justificată. Însă, după cum anunță titlul, mă erijez de data asta în avocatul respectivului instrument.

E foarte simplu să critici televizorul azi, când există numeroase alternative. Internetul e cea mai bogată sursă de informații, căci nu mai există ziar care se respectă, televiziune cu pretenții sau chiar radiou cu oleacă de ambiț fără un site adiacent. Așa că, cu ochii pe monitoare și smartphone-uri îți dă mâna să te plângi că televizorul distruge… mai știu eu ce.

Admit că s-ar putea să fie ceva nociv în felul în care imaginea comunică și este recepționată de către creier. Dar asta e o altă discuție, ce ține de domeniul științei și al medicinei. De obicei însă, argumentele împotriva televizorului nu vin din această sferă, ci mai degrabă se incriminează conținutul transmis prin imaginile respective. Deci obiecțiile sunt cu preponderență morale.

Țin să atrag atenția că înainte să se inventeze telefonul mobil și internetul, televiziunea era unul dintre cele mai la îndemână și mai rapide canale de informare. Promptitudinea televiziunii prin satelit a fost responsabilă, în 2001, că majoritatea românilor au aflat despre atacul terorist împotriva Americii. Tot televiziunea a vorbit lumii despre Piața Tiananmen, despre Nelson Mandela, despre ororile unor războaie. Aceeași televiziune a fost martoră a primei aselenizări umane.

Singura problemă adevărată a televizorului e că de ambele părți ale sale există oameni. Iar unde sunt oameni, există imoralitate și există corupție. Există sete de putere și există mase de manevră. Eliminarea televizorului dintr-o casă, spre exemplu, nu rezolvă nicio problemă, fiindcă în lume există în continuare cei din fața televizorului și cei din spatele lui. Ei rămân acolo și continuă să coexiste într-o simbioză bolnăvicioasă, nefericită.Citește mai mult »