S-a schimbat escadrila hienelor politice

Victor Ponta a anunțat în seara asta componența viitorului guvern. Șansele să nu treacă de Parlament sunt destul de mici, fiindcă PDL-ul își face socoteala să-i lase pe usl-ași să conducă țara, ca, eventual, să-și îmbunătățească puțin procentajul pe seama deprecierii popularității ce vine odată cu actul de guvernare.

În ce privește componența noului cabinet, nu am comentarii de făcut. În afară, poate, de bucuria că Androneasca n-a fost instalată pentru a treia oară la cârma ministerului de unde a contribuit decisiv la distrugerea învățământului românesc. În rest, Dumnezeu cu mila!

Vreau doar să marchez momentul în care noua haită de hiene politice se apropie fremătând de Putere și de toate bunătățile care o înconjoară. Acest eveniment merită atenție pentru că poate fi deconstruit întru edificarea suplimentară a alegătorului.

Sunt dispus, personal, să-i acord lui Ponta – ba chiar și miniștrilor săi – prezumția de bună credință. Mă gândesc că s-o fi săturat omul, tânăr și el, de atâta lichelism, de atâta corupție, de atâta furăciune cât zice că a văzut sub guvernarea PDL. Și poate, măcar din ambiț politic de om la început de carieră, vrea să dovedească țării că se poate și altfel.

Întrebarea este dacă va putea. Iar răspunsul prezumtiv pe care-l arunc în avans e că nu. Dar, în ciuda pesimismului meu de principiu, cred că ceva mai bine tot o s-o ducem. Fie și numai pentru faptul că ăștia care vin acum vor să ne convingă că merită voturile pentru un mandat complet.

Revin însă la ideea că, în ciuda declarațiilor populiste din această seară, Ponta nu va putea fi intransigent cu corupția și cu corupții. Iată expunerea mea de motive.Citește mai mult »

Despre protestul așa-zis spontan de la Finanțe

Se făcea că dintr-odată, niște lucrători de la Ministerul de Finanțe s-au trezit dumnealor că ceva e în neregulă cu salariul. Și au pus de un protest „spontan” (așa au scris pe ușa ANAF-ului din Oradea). Adică în mai multe orașe din țară simultan (la început prin Arad, Timișoara, București). Despre o astfel de „spontaneitate” e greu să vorbești, din pricina faptului că trebuie să atingi subiecte sensibile, inefabile precum telepatia, comunicarea suprasenzorială și mai știu eu ce. Fapt e că, privită mai de la distanță, spontaneitatea asta nu pare chiar atât de spontană, ci mai degrabă programată. Dar fie… să zicem că e spontan.

Acum, cine sunt cei care protestează? Păi sunt ăia care ne iau mereu banii pentru te miri ce. Și ăia care, pentru o foicică nenorocită te poartă pe la trei birouri și cine mai știe câte etaje și nenumărate ștampile. Tot de grupul mare al Finanțelor ține și sectorul de control, adică temuta Gardă Financiară (rebotezată în fel și chip de-a lungul anilor, dar mereu recunoscută sub diversele ei pseudonime bombastice sau înșelătoare).

După cum probabil că știți – la fel ca mine – aici dai mereu peste incompetenți. Ba îți trimit acasă o somație că trebuie să plătești colosala sumă de 50 de bani, ba ești informat greșit, ba ți se spune că nu poți depune nu știu ce declarație, dar care ți se cere de către alt ghișeu/birou din aceeași instituție, ba ți se cer acte aberante etc. În fine, odată intrat pe mâna lor, de obicei îți iei gândul de la vreun final fericit. Te bucuri dacă scapi doar cu penalități și cu cazierul fiscal neîntinat.

Zona finanțelor publice a atras ca un magnet de câțiva ani încoace tot felul de „clienți” de partid. Fiindcă leafa era bună, șpaga frumușică, slujba sigură. Acesta e unul dintre sectoarele bugetare în care s-au îngrășat rândurile. Pentru unii ca ei trebuie să plătească azi și cei din școli, și cei din spitale, consecințele pentru restul populației fiind, pe termen lung, dintre cele mai nefaste.

Din păcate, între cei care se plâng acum e greu să se discearnă vocile profesioniștilor de vocile profitorilor. Iar imaginea în ochii populației e dată mai degrabă de incompetenți și de pușlamale arogante. Citește mai mult »

Guvernul cu o singură calitate

Imagine preluată via http://scienceblogs.com/

Nu am stat să mă gândesc ce calități vor fi avut celelalte guverne ale României după ’89, dar mi se face tot mai limpede că cel actual are o mare calitate. Ea reiese cam din tot ce întreprind miniștrii, din toate declarațiile, din toate planurile. Dar e totdată și singura calitate. În rest, puterea executivă (cum este numită) e cam… lipsită de putere și de voință. Și nu știu de ce termenul „executiv”, în acest context, mi se pare că are a face mai mult cu executările silite, decât cu aplicarea unui program de guvernare.

Această calitate pe care o elogiez aici este – ca să nu vă țin în suspans – onestitatea. E adevărat că se manifestă mai degrabă involuntar și colateral. Însă acest fapt nu e de natură să-i diminueze din însemnătate. Din păcate, această trăsătură nu este suficientă în sine ca să devină și o virtute. Astfel că rămâne doar o caracteristică importantă. Pentru noi. Dar și pentru ei.

Toate guvernele de până acum (cu mici excepții înregistrate cel mai probabil la nivel de intenții sau la nivel de ministere – izolate și neutralizate la timp!) au făcut tot ce au putut să sugă bani din economia românească așa nenorocită cum era ea. Au fost o grămadă de fabrici de privatizat fraudulos. Iar unele guverne, dacă vă mai amintiți, dețineau chiar ministere specializate pe acest domeniu.

Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Nicolae Văcăroiu, Petre Roman, Radu Vasile – nume de gropari. Citește mai mult »

Cuvinte care trădează

Guvernul se tot laudă de ceva vreme că urmează să-şi asume răspunderea pentru nişte legi, în faţa Parlamentului. În sine, formula defineşte, din câte înţeleg eu, o procedură care asigură o trecere mai rapidă prin legislativ a unui act normativ.

Dacă însă desfacem puţin această sintagmă, rezultatul este de-a dreptul… revelator. E clar că ceea ce fac eu reprezintă o metodă care, în altă situaţie, ar fi fără sens. Însă locuim în România… unde lucrurile capătă mereu semnificaţii surprinzătoare.

Mai întâi să vedem ce întrebări ar putea ridica afirmaţia că în data cutare, Guvernul îşi va asuma răspunderea. Adică tot ceea ce a făcut până acum nu-şi asumă? Toate deciziile pe care le ia aproape de un an pot fi la un moment dat repudiate şi neasumate de către executivul actual? Ori înseamnă că hotărârile de până acum n-au fost luat cu responsabilitate? Că, deşi e criză economică, s-a decis la plesneală sau în funcţie de interesele personale/partinice ale unora?

Chiar dacă vă vine şi ne vine să răspundem în mare parte afirmativ la întrebările de mai sus, abţineţi-vă puţin. Fiindcă lăsăm anecdoticul la o parte, ieşim din calambur şi trecem la chestiuni mai serioase. Nu chiar de tot, că fără puţină speculaţie ironică nu mai iese demonstraţia.Citește mai mult »