Am găsit ieri pe facebook un link (postat de Mircea Pricăjan) către un articol din WSJ, care anunță că a murit J.D. Salinger. Presupun că unii nu știați nici că autorul mai trăiește. Nu-i vina voastră, zic eu. De veghe în lanul de secară pare veche… de când lumea. Și, tot de atunci, celebră și bine vândută. A stat ani de zile în topul vânzărilor la Polirom și, cu toate astea, n-am rămas cu niciun exemplar nevândut din cele ajunse în anticariat. Se estimează că, în lume, s-ar fi vândut peste 65 de milioane de exemplare.
E surprinzător că un american faimos a decis să fugă de faimă. Sau s-o pun altfel, ca să nu fiu răutăcios: un contemporan celebru cu un simț al intimității neobișnuit de dezvoltat. Au fost mai multe tentative de a-l scoate din bârlog, de a-l zgândări cumva, dar cam toate eșuate. Doar o fosta iubită a mai domolit curiozitatea publicului avid de informații despre „favoriții” lui. La fel și fiica lui Salinger, care s-a declarat – cum altfel după Freud? – traumatizată de comportamentul părintesc al tatălui ei. Rămâne de văzut dacă cele două au spus adevărul sau au spus ce se știa că se vinde…
O altă chestie interesantă, pe lângă această retragere din societate (care a survenit la scurtă vreme după succesul romanului care l-a făcut celebru), e că nu a primit premii. Nu știu dacă nu au apucat să i le ofere sau pur și simplu nu a fost considerat suficient de bun încât să fie premiat. Nici Pulitzer, nici National Book Award (aici chiar a fost finalist în ’52, potrivit informațiilor oficiale), nici Nobel. Nimic. Cu toate că unii sunt de părere că ar fi cel mai mare autor pe care l-a dat America postbelică.
Se pare însă că omul nu a stat degeaba în cei 50 de ani de recluziune, ci a scris. Dacă e să dăm crezare unui interviu de prin 1974 înseamnă că a scris pur și simplu de plăcere și pentru sine însuși. Mulți autori zic asta, dar iată unul care a fost foarte serios când a zis-o. Și a luptat să rămână astfel lucrurile, netulburate de intruși.Citește mai mult »
Cu drezina 