În cele esențiale, unitate; în cele neesențiale, libertate; în toate lucrurile, dragoste.

via hopemoraviannc.org

Cuvintele de mai sus constituie mottoul Bisericii Moraviene, una dintre cele mai vechi biserici protestante. Rădăcinile Unitas Fratrum, cum se mai numesc, urcă până în secolul XV, înainte de Reformă, tocmai către Jan Huss și adepții săi din Boemia. 1457 este considerat anul de naștere al comunității. Abia peste 60 de ani își va afișa Luther tezele pe ușa catedralei din Wittenberg.

Unul dintre cei mai însemnați episcopi ai moravienilor a fost Comenius, considerat „părintele pedagogiei moderne”, care a păstorit această grupare în timpuri dintre cele mai întunecate.

Câteva decenii mai târziu, Biserica Moraviană are parte de un reviriment sub oblăduirea contelui Nicholas Ludwig von Zinzendorf, un aristocrat pietist. Acest nobil permite câtorva creștini moravieni – persecutați la acea vreme – să se așeze pe moșia lui care va căpăta numele Herrnhut, adică „Cetatea Domnului” (Jonathan Hill, Ghid de istoria creștinismului).

Zinzendorf a devenit episcopul acestei comunități care încerca să trăiască după niște standarde foarte înalte, aproape ca monahii. De la bun început, porțile au fost deschise pentru creștini de orice confesiune, atâta vreme cât ei se conformau regulilor interne ale comunității. Zinzendorf accentua, în spirit pietist, trăirea, experiența, praxisul creștin, „religia inimii”, în detrimentul dezbaterilor dogmatice, care, socotea el, aduc numai dezbinare.

Totuși, sub raport teologic, Zinzendorf a adoptat pentru frățietatea păstorită de el Confesiunea de la Augsburg, mărturisire de credință formulată de către Melanchthon și document fundamental pentru luteranism.

Influența moravienilor a fost destul de însemnată, din rândurile lor fiind trimiși primii misionari protestanți către popoarele păgâne. De asemenea, unul dintre oamenii de marcă ai spiritualității evanghelice, John Wesley a avut parte de o adevărată convertire pe urma mărturiei unui grup de frați boemi – cum li se mai spune.

Frații moravi au ajuns și prin România. Ar fi interesat de reconstituit și documentar, și sub aspectul vestigiilor materiale prezența lor în țara noastră. Se știe că aveau o morală foarte strictă și o etică a muncii deosebită.

Mottoul lor mi se pare, în aceste vremuri, de o simplitate și o forță extraordinare. De altfel, pilda acestei biserici mai degrabă marginale în istoria creștinismului mainstream ar merita cercetată mai cu atenție. Într-un anume sens, frații moravieni se aseamănă cel mai tare cu ceea ce pare să fi fost comunitatea inițială a Bisericii Primare.

Reclame