Izvoare de spiritualitate creștină

Coperta cărții

Poate că e un pic clișeiza(n)t și lipsit de imaginație, dar acesta e titlul sub care va apărea cartea lui Gerald L. Sittser pe care am tradus-o pentru Ed. Casa Cărții (am scris deja despre carte aici). Măcar e un titlu cuminte, care poate sta fără probleme într-o bibliografie de referință. Prea multă fantezie ar fi putut deruta publicul.

Din diverse pricini, a fost o carte cu gestație mai lungă. În sfârșit însă a intrat în tipar și, peste puțină vreme, va fi disponibilă pe site-ul editurii.

Ca structură, cartea e împărțită în 11 capitole tematice, care se înscriu cu aproximație și într-o diagramă cronologică a celor 2 milenii de creștinism. Fiecare capitol este urmat de câteva aplicații practice. Nu sunt însă nici foarte numeroase, nici foarte laborioase.

Totuși, tocmai aceste anexe dau în vileag adevărata miză a autorului. Intenția lui nu e doar să alcătuiască o istorie a spiritualității creștine, ci consideră că fiecare model dezvoltat la un moment dat poate fi recuperat și însușit de către creștinii zilelor noastre.

Pentru mulți, catedralele occidentale sunt niște vestigii istorice, icoanele – niște idoli, monasticismul – un capriciu bizar, misionarismul – o țicneală, iar sacramentele – niște superstiții medievale. Ei bine, Sittser se încăpățânează să facă muncă de arheolog al mentalităților și dogmei pentru a situa toate aceste practici într-un context cât mai limpede.Citește mai mult »

O istorie a spiritualităţii creştine

De câţiva ani buni tot caut autori care să manifeste o bunăvoinţă trans-confesională. O fi damblaua mea, dar am impresia că cei care nu se lasă cu totul furaţi de coloratura confesională reuşesc să înţeleagă cu un dram mai mult din creştinism şi din umanitate totodată. De cele mai multe ori însă dau peste tot felul de celebrităţi de ghetou, din toate confesiunile, care îşi afirmă superioritatea faţă de alte denominaţiuni şi prioritatea de care beneficiază comunitatea lor, în raport cu toate celelalte, la triajul final către rai. De aceea, un autor care îşi asumă confesiunea în care se află fără să simtă nevoia să-i aşeze pe alţii mai prejos, ba chiar valorificând ce găseşte bun oriunde, mi se pare o raritate reconfortantă.

Am avut totuşi privilegiul să lucrez la traducerea unei cărţi scrise de un autor destupat la minte şi la suflet (!?). Spiritualitatea creştină reprezenta, pentru el, o avere ce nu a fost hărăzită de Dumnezeu numai comunităţilor evanghelice ce-şi întind rădăcinile până prin secolul XVI. Sintagma de Biserică Universală are pentru acest autor un înţeles plenar, care include tradiţiile ortodoxe, catolice şi protestante deopotrivă. A fost dintre puţinele cărţi concepute de autori occidentali – mă refer la cele la care am avut acces până acum în limba română – în care ortodoxia nu apare doar incidental, ci este prezentată în cunoştinţă de cauză.

Acest surprinzător autor se cheamă Gerald L. Sittser (alias Jerry Sittser) şi i-au mai fost traduse în româneşte încă trei titluri. Nu ştiu ce l-a determinat să aibă o asemenea deschidere – de altfel, absolut normală şi cu totul creştinească – spre spiritualităţi mai puţin frecventate de confesiunile post-protestante. Ştiu însă că, într-un moment de grea cumpănă (în altă carte mărturiseşte că şi-a pierdut soţia – deci cred că despre acest moment este vorba), s-a dus să se reculeagă într-o… mănăstire. De altfel, cartea pe care am tradus-o este dedicată şi măicuţei Florance. Această atitudine binevoitoare şi chiar îndatoritoare s-ar putea să-l coste în viaşa asta. S-ar putea să piardă nişte cititori, dar chiar nu contează.Citește mai mult »